Revision appeal over prescribed late-payment penalties referred to appeals court on jurisdiction grounds.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iasi sub nr. x/2015 reclamanta A. a solicitat in contradictoriu cu parata B., in principal, constatarea inexistentei dreptului de creanta instituit in sarcina sa in ceea ce priveste suma de 1263,52 RON reprezentand penalitati de intarziere inscrisa pe lista de plata afisata la data de 10.08.2015 si radierea acesteia de pe lista de plata, iar in subsidiar, constatarea prescriptiei dreptului de creanta pentru suma anterior mentionata, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinţa civilă nr. 4038 din 06.04.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2015 a fost admisă actiunea, astfel cum a fost modificata, formulata de reclamanta A. in contradictoriu cu parata B.; a fost constatat prescris dreptul material la actiune al paratei cu privire la suma de 1263,52 RON reprezentand penalitati de intarziere; a fost dispusă radierea acestei sume din lista de plata afisata la data de 10.08.2015; a fost obligată parata sa plateasca reclamantei suma de 687 RON cu titlul de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru si onorariu avocat; a fost respinsă cererea paratei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 1763/29.11.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Iaşi a respins apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinţei civile 4038/6.04.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care a păstrat-o; totodată, a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 300 RON cheltuieli de judecată în apel.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 3.05.2017, sub nr. x/2017, B. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1763/29.11.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, in dosarul nr. x/2015.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că reclamanta A. nu a înştiinţat instanta despre pronunţarea sentinţei civile nr. 1641/5.02.2015, prin care actiunea promovata de CET S.A. impotriva asociaţiei a fost respinsă ca prescrisa, impunându-se revizuirea deciziei nr. 1763/29.11.2016, deoarece nu s-a avut in vedere faptul că acelaşi lucru fusese judecat in alt dosar, inainte ca reclamanta A. să promoveze actiunea.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1333/18.09.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de B. împotriva deciziei civile nr. 1763/29.11.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

A fost obligată revizuenta B. să plătească intimatei A. suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Iaşi a avut în vedere următoarele considerente:

Cererea de revizuire se îndreaptă împotriva deciziei civile nr. 1763/29.11.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, in dosarul nr. x/2015, având ca obiect acţiunea promovată de reclamanta A. împotriva pârâtei B., prin care solicita constatarea inexistenţei dreptului de creanţă al pârâtei în ce priveşte suma de 1263,52 RON, înscrisă la rubrica "Penalităţi" în lista de plata afişată la 10 august 2015 şi radierea acesteia.

B. solicita a se admite cererea de revizuire in raport cu faptul că, anterior introducerii acţiunii înregistrate sub nr. x/2015, într-un alt dosar (dosar nr. x/2014) se pronunţase sentinţa civila nr. 1641/5.02.2015, definitiva prin decizia civilă nr. 1511/16.12.2015, hotărâri cu autoritate de lucru judecat, pe care instanţa de apel nu le-a avut in vedere la pronunţarea deciziei ce se solicită a fi revizuită.

Dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect acţiunea promovată de S.C. CET S.A. împotriva B., D1-1/B pentru plata penalităţilor de întârziere, cererea fiind definitiv respinsă, ca prescris dreptul la acţiune.

Tribunalul a reţinut că motivul de revizuire invocat, deşi neindicat ca atare de B., este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constând in existenţa unei hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Acest motiv permite revizuirea in cazul in care se ajunge la situaţia in care acelaşi proces să fie soluţionat de doua ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice, fundamentul acestui motiv de revizuire fiind existenta autorităţii de lucru judecat.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice este necesar, între altele, ca hotărârile să fie pronunţate in aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleaşi părţi, acelaşi obiect, aceeaşi cauză.

In speţă s-a constatat ca cele doua dosare au avut părţi, obiect şi cauza diferite, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât cererea formulata de B. a fost respinsa.

Împotriva deciziei civile nr. 1333/18.09.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, a declarat recurs B., D 1-1/B, criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea acesteia, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 290/2018 din 24.05.2018, Curtea de Apel Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale cu referire la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 28 iunie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul de faţă a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Iaşi într-o cerere de revizuire, al cărei temei îl constituie dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având la origine o cerere cu caracter patrimonial în valoare de până la 200.000 RON, care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Trebuie arătat că prin decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Ulterior pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care instanţei supreme îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Cum s-a arătat, recursul de faţă a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Iaşi într-o cerere de revizuire, al cărei temei îl constituie dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având la origine o cerere cu caracter patrimonial în valoare de până la 200.000 RON, care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.", iar conform art. 510 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Instanţa care a pronunţat, în apel, hotărârea a cărei revizuire se cere este Tribunalul Iaşi, iar cererea de revizuire a fost soluţionată de această instanţă. Drept urmare recursul declarat împotriva acestei cereri de revizuire nu poate fi soluţionat, potrivit raţionamentului prezentat mai sus, decât de instanţa imediat superioară acesteia.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Iaşi, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-revizuentă B. împotriva deciziei civile nr. 1333/2017 din 18 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.