Lack of material jurisdiction admitted and case referred to Court of Appeal for foreclosure admissibility objection against Tribunal judgment

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin acţiunea civilă promovată la Judecătoria Topliţa şi înregistrată la data de 10 ianuarie 2017 sub numărul x/2016 contestatoarea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii B., C. şi D., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016 prin notificarea din data de 23.05.2016, repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Prin sentinţa sentinţa civilă nr. 634/2017, pronunţată la 19 septembrie 2017, Judecătoria Topliţa a admis acţiunea având ca obiect contestaţie la darea în plată, formulată de contestatoarea A. S.A. şi în consecinţă: a constatat neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016 prin notificarea din data de 23.05.2016; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intimaţii B., C. şi D., solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei civile nr. 634/2017 din data de 19.09.2017, reţinerea cauzei pentru rejudecare, cu respectarea dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ. si ale dispoziţiilor Deciziei nr. 623 a CCR, in privinţa analizei impreviziunii, iar pe fondul cauzei respingerea contestaţiei depusa de reclamanta A. S.A privind darea in plata a unor bunuri imobile ipotecate in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, ca netemeinica si nefondata.

Prin decizia civilă nr. 177 din 7 martie 2018, Tribunalul Harghita, secţia Civilă a respins ca nefondat apelul împotriva sentinţei civile nr. 634/2017 din 19.09.2017 declarat de apelanţii - intimaţi B., C. şi D.; a respins ca neîntemeiată cererea intimatei-contestatoare A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs B., C., D..

Prin încheierea nr. 17/CR/6.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost trimis secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Targu Mures spre competentă soluţionare dosarul având ca obiect recursul declarat de B., C., D. împotriva deciziei nr. 177/7.3.2018 pronunţate de Tribunalul Harghita.

Pe rolul secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Targu Mures, recursul a fost înregistrat sub nr. x/2016*.

Prin decizia nr. 1439/R din 27.06.2018, Curtea de Apel Targu Mures a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 96 pct. 3 din acelaşi cod.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 iulie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Harghita, în apel, într-o cerere având ca obiect contestaţie creditor, în temeiul Legii nr. 77/2016, a cărei competenţă de soluţionare în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar hotărârea de primă instanţă poate fi atacată cu apel potrivit dispoziţiilor din acelaşi act normativ.

Conform dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect o cerere formulată în baza Legii nr. 77/2016, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Harghita, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Târgu-Mureş, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 177 din 7 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Harghita, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.