Bank's material-incompetence exception upheld; appellate review of tribunal decision remitted to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata in data de 04.03.2016 pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub dosar nr. x/2016, precizata in data de 13.04.2016, reclamantul A., in contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat:

- sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor contractuale incluse in conventia de credit nr. x din data de 10.09.2008, respectiv art. 3.2, art. 4, art. 8.6, art. . 9.2, art. 12.1, art. 13.11, precum si art. 2, art. 3 din actul aditional nr. 6 din data de 07.01.2013;

- obligarea paratei sa elimine aceste clauze contractuale;

- restituirea sumei de 2837,30 CHF, majorata in mod unilateral, reprezentand dobanda perceputa abuziv, achitata pana la data introducerii actiunii si in continuare pana la plata efectiva a acesteia;

- restituirea sumei de 975 CHF, reprezentand comision acordare credit, sumei de 61,41 CHF, reprezentand comision lunar de administrare, calculat pana la data introducerii actiunii si in continuare apoi pana la plata efectiva a acestuia, a sumei de 620,78 CHF, comision de restucturare credit;

- sa se constate nulitatea modului de calcul a dobanzii prin raport la cursul valutar si sa sa dispuna inghetarea cursului de schimb valutar CHF - LEU, la valoarea avuta la data contractarii pentru intreaga perioada de creditare si pe cale de consecinta plata ratelor la cursul de la momentul semnarii contractului de credit;

- obligarea paratei la restituirea sumei de 22.200 RON, reprezentand diferenta de curs valutar, suma achitata in plus de catre reclamant, ca urmare a admiterii petitului 4;

- cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinţa civilă nr. 8491/2016 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulata si precizată de reclamantul A., in contradictoriu cu pârâta B. S.A si, in consecinţa:

S-a constatat nulitatea absolută şi caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din data de 10.09.2008, respectiv:

- art. 3.2 care prevede ca rata dobânzii este modificata "in functie de evolutia pietei financiar bancare si/sau a costului finantarii si gestionarii creditului"

- art. 8.6 privitor la urmatoarele:

"banca are dreptul sa revizuiasca nivelul penalitatilor in functie de politica sa de creditare" si "banca isi rezerva dreptul de a solicita un comision de recuperare pe cale extrajudiciara a debitelor restante in procent de pana la 10% din valoarea acestora, indiferent daca aceste proceduri au loc inainte sau dupa rezilierea contractului"

- art. 12.1 privitor la urmatoarele cazuri de neindeplinire a contractului de credit: declansarea impotriva imprumutatului/imprumutatului solidar a unei proceduri de lichidare sau faliment ori executare silita de catre alt creditor; oricare din informatiile furnizate bancii este incorecta sau imprumutatul/imprumutatul solidar a omis sa dezvaluie un fapt sau o imprejurare care ar fi putut influenta hotararea bancii de a acorda imprumutul; incalcarea de catre imprumutat/imprumutatul solidar a oricareia dintre obligatiile ce ii revin in baza oricarui contract (altul decat prezentul contract) la care imprumutatul/imprumutatul solidar este parte sau suspendarea, rezilierea sau modificarea unui astfel de contract, daca respectiva incalcare, suspendare, reziliere sau modificare poate afecta indeplinirea obligatiilor asumate de imprumutat/imprumutatul solidar in temeiul prezentului contract; indiferent de motiv, oricare dintre drepturile bancii conferite de prezentul contract nu mai sunt, in opinia bancii apte in a fi puse in executare sau sunt afectate oricare dintre drepturile sau titlurile imprumutatului/imprumutatului solidar; orice eveniment care, in opinia bancii, poate afecta capacitatea imprumutatului si/sau imprumutatului solidar de a-si respecta obligatiile contractuale.

S-a dispus înlăturarea din contractul de împrumut a clauzelor constatate ca fiind abuzive.

S-a respins, în rest, cererea de chemare în judecată precizata.

Împotriva acestei hotărâri, apelantul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a declarat apel prin care a solicitat admiterea prezentului apel, schimbarea hotărârii apelate si pe cale de consecinţa, admiterea acţiunii introductive de instanţa astfel cum aceasta a fost formulata si precizata, constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale incluse în convenţia de credit nr. x din data de 10.09.2008, respectiv art. 3.2, art. 4, art. 8.6, art. 9.2, art. 12.1, art. 13.11, precum si art. 2, art. 3 din actul adiţional nr. x din data de 07.01.201, obligarea intimatei-pârâte la eliminarea acestor clauze contractuale, restituirea sumei de 2837,30 CHF majorata in mod unilateral, reprezentând dobânda perceputa in mod abuziv, achitata până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la plata efectivă a acesteia, precum şi restituirea sumei de 975 CHF reprezentând comision acordare credit, a sumei de 61,41 CHF reprezentand comision lunar de administrare, calculat pana la dat introducerii acţiunii si in continuare apoi pana la plata efectiva a acestuia, a sumei de 620,78 CHF reprezentând comision restructurare credit. De asemenea, a solicitat constatarea nulităţii modului de calcul al dobânzii prin raport la cursul valutar si îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, la valoarea avuta la data contractării pentru întreaga perioada de creditare si pe cale de consecinţa plata ratelor la cursul de la momentul semnării contractului de credit, obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de 22. 200 RON, reprezentând diferenţa de curs valutar, suma achitata in plus, ca urmare a admiterii petitului 4, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu, atât la fond cat si in apel.

Împotriva aceleaşi hotărâri, apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a declarat apel prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii ca nefondata a cererii de chemare în judecată formulata de către intimatul-reclamant A., apreciind că hotărârea apelată este neîntemeiată.

Tribunalul Specializat Cluj prin decizia civilă nr. 5A/2018 din 08 ianuarie 2018 a respins apelul declarat de apelanta B. S.A., în contradictoriu cu intimat A., împotriva sentinţei civile nr. 8491/2016, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. x/2016. Cu majoritate de voturi, a admis apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimat B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 8491/2016, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. x/2016, pe care o modifică în parte, în sensul:

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută şi a clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. x din data de 10.09.2008, la art. 4, privind comisionul de acordare, art. 9.2, respectiv art. 13.11 în măsura în care permite băncii modificarea unilaterală a contractului.

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de comision de acordare credit, precum şi sumele achitate de către reclamant cu titlu de dobândă, în plus faţă de nivelul dobânzii în vigoare la momentul încheierii contractului de credit, în perioada cuprinsă între data încheierii contractului şi data actului adiţional de aliniere la O.U.G. nr. 50/2010.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A obligat intimata B. S.A. la plata în favoarea apelantului A. a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A..

Prin adresa emisă de Tribunalul Specializat Cluj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 02 iulie 2018.

În şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Cluj căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 5 A/2018 din 08 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2018.