Withdrawal of appeal after transmission to superior court; effectiveness of renunciation under Arts. 404(2) and 463(1) CPC

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 374/PI din 05.04.2016 Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C. Olanda prin B., D. cu şi D. S.R.L.; a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x din data de 10.09.2007 şi a dispus înlăturarea lor din contract, respectiv: clauza prevăzută la art. 8.1 din contractul de credit, în ceea ce priveşte sintagma "dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii.

Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, " clauza prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit, potrivit căreia "noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau cu confirmare de primire, după caz, sau extras de cont trimis la adresa de corespondenţă specificată de acesta. împrumutatul este de acord ca această metodă de notificare este suficientă şi renunţă la orice plângere şi orice opoziţie/contestaţie ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă" clauza prevăzută la art. 8.3 din contractul de credit, potrivit căreia "în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către Bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mul 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă" clauza prevăzută la art. 9.1 din contractul de credit, potrivit căreia "pentru creditul acordat banca percepe următoarele taxe şi comisioane: a. comision de acordare: 2.00% din suma iniţială;

Comisionul de acordare se reţine în valuta creditului de către Bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziţia împrumutatului şi se calculează la valoarea creditului acordat; b. comision de rambursare anticipată: 2.50% din suma rambursată anticipat total sau parţial. Comisionul va fi plătit în valuta creditului; c. în situaţia în care împrumutatul/Co-debitorul solicită modificarea prezentului contract iar banca acceptă modificarea propusă, punerea în aplicare a acesteia va fi taxată cu 150 RON" clauza prevăzută la art. 9.2 din contractul de credit, potrivit căreia "pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor şi taxelor fără consimţământul împrumutatului" clauza prevăzută la art. 12.1 teza a II-a din contractul de credit, potrivit căreia "împrumutatul/Co-debitorul acceptă faptul că acest grafic se poate modifica unilateral de către Bancă în cazul modificării nivelului de dobândă conform Art. 8.1" a respins, în rest, acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel A., D. şi B. S.A..

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 38 din 23 ianuarie 2018 a constatat perimate apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi de apelantele-pârâte D. şi B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 374/PI din 5 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul a arătat, în esenţă, că instanţa avea obligaţia să repună din oficiu cauza pe rol, fiind incident textul normativ de la art. 461 alin. (3) teza I C. proc. civ., deoarece dispoziţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., temeiul de drept al suspendării din 09.11.2016 a prezentei cauze, trebuie interpretate prin raportare la art. 416 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Recurentul consideră că la întrebarea esenţială dacă cauza suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. trebuia sau nu repusă pe rol din oficiu, răspunsul este unul pozitiv.

În continuarea motivării recurentul a prezentat textele de lege prin a căror interpretare logică şi sistematică coroborată se oferă un răspuns pozitiv problemei de interpretare, respectiv art. 415 C. proc. civ., art. 84 pct. 29 teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurentul consideră că în timp ce, pe de o parte, există cel puţin trei texte de lege prin interpretarea cărora s-ar putea concluziona în mod rezonabil că judecătorul avea obligaţia repunerii cauzei pe rol din oficiu, pe de altă parte, nu există nici un text de lege din care s-ar putea interpreta contrariul faptul că părţile ar fi avut această obligaţie.

În acest context, recurentul a prezentat, în continuarea motivării, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 52 din 03 iulie 2017, decizii ale unor Curţi de Apel din România ce au luat în considerare decizia nr. 52 din 03 iulie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi practica Curţii de Apel Timişoara în privinţa problematicii de interpretare.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, respingerea excepţiei perimării şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecării.

La data de 01 martie 2018, recurentul-reclamant A. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat, în principal, constatarea perimării apelului promovat de părţi în prezenta cauză, iar în subsidiar, retragerea cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă. În susţinerea acestei cereri recurentul a depus înscrisuri, respectiv o adresă emisă de Curtea de Apel Timişoara privind dosarul nr. x/2015 din care rezultă că instanţa a repus cauza pe rol, din oficiu, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a deciziei nr. 1/30.01.2017, în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu în raport de prevederile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Înalta Curte a luat în examinare cererea vizând renunţarea la judecarea recursului formulat în cauză şi a reţinut:

Prealabil, se constată că din conţinutul cererii rezultă că manifestarea de voinţă a părţii este în sensul retragerii cererii de recurs formulate, împrejurare faţă de care cererea de renunţare la judecarea recursului declarat de recurentul A. va fi analizată în raport cu prevederile art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

În cauză, retragerea căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea şi înregistrarea dosarului la instanţa superioară, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficienţă manifestării de voinţă exprimată de A. privind renunţarea la calea extraordinară de atac a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Aşa fiind, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2018.