Salary dispute over recalculated rights assigned to Bihor Tribunal on mandatory employee-domicile venue

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018 reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună recalcularea salariului aferent anului 2022 întrucât a fost calculat în mod eronat; recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate şi pentru condiţii vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare şi a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă; recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României; recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar; recalcularea drepturilor salariale şi uniformizarea salarială consacrată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiaşi familii ocupaţionale; recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deţinătorii titlului ştiinţific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; emiterea ordinelor în ceea ce îi priveşte pentru solicitările menţionate la pct. 1-7 din acţiune; plata drepturilor băneşti ce li se cuvin reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei; menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

La termenul din 13.04.2018 tribunalul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. augustIN, G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. cu formarea unui nou dosar cu nr. x/2018

Deliberând asupra excepţiei de necompetenţă teritorială invocată din oficiu tribunalul a reţinut, în primul rând, că reclamanţii din cauza de faţă au domiciliul pe raza judeţului Bihor, astfel după cum rezultă din copiile actelor de identitate anexate la dosar şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Bihor, astfel după cum rezultă din ordinele de salarizare anexate în copie la dosar.

În drept tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de munca revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea 62/2011 cauzele referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti competente, în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul"

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii legiuitorul a stabilit cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, locul de muncă al reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv şi limitativ.

Nu mai puţin tribunalul reţine că dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, respectiv art. 210 din Legea 62/2011 sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura reclamantului accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Împrejurarea că pârâta din prezenta cauză este ordonator principal de credite iar Camerele de Conturi teritoriale nu au personalitate juridică nu prezintă relevanţă în cauză, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) Codul muncii nu prevede nici o excepţie raportată la calitatea pârâtului de ordonator de credite, singurul lucru care interesează din acest punct de vedere fiind locul unde reclamantul îşi desfăşoară efectiv activitatea.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la coparticiparea procesuală, în cauză nefiind vorba despre aceleaşi drepturi solicitate de reclamanţi, fiecare dintre aceştia solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

În fine, susţinerile referitoare la competenţa determinată de sediul sindicatului ce se regăsesc în răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamanţi nu au incidenţă în prezenta cauză, acţiunea nefiind formulată de sindicat ci de salariaţi în nume personal.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa civilă nr. 3159/2018 din 13 aprilie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. augustIN, G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi pe pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în favoarea Tribunalului Bihor.

În temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia la instanţa competentă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor la data de 21.09.2018 2018 sub acelaşi număr, iar la termenul de judecată din data de 17.10.2018 din oficiu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor.

Analizând excepţia necompetenţei teritorială a Tribunalului Bihor, instanţa a retinut următoarele:

Potrivit disp. art. 269 alin. (2) Codul Muncii, coroborat cu disp. art. 210 din Lg. 262/2011, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă revine Tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are sediul partea reclamantă. Art. 269 alin. (3) Codul muncii prevede însă că dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Cum drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi, în calitate de salariaţi, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, în speţă dispoziţiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezentul dosar şi a fost adresată Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de la locul domiciliului unora dintre reclamanţi, fiind înregistrată sub nr. x/2018.

In atare situaţie devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competenţa de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, instanţa a apreciat că Tribunalul Bucureşti a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente arătate anterior, fiind competent să soluţioneze cauza în privinţa tuturor reclamanţilor. Disjungerea ulterioară a cauzei în privinţa unora dintre reclamanţi nu atrage consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa de la domiciliile reclamanţilor din dosarul disjuns.

Aşa fiind, s-a reţinut ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor, cu consecinţa admiterii acesteia şi declinării competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Constatându-se în cauză că există declinări reciproce de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Bihor s-a constatat ivit conflict de competenţă, în raport de disp. art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ. dosarul urmând a fi înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bihor, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 725/LM/2018 din 17 octombrie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor şi în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F. augustIN, G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI 1 în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A constatat conflict negativ de competenţă în soluţionarea cererii şi a înaintat în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competentă să soluţioneze conflictul.

A dispus din oficiu suspendarea judecării cauzei .

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Tribunalul Bihor şi Tribunalul Bucureşti, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Reclamanţii alături de alte persoane au formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale, investind Tribunalul Bihor cu soluţionarea cauzei având drept cauză juridică drepturi de salarizare similare, de la Curtea de Conturi a României în calitate de angajator sau fost angajator al acestora, drepturi derivate din raporturi de muncă/serviciu individuale diferite, în condiţiile prevederilor art. 59 şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Competenţa Tribunalului Bucureşti a fost determinată material de dispoziţiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, competenţa Tribunalului Bucureşti a fost determinată de sediul angajatorului şi domiciliile alese ale reclamanţilor, în cauză operând atât prorogarea legală specială a competenţei în condiţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cât şi prorogarea convenţională în condiţiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanţii care nu au domiciliul în raza Tribunalului Bucureşti.

Ulterior legalei investiri a instanţei, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor şi înregistrarea lor separată în condiţiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., apreciind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte reţine că prorogarea legală şi convenţională de competenţă este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

În consecinţă, faţă de inexistenţa coparticipării procesuale active, prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti nu devine incidentă.

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în raport de domiciliul/reşedinţa părţilor având în vedere obiectul cererilor formulate de reclamanţi care au caracterul unui conflict individual de muncă, urmând a fi aplicate dispoziţiile speciale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi nu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care constituie norma de competenţă generală teritorială nu sunt incidente, acestea nefiind aplicabile în legătură cu competenţa de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul.

Reţinând competenţa teritorială alternativă, urmează ca aceasta să fie stabilită în funcţie de domiciliile/reşedinţa/locul de muncă al angajatului, dovada urmând a fi făcută cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, fără a fi avut în vedere domiciliul ales.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate şi având în vedere că reclamanţii au domiciliul pe raza judeţului Bihor, fiind şi angajaţi ai Camerei de Comerţ Bihor, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bihor şi în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2018.