Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4847/2018 AI generated

Bank's appeal over abusive loan clauses referred to Court of Appeal, buyer's restitution award stands

Case Number Decizia nr. 4847/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice admitted the material jurisdiction exception and declined its competence, referring the defendant bank's appeal against the Court of Appeal of Cluj; the appellate decision of the Tribunal (partially annulling abusive clauses on loan interest and ordering restitution) remains in force pending the appeal. The case is a consumer-protection dispute over allegedly abusive clauses in a bank credit agreement (variable reference interest, credit granting and administration fees) brought by the borrower; the first instance had found the clauses abusive and ordered restitution, but the appellate court reversed in part for the interest-related clauses. Decisive legal basis: under Articles 96(3), 97(1) and 483 of the Civil Procedure Code, as interpreted by ICCJ Decision No. 18/2018 in the interest of the law, appeals against appellate decisions of tribunals in monetary claims up to RON 200,000 fall within the jurisdiction of the courts of appeal, not the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Bank's appeal over abusive loan clauses referred to Court of Appeal, buyer's restitution award stands: The case is a consumer-protection dispute over allegedly abusive clauses in a bank credit agreement (variable reference interest, credit granting and administration fees) brought by the borrower; the first instance had found the clauses abusive and ordered restitution, but the appellate court reversed in part for the interest-related clauses. Decisive legal basis: under Articles 96(3), 97(1) and 483 of the Civil Procedure Code, as interpreted by ICCJ Decision No. 18/2018 in the interest of the law, appeals against appellate decisions of tribunals in monetary claims up to RON 200,000 fall within the jurisdiction of the courts of appeal, not the High Court.

Keywords

AI generated
banking law loan agreement standing to appeal consumer law civil dispute buyer

Cited Legislation

AI generated
art. 132 C. proc. civ
Basis for the court to rule on the material incompetence exception and to decline jurisdiction.
art. 483 din C. proc. civ
1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr.
art. 483 alin. (2) din C. proc. civ
A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
(1) din Constituţie şi art. 31 alin.
art. 97 pct. 1 din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.
art. 517 alin. (4) din C. proc. civ
Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:
art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ
Legal basis for the court to decline jurisdiction in favor of the competent court.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 961/2017
Prin decizia civilă nr. 961/2017 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de intimata B.
decizia nr. 18/2018
Interdependency of debt title deposit and creditor intervention procedure in civil enforcement asset distribution
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 C. proc. civ.

Basis for the court to rule on the material incompetence exception and to decline jurisdiction.

art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Legal basis for the court to decline jurisdiction in favor of the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la punctele 1.1 -1.3 (clauze ce se regăsesc în convenţiile de credit bancar ce fac obiectul prezentei cauze, încheiate de reclamant cu pârâta) respectiv: clauzele referitoare la dobânda creditului; clauzele referitoare la comisionul de acordare credit; clauzele referitoare la comisionul de administrare; ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor menţionate la pct. I, să se constate nulitatea absolută a acestora; să fie obligată pârâta să restituie reclamantului toate sumele de bani achitate nedatorat în temeiul clauzelor nule menţionate mai sus, mai precis: dobânda de referinţă variabilă aferentă perioadei 24.07.2008-11.04.2011, în sumă de aproximativ 4.000 Euro; comision de acordare credit în sumă totală de 806,25 Euro; comision de administrare în sumă de 16,12 Euro/lună începând cu data de 24.07.2007-23.04.2014; să fie obligată pârâta să achite reclamantului dobânda legală aferentă sumelor menţionate din acţiune, începând cu data achitării lor şi până la restituirea lor efectivă; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentinţa civilă nr. 1109/2017 din 11 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admisă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., B. S.A. - Sucursala Bistriţa Năsăud şi intervenienta C. şi, în consecinţă s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din contractul de credit bancar nr. 684 pf av/24.07.2007, încheiat între părţi:

- clauzele privind comisionul de acordare credit stipulat la pct. 8 lit. a) din contractul de credit bancar şi la pct. 3.1 din condiţiile generale ale contractului de credit bancar;

- clauzele privind comisionul de administrare, stipulate la pct. 8 lit. b) şi la) pct. 3.9 din condiţiile generale ale contractului de credit bancar;

- clauzele privind partea variabilă din dobânda contractuală denumită "dobândă de referinţă variabilă" stipulate la pct. 5 alin. (2) din contractul de credit bancar, precum şi a clauzei privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda fără consimţământul împrumutatului în funcţie de costul resurselor de creditare stipulată la pct. 20.10 lit. a) din condiţiile generale de creditare - anexă la contractul de credit bancar.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului toate sumele de bani achitate nedatorat în temeiul clauzelor nule mai sus menţionate, astfel: comision de acordare credit în sumă de 806,25 Euro, comision administrare în sumă de 1.305,72 Euro, dobânda de referinţă variabilă în sumă de 15.869,01 Euro.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului dobânda legală aferentă sumelor menţionate începând cu data achitării lor şi până la restituirea efectivă. A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 961/2017 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de intimata B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1109/2017 din data de 11 aprilie 2017, în contradictoriu cu intimatul A. şi C., care a fost schimbată în parte în sensul că:

- a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea clauzei privind dobânda de referinţă variabilă stipulată la pct. 5 alin. (2) din contractul de credit, precum şi a clauzei privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda fără consimţământul reclamantului în funcţie de costul resurselor de creditare prevăzute de dispoziţiile pct. 20.10 lit. a) din condiţiile generale;

- a fost înlăturată obligarea pârâtei-apelante de a restitui reclamantului suma de 15.869,01 Euro, încasată cu titlu de dobândă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.

A fost obligat intimatul A. să plătească apelantei suma de 2.372,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 30 iulie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Ulterior pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care instanţei supreme îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 961/2017 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2018.