Material incompetence exception admitted; appeal over abusive credit clauses sent to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, la data de 13.02.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a următoarelor clauze abuzive din contractului de credit nr. x din 30.07.2008: clauza inserată la Art. 7 .lit. a)- referitoare la Comisionul de gestiune credit de 1,75% calculat la valoarea plafonului de credit aprobat, pentru primul an din cadrul duratei de creditare, respectiv de 0,20% calculat la soldul creditului, pentru fiecare din următorii ani din cadrul duratei de creditare; clauza inserată la Art. 7- teza finală - referitoare la dreptul băncii de a modifică unilateral comisioanele, respectiv:

Banca îşi rezervă dreptul să modifice comisioanele şi nivelul acestora, iar clientul se obligă să achite comisioanele prevăzute în reglementările proprii ale Băncii, la nivelul care se va practica de către Banca; clauza inserată la art. 9 teza finală - referitoare la dreptul băncii de a modifică unilateral nivelul ratei anuale a dobânzii variabile, respectiv: Banca îşi rezervă dreptul să modifice pe întreagă durata de creditare nivelul ratei anuale a dobânzii variabile; clauza inserată la Art. ll- referitoare la Dobânda anuală efectivă (DAE), respectiv DAE se poate modifică în condiţiile modificării nivelului ratei anuale a dobânzii, a comisioanelor prevăzute de prezentul contract sau a nivelului acestora; clauza inserată la Art. ll teza finală - referitoare la Costul total al creditului determinat pentru calculul DAE, în condiţiile prezentului contract format din: b)dobânda totală în valoare de 25605,81 RON, c)preţul pentru interogarea Sistemului Informatic al Biroului de Credit în valoare de 3,4 RON, d) comisionul de analiză a documentaţiei în valoare de 70,35 RON, e)comisionul de gestiune credit în valoare de 820,75 RON; să oblige pârâtă la rambursarea către reclamant a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, respectiv suma de 1.500.09 RON reprezentând: comision de analiză documentaţie credit 70,35 RON, comision pentru interogarea Sistemului Informatic al Biroului de Credit în valoare de 3,4 RON, Comision de gestiune credit în valoare de 820,75 RON;

Comision aniversar AUTO 10%- 87,911ei; Comision adm.cred. AUTO 10%- 82,051ei; Comision adm.cred. AUTO 10%- 75,241ei; Comisioane stingere garanţie 50 RON, comisioane de administrare-283,39 RON; să oblige pârâta să îi restituie dobânda legală aferentă, calculată de la data plăţii şi până la restituirea lor efectivă şi integrală; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1886 din data de 15.06.217, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A..; a fost constatată nulitatea absolută a prevederilor contractuale cuprinse în art. 7 lit. a), art. 7, ultimul alineat, art. 9, ultimul alineat, şi art. 11 alin. (2) lit. d) şi e) din contractul de credit nr. x încheiat la data de 30.07.2008 între reclamant şi pârâtă, referitoare la perceperea comisionului de gestiune credit, la posibilitatea băncii de a modifica unilateral comisioanele şi dobânda şi la cuprinderea în DAE a comisioanelor de analiză şi de gestiune; a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a clauzei cuprinse în art. 11 alin. (1) din contract, potrivit căreia DAE se poate modifica în condiţiile modificării nivelului ratei anuale a dobânzii, a comisioanelor prevăzute în contract sau a nivelului acestora, şi în art. 11 alin. (2) lit. b) şi c) din contract, referitoare la cuprinderea în DAE a dobânzii totale de 25605,81 RON şi a preţului pentru interogarea Sistemului Informatic al Biroului de Credit în valoare de 3,4 RON; a fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în temeiul clauzelor nule şi să plătească dobânda legală calculată asupra acestor sume începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 13.02.2017, şi până la achitarea acestora; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta B. S.A. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate, în sensul respingerii în întregime a acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată, în subsidiar, admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei civile apelate, în sensul de a nu constata ca fiind o clauză abuzivă prevederile art. 7 lit. a) din Contractul de credit nr. x/30.07.2008.

Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a Civilă de Contencios Admnistrativ şi Fiscal prin decizia civilă nr. 418/2018 din 26 aprilie 2018 a admis apelul declarat de apelanta B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1886 din 15.06.2017, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul A., pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins capătul de cerere vizând dobânda contractuală şi a menţinut în fiinţă celelalte dispoziţii ale instanţei de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin adresa emisă de Tribunalul Specializat Cluj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 02 iulie 2018.

În şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Cluj căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 418/2018 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2018.