Bank's appeal of abusive-clause ruling shunted to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topliţa la data de 24.06.2015, sub nr. de mai sus, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Anularea tuturor clauzelor abuzive din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 13.03.2008 şi din Actul adiţional din 28.12.2008, în special cu privire la:

- Clauza prevăzută de pct. 5 alin. (2), privind nivelul dobânzii anuale efective de 14,62 % pe an, prin care se arată că "Dobânda anuală efectivă (DAE) la data semnării prezentului contract, este de 14,62 % pe an. În DAE sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentaţiei, de acordare credit şi de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliţei de asigurare de viaţă, comision de urmărire riscuri, precum şi alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract), şi menţinerea nivelului dobânzii la nivelul prevăzut de la pct. 5 alin. (1), şi anume de 9,9 % pe an;

- Clauza prevăzută la pct. 7, privind dobânda penalizatoare: "Nivelul dobânzii curente la credite se stabileşte de bancă în funcţie de serviciul datoriei împrumutatului, astfel, dacă împrumutatul nu înregistrează credite şi/sau dobânzi restante în RON şi/sau valută sau acestea sunt de până la 7 zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la punctul 5; - dacă împrumutatul înregistrează credite şi/sau dobânzi restante în ron şi/sau valută cuprinse între 8 şi 30 de zile, dobânda curentă este cea înscrisă la punctul 5, la care se adaugă 1 puncte procentuale; dacă împrumutatul înregistrează credite şi/sau dobânzi restante în RON şi/sau valută de peste 31 de zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la punctul 5, la care se adaugă 3 puncte procentuale.

- Clauza prevăzută la pct. 8, privind dobânda majorată penalizatoare: "Dobânda majorată în funcţie de serviciul datoriei în cazul creditelor restante:

a) până la 30 de zile, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale; b) peste 31 de zile inclusiv, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale".

- Clauza prevăzută la pct. 9. lit. c) comision de administrare de 30,00 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1"

- Clauza prevăzută la pct. 9 lit. f) comision de urmărire riscuri de 102,00 RON lunar, reprezentând un procent de 0,17 % din valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1;

2. Recalcularea soldului creditului în funcţie de eliminarea acestor cinci clauze abuzive din contract şi restituirea cuantumului de bani rezultat din recalcularea soldului de credit, sau prin imputarea acestei sume rezultate asupra soldului rămas, ca urmare a scăderii din fiecare rată rambursată a sumei de 132 RON lunar comision şi a dobânzii încasate de peste 9,9 % pe an.

Prin sentinţa civilă nr. 917 din 07.12.2016, pronunţată de Judecătoria Topliţa în dosarul nr. x/2015 s-a respins excepţia nulităţii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5 alin. (2) privind DAE, art. 7 şi 8 privind dobânda penalizatoare, precum şi excepţia nulităţii capătului 2 de cerere, privind restituirea cuantumului de bani rezultat din recalcularea soldului de credit, invocate prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe reclamanţii A. şi B. au declarat apel.

Tribunalul Harghita, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 772 din 03 octombrie 2017 a admis apelul formulat de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 917/07.12.2016 pronunţată de Judecătoria Topliţa în dosarul cu nr. x/2015 pe care o schimbă în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

A constatat caracterul abuziv şi a anulat clauzele cuprinse în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 13.03.2008 şi Actul adiţional din data de 28.12.2008, după cum urmează: clauza prevăzută la art. 9 lit. c) din contract în ceea ce priveşte comisionul de administrare şi clauza prevăzută la art. 9 lit. f) din contract în ceea ce priveşte comisionul de urmărire riscuri.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 12.275,07 RON din care 9.394,87 RON încasată cu titlu de comision urmărire riscuri şi 2.880,22 RON încasată cu titlu de comision administrare.

A respins restul pretenţiilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A..

Prin încheierea nr. 14/CR/3.5.2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de C. S.A. împotriva deciziei nr. 772/3.10.2017 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2015 în soluţionarea apelului declarat de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 917/7.12.2016 pronunţate de Judecătoria Topliţa către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 1245/R din 13 iunie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi, în consecinţă:

A declinat competenţa materială de soluţionare a recursului formulat de C. S.A., împotriva deciziei civile nr. 772/3.10.2017 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin adresa emisă de Curtea de Apel Târgu Mureş, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 iulie 2018.

În şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că împotriva deciziei nr. 1245/R din 13 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanţă de apel.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reţine Curtea de Apel Târgu Mureş, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Harghita în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 772 din 03 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2018.