Supreme Court declares itself incompetent and refers unpaid remuneration appeal to Court of Appeal based on legislative vacuum in jurisdictional thresholds

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2014 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2014, reclamantul A., a solicitat obligarea pârâtei B. la plata către reclamant a sumei de 36.000 euro reprezentând sume lunare globale datorate pentru activitatea desfăşurată în România de către reclamant în beneficiul pârâtei în perioada februarie 2011 - ianuarie 2012, cu excepţia lunilor august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 4731/06.07.2015, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1628/03.02.2016 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Buftea şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 147/F/2016, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Buftea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 18.07.2016, sub nr. x/2014*.

Prin sentinţa civilă nr. 4670/21.07.2017 Judecătoria Buftea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată; a obligat reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 1.943 euro.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 13.09.2017, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei civile apelate în sensul admiterii acţiunii cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 36.000 euro reprezentând sume lunare globale datorate pentru activitatea desfăşurată în România de către reclamant în beneficiul pârâtei în perioada februarie 2011 - ianuarie 2012, cu excepţia lunilor august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2011 şi a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 1579/A din 12 aprilie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4670/21.07.2017 pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ B., ca nefundat; a respins cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 1579/A din 12 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi rejudecând fondul cauzei să se dispună casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii introductive de instanţă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31.05.2018.

La data de 05.07.2018, tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 05.07.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Ilfov, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Prin decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Ulterior pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care instanţei supreme îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Ilfov, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1579/A din 12 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.