Jurisdiction of Court of Appeal over recourse against Tribunal decision in credit disputes under 200,000 RON

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu, secţia Civilă la data de 26 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi Sucursala C. S.A. Gorj, să se constatate caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din 24 aprilie 2008:

1. clauza prevăzută la art.: 3.1-pct. 2 3.2, 3.3, 3.6, 3.7, 3.9, 3.10, 3.11,3.12 din contractul de credit referitoare la modificarea ratei anuale a dobânzii, revizuirea ei anuală şi încheierea de acte adiţionale prin care au fost obligaţi să accepte revizuirea dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii şi prin care banca poate modifica valoarea ratelor de credit şi valoarea dobânzii curente în mod unilateral şi în lipsa unui act adiţional; s-a solicitat eliminarea acestora din contract;

2. clauzele prevăzute la art. 3.1 pct. 2 lit. a), b), prin care se stabileşte rata dobânzii de achiziţie de 5,5%, să fie eliminată precizarea că rata va rămâne fixă până la data primei aniversări a creditului şi să fie înlocuită cu rata dobânzii iniţiale de 5,5 % va rămâne fixă pe toată durata derulării contractului;

3. clauza prevăzută la art. 4.1 din contract privind rambursarea creditului în moneda acordată, clauză ce se referă la riscul de curs valutar, să se dispună eliminarea ei din contract; în acest sens, s-a solicitat instanţei să facă o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, respectiv art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 75, art. 76, art. 77 din Legea nr. 296/2004, art. 966 - 970 vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele), jurisprudenţa CJUE, iar pe cale de consecinţă să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF/LEU şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit, la valoarea de la data încheierii, adică 2,2160 RON/CHF, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian, de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora, urmând să fie obligate pârâtele să le restituie sumele plătite în plus, actualizate cu dobânda legală;

4. clauza prevăzută la art. 4.5 din contract prin care pârâta stipulează că reclamanţii o autorizează să le debiteze, fără acordul lor, contul curent, să efectueze schimbul valutar şi să se dispună eliminarea ei din contract;

5. clauza prevăzută la art. 4.6 din contract prin care banca, la libera sa apreciere, are dreptul de a debita orice cont sau depozit pe care-l deţin reclamanţii, să efectueze schimbul valutar cu obligarea la suportarea diferenţelor de curs valutar şi să se dispună eliminarea acesteia din contract;

6. clauzele de la art. 1.1 lit. b)* în sumă de 574,68 CHF şi art. 2.3 prin care a fost mandatată banca să încaseze automat acest comision, art. 3.12 prin care banca percepe un comision de procesare/acordare de 2,2 % din valoarea creditului, eliminarea lor din contract şi obligarea pârâtei să-i restituie suma de 574,68 CHF actualizată cu dobânda legală la data plăţii;

7. clauza prevăzută de art. 3.14 din contractul de credit referitoare la perceperea de către bancă a unui comision de monitorizare/administrare în cuantum de 0,15% şi să se dispună eliminarea ei din contract;

8. clauza 2.4 lit. a) prin care a fost mandatată banca sa efectueze schimbul valutar în vederea utilizării creditului, în situaţia în care creditul a fost acordat în franci, dar banca i-a dat RON în urma acestui schimb valutar;

9. clauza 11.1 din contract prin care pârâtele stipulează că la primirea graficului de rambursare reclamanţii acceptă că acesta poate fi modificat unilateral de către bancă urmare a modificării ratei dobânzii şi să se dispună eliminarea ei din contract;

10 . să fie obligate pârâtele să restituie reclamanţilor valoarea în CHF în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, a sumelor de bani reprezentând dobânda achitată peste procentul de 5,5 % convenit la acordare începând cu data de la care se va constata că a fost modificată aceasta dobândă şi până la data aplicării de către pârâte a dobânzii iniţiale de 5,5% pe an; cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 21/1992 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 174/2008, O.G. nr. 99/2006, Legea nr. 363/2007, O.G. nr. 13/2011 şi art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 9298 din 29 noiembrie 2016, Judecătoria Târgu Jiu a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtelor C. S.A. şi C. S.A. Sucursala Gorj.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B., care a fost admis prin decizia nr. 118/2018 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.11, 3.12, 4.1, 4.5, 4.6, 1.1 lit. b)*, 2.3, 2.4 lit. a) din contract.

A fost respinsă cererea cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.1 pct. 2, 3.2, 3.3, 3.6, 3.7, 3.9, 3.10, 3.1 pct. 2 lit. a), b), 11.1, 3.14 din contract.

S-a dispus stabilizarea cursului valutar CHF - LEU la valoarea CHF de la data încheierii contractului şi plata ratelor la această valoare pe întreaga perioadă a contractului, cu obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus cu dobânda legală aferentă, actualizate cu indicele de inflaţie de la data fiecărei reţineri la data restituirii.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanţilor sumele reţinute în baza clauzelor contestate ca fiind abuzive, cu dobânda legală aferentă şi indicele de inflaţie de la data reţinerii la data restituirii.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 6000 RON cheltuieli de judecată la fond şi apel către reclamanţi.

Pârâta C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 118/2018 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 septembrie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, a reţinut următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

În sensul celor stabilite prin aceste considerente, a fost pronunţată decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2018, nepublicată, a cărei minută se regăseşte pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la categoria comunicate privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii şi care are următorul conţinut:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Prin urmare, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 118/2018 din 12 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2018.