Supreme Court jurisdiction over appeal against tribunal decision: lack of express statutory basis precludes review of first-instance appellate judgments

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş la data de 21.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi D. să se constatate că în contractul de credit ipotecar nr. x din 05.06.2008 şi actele adiţionale la contractul de credit intervenit între reclamanţi şi pârâtă de rândul 1 sunt stipulate clauze abuzive, şi anume:

1. Clauza prevăzută la art. 6.2 prin care se prevede că - "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex. EURIBOR, (EUR)/LIBOR (CHF)ZROBOR (RON), etc.), fără a exista consimţământul Clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la şoldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate."

2. Clauza prevăzută la art. 7.1 lit. b) care prevede - "Pentru creditul acordat, Banca percepe următoarele taxe şi comisioane:

b) comision de acordare: 2.00% perceput o singură dată la valoarea creditului acordat;"

3. Clauza prevăzută la art. 7.2 care prevede - "Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor şi taxelor, fără consimţământul Clientului . . . . . . . . . ."

- să se dispună anularea acestor clauze stipulate la art. 6.2, 7.1 lit. b) şi 7.2. din contractul de credit intervenit între subsemnaţii reclamanţi şi pârâta de rândul 1,

- să se dispună obligarea pârâtelor să precizeze şi să actualizeze contractul de credit ipotecar nr. x din 05.06.2008 semnarea unui act adiţional la acesta în baza O.U.G. nr. 50/2010, care să conţină următoarele clauze:

1. Precizarea şi definirea elementelor componente ale dobânzii şi a cuantumului acestora, respectiv 3,7 puncte + LIBOR CHF la 3 luni,

2. Modalitatea de modificare a dobânzii exclusive în funcţie de indicele de referinţă LIBOR CHF la 3 luni, în baza clauzei de modificare a dobânzii din contract, cu menţiunea că marjă băncii este fixă, neputând fi modificată numai prin acordul scris al părţilor, iar modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător cât şi descrescător, în funcţie de indicele de referinţă LIBOR,

- să se dispună obligarea pârâtelor la recalcularea nivelului dobânzii percepute subsemnaţilor, pentru creditul acordat, după următoarea formulă: marja băncii fixă în valoarea avută la data acordării creditului - iunie 2008, respectiv 3,70 puncte plus valoarea indicelui de referinţă LIBOR CHF la 3 luni, începând cu data acordării creditului şi până la finalizarea contractului,

- să se dispună obligarea pârâtelor să le restituie suma de 36.380 RON echivalentul a 8.870 CHF (1 CHF - 4,1015 RON) reprezentând diferenţa dintre dobânda încasată nelegal şi dobânda calculată după formula: 3,70 puncte plus valoarea indicelui de referinţă LIBOR CHF la 3 luni, începând cu data acordării creditului - 05.06.2008 şi până în prezent, cu dobânda aferentă acestei sume,

- să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.511 RON echivalentul a 1.100 CHF (calculat la cursul BNR din 31.08.2015 când 1 CHF = 4,1015 RON) reprezentând comision de acordare credit cu dobânda aferentă de începând cu data achitării şi până la data plăţii efective.

Judecătoria Târgu Mureş prin sentinţa civilă nr. 5029/2016 din data de 21 octombrie 2016 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., în contradictoriu cu intimata C. S.A.

A respins cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta D..

A constatat nulitatea absolută a art. 7.1 lit. b) privind comisionul de acordare din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părţi, ca având caracter abuziv în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, şi dispune înlăturarea din contract a acestei clauze.

A constatat nulitatea absolută a art. 7.2 privind modificarea unilaterală de către bancă a nivelului comisioanelor şi taxelor din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părţi, ca având caracter abuziv în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, şi dispune înlăturarea din contract a acestei clauze.

A constatat nulitatea absolută parţială a clauzei cuprinsă la art. 6.2 din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părţi, în ceea ce priveşte menţiunea că dobânda variază "în conformitate cu politica Băncii" şi că "Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă", ca având caracter abuziv în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, şi dispune înlăturarea din cuprinsul clauzei a acestor menţiuni referitoare la variaţia dobânzii în funcţie de politica Băncii şi modificarea dobânzii de către Bancă în mod unilateral, precum şi recalcularea dobânzii aplicabile creditului, având în vedere la stabilirea marjei fixe a băncii de 3,7 % şi valoarea LIBOR la 3 luni de la data încheierii contractului.

A dispus ca pârâta C. S.A să restituie reclamanţilor suma de 36380 RON, reprezentând echivalentul sumei de 8870 CHF achitată în plus cu titlu de dobândă pentru contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părţi, ca reprezentând diferenţa dintre dobânda ce ar fi trebuit percepută ca urmare a recalculării acesteia conform dispoziţiei de mai sus şi cea care a fost efectiv achitată de reclamanţi, pentru perioada noiembrie 2008 - iulie 2015.

A dispus ca pârâta C. S.A să restituie reclamanţilor suma de 4511 RON, reprezentând echivalentul sumei de 1153,5 CHF achitată cu titlu de comision de acordare credit pentru contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părţi.

A dispus obligarea pârâtei C. S.A la plata dobânzii legale către reclamanţi, calculată asupra sumelor a căror restituire a fost obligată prin prezenta hotărâre, calculată de la data introducerii acţiunii - 21.09.2015 şi până la restituirea efectivă a acestor sume.

A respins cererea reclamanţilor de obligarea a pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumelor la care a fost obligată prin prezenta hotărâre pentru perioada anterioară datei introducerii acţiunii.

A respins cererea de obligare a pârâtei C. S.A să precizeze şi să actualizeze contractul de credit ipotecar nr. x din data de 05.06.2008 încheiat de părţi, să semneze un act adiţional la acesta în baza O.U.G. nr. 50/2010, cu clauzele menţionate de reclamanţii privind precizarea şi definirea elementelor componente ale dobânzii şi a cuantumului, precum şi cu privire la modalitatea de modificare a dobânzii.

A obligat pârâta C. S.A. la plata sumei de 2500 RON către

Prin decizia civilă nr. 164 din 13 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2015 s-a admis apelul formulat de apelanţii reclamanţi B. şi A., în contradictoriu cu intimata pârâtă instituţie de credit C. S.A., împotriva sentinţei nr. 5029/21.10.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2015.

S-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă instituţie de credit C. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi B. şi A., împotriva sentinţei nr. 5029/21.10.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2015.

S-a schimbat în parte hotărârea apelată, după cum urmează:

"Înlătură menţiunea din hotărârea atacată referitoare la recalcularea dobânzi aplicabile creditului, având în vedere stabilirea marjei fixe a băncii de 3,7% şi valoarea LIBOR la 3 luni de la data încheierii contractului. (paragraf 5 din dispozitiv)

Schimbă menţiunea referitoare la restituirea sumelor reprezentând diferenţă de dobândă după cum urmează: "Obligă pârâta C. S.A. Bucureşti la restituirea către reclamanţii B. şi A. a sumelor percepute cu titlu de dobândă, nedatorată, reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv percepută şi dobânda ce ar fi fost achitată dacă s-ar fi aplicat procentului de dobândă fixă de 6,49% pe an. (paragraf 6 din dispozitiv)".

S-a modificat sentinţa atacată în sensul în care s-a admis cererea reclamanţilor B. şi A. de obligarea a pârâtei C. S.A. Bucureşti la plata dobânzii legale asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor abuzive, de la data plăţii acestor sume şi până la restituirea lor efectivă. (paragraf 9 din dispozitiv), fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

S-a admis în parte cererea accesorie aferentă cererii de apel privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de către apelanţii reclamanţi B. şi A. şi s-a dispus obligarea apelantei pârâte instituţie de credit C. S.A la plata în favoarea apelanţilor reclamanţi a sumei de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat.

S-a luat act faptul că apelanta pârâtă instituţie de credit C. S.A nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii B. şi A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, admiterea apelului acestora, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 26 iunie 2018, instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Tg. -Mureş în soluţionarea cererii de recurs.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 1412/R din 26 iunie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs formulate de A. şi B., împotriva deciziei nr. 164/A/13.03.2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin adresa emisă de Curtea de Apel Târgu Mureş, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 09 iulie 2018.

În şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că împotriva deciziei nr. 164 din 13 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanţă de apel.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reţine Curtea de Apel Târgu Mureş, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 164/A din 13 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2018.