Unilateral withdrawal of appeal leaves suspension pending criminal probe intact.

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2018

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 274.178,50 RON, respectiv echivalentul în RON a sumei de 68.775 USD, reprezentând penalităţi contractuale evaluate provizoriu, la plata de penalităţi datorate de pârâtă de la data la care se va pronunţa hotărârea judecătorească în prezenta cauză până la data plăţii efective a debitului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ., referitoare la angajarea răspunderii civile contractuale.

2. Prin sentinţa nr. 615 din 13 octombrie 2016, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 617.424,76 RON, reprezentând penalităţi contractuale, evaluate provizoriu la data de 5.09.2016, la plata de penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere, calculate la valoarea mărfii nelivrate, de la data formulării cererii de chemare în judecată - 25.03.2016 - şi până la data plăţii efective a debitului, precum şi la plata sumei de 15.591,32 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva sentinţei nr. 615 din 13 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. Prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., până la soluţionarea cauzei penale ce face obiectul dosarului penal înregistrat cu nr. x, dar nu mai târziu de un an de la data la care s-a dispus suspendarea.

5. Împotriva încheierii din data de 10 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi casarea încheierii atacate, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi că instanţa a dispus suspendarea cauzei automat, ca urmare a sesizării abuzive de către pârâtă a organelor de cercetare penală, fără a se efectua o analiză a cerinţelor suspendării facultative.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că nu a fost începută urmărirea penală in personam împotriva A. S.R.L. ori a reprezentanţilor săi, iar potrivit noii reglementări procedurale penale, orice plângere penală declanşează automat începerea penală cu privire la faptă (in rem).

Chiar dacă prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu fac nicio distincţie între cele două feluri de urmărire penală in personam şi in rem, faţă de raţiunile suspendării facultative a judecăţii, care implică verificarea unui potenţial semnificativ de corectitudine a demersului penal, nespecific urmăririi penale in rem, este clar că această suspendare poate opera numai în cazul existenţei unei urmăriri penale in personam.

Astfel, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel în mod greşit a reţinut existenţa unei urmăriri penale, în contextul în care din probele administrate rezultă cu claritate că aceasta a condus până în acest moment doar la efectuarea de cercetări pentru soluţionarea plângerii penale şi nu la iniţierea urmăririi penale in personam contra A. ori a conducerii sale.

S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat natura juridică a urmăririi penale desfăşurate în cauză, ci s-a rezumat la a suspenda automat cauza ca urmare a formulării plângerii penale.

De altfel, instanţa de apel a reţinut două împrejurări contradictorii în considerente, de natură a întări concluzia că nu a efectuat o analiză temeinică a cazului de suspendare şi nu a verificat dacă în speţă există o urmărire penală in personam care să o abiliteze să dispună suspendarea pricinii.

Instanţa de apel a efectuat o analiză superficială a acestui motiv de suspendare facultativă, rezumându-se practic la a constata automat incidenţa motivului de suspendare, modalitate de soluţionare aflată în incompatibilitate cu noile reguli procesual penale şi care conduce la încălcarea evidentă a drepturilor procesuale ale reclamantei, atrăgând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că suspendarea cauzei întârzie în mod nejustificat soluţionarea definitivă a procesului şi că plângerea penală nu are vreo influenţă decisivă în prezenta cauză, ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 244 C. pen. privind infracţiunea de înşelăciune şi neîntrunirii cerinţelor laturii obiective.

6. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului având în vedere că măsura dispusă de instanţa de apel este temeinică şi legală prin raportare la faptul că s-a confirmat începerea urmăririi penale, la legătura de cauzalitate, plângerea penală putând avea o influenţă decisivă în cauză.

7. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea apărărilor intimatei-reclamante.

8. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 6 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La dosar nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2018, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.. De asemenea, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză şi s-a stabilit termen de judecată, la 13 noiembrie 2018, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

9. Înalta Curte a luat în examinare cererea de renunţare la judecata recursului formulat în cauză şi a reţinut:

Dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, nu numai înainte, dar şi după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

În cauză, retragerea căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea şi înregistrarea dosarului la instanţa superioară, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficienţă manifestării de voinţă exprimată de reclamanta A. S.R.L. privind renunţarea la calea extraordinară de atac a recursului declarat împotriva încheierii din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2018.