Facultative jurisdiction under Art. 127 CPC in labor claims against judicial institutions: validity of plaintiff’s choice of court despite defendant’s status as judicial body

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinta civilă nr. 397/LMA din 28 iunie 2018, pronunţată în dosarul x/2018, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a admis exceptia necompetenţei instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL ORADEA şi TRIBUNALUL SATU MARE, în favoarea TRIBUNALUI SĂLAJ.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanta A., fost grefier în cadrul Judecătoriei Satu Mare.

Potrivit unui comunicat, prin decizia Curţii Constituţionale din 26 aprilie 2018:

"(...)Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă."

"Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea a statuat că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie."

Fiind în prezenţa unei norme constituţionale exclusiv în condiţiile interpretării dată de instanţa de contencios constituţional şi având obligaţia de a respecta drepturile procesuale ale părţilor în acord cu Constituţia, reclamanta, în temeiul art. 127 alin. (3), raportat la alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, poate opta pentru învestirea unui tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, având în vedere că Tribunalul Satu Mare este parte în proces, ceea ce obligă instanţa la admiterea excepţiei şi la declinarea competenţei în favoarea instanţei alese, respectiv Tribunalul Sălaj.

Prin încheierea civilă din 08 octombrie 2018, Tribunalului Sălaj, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei instanţei, fiind declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, iar dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, în măsura în care se limitează sfera de aplicare a art. 127 alin. (1) şi (2) doar la instanta la care reclamantul isi desfăsoara activitatea, situaţie care nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil apărea în cursul unei judecăti.

Curtea a reţinut în motivarea deciziei că "dispozitiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul impartialitătii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constitutie prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăsoară activitatea "din cuprinsul lor."

În privinţa alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., Curtea a reţinut că prin aplicarea dispozitiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât nu şi aceleia în care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispozitiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiutorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2), că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent sau grefier care îşi desfăsoară activitatea la instanta competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una din instantele judecătoresti de acelasi grad aflate în circumscriptia oricareia dintre curtile de apel învecinate. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate, " ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, după cum se reţine şi în motivarea deciziei "legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motivul că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar judecătorul din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calitătii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de optiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei actiuni de competenţa de soluţionare a instantei la care aceasta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni."

Deci, după cum rezultă din motivarea detaliată a deciziei nr. 290/2018, aspectele de neconstituţionalitate privesc limitarea sferei de aplicare a art. 127 alin. (1) şi (2) doar la instanţa la care reclamantul îşi desfăsoara activitatea şi neaplicarea acestor dispozitii şi instantei de judecată ca parte pârâtâ şi nicidecum necompetenţa instanţei unde judecătorul îşi desfăsoară activitatea când parte pârâtă este însăsi instanţa de judecată.

Competenţa facultativă prevazută la alin. (2) dă dreptul părţii reclamante de a alege între mai multe instanţe competente sau de a introduce cererea de chemare în judecată chiar la instanta la care judecătorul funcţionează sau la instanţa de judecată pârâtâ.

Atâta timp cât reclamantul a ales una dintre aceste instanţe, competentă material şi teritorial, această instanţă nu poate refuza părtii reclamante beneficiul acordat de lege şi prin urmare nu poate declina cauza unei alte instanţe.

Reclamanta A. nu mai deţine în prezent funcţia de grefier la Judecătoria Satu Mare şi, prin urmare, dispozitiile alin. (3) ale art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile şi, pe cale de consecinţă, nici prevederile alin. (1) ale aceluiaşi articol.

Având în vedere decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile alin. (2) a articolului 127, calitatea de parte pârâtă revenind instantei la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea. Dar, în conditiile în care reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Satu Mare, instanţă competentă atât material, cât şi teritorial, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestuia.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL ORADEA şi TRIBUNALUL SATU MARE a învestit această din urmă instanţă cu un litigiu de muncă - pretenţii băneşti.

Reclamanta a avut calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Satu Mare, fiind, la momentul învestirii instanţei, pensionară, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată.

Conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." Alin. 3 al aceluiaşi articol statuează că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a statuat:

"46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

47. În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constată că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, a a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Cum, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta nu mai deţinea funcţia de grefier în cadrul Judecătoriei Satu Mare, nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (1), coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ.

Raportat la decizia nr. x din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, pronunţaă de Curtea Constituţională, Înalta Curte reţine că reclamanta a înţeles să învestească Tribunalul Satu Mare cu cererea de chemare în judecată, instanţă care are şi calitatea de pârât în cauză.

Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia nr. 290/2018, mai sus enunţată, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., "pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege."

În toate cazurile de competenţă teritorială aşternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 116 din C. proc. civ.

Odată făcută această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra acesteia, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenţei şi nici instanţa nu poate să dispună în acest sens din oficiu.

Cu urmare a alegerii făcute de către reclamantă prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii TRIBUNALUL SATU MARE şi CURTEA DE APEL ORADEA, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2018.