Inadmissibility of cassation appeal against final corporate resolution annulment under Companies Law

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună: constatarea nulităţii/anularea deciziei asociatului unic nr. 1/3.03.2015 a S.C. C. S.R.L.; repunerea în situaţia anterioară urmare anulării, în sensul că societatea are un capital social de 200 RON, compus din 20 de părţi sociale în valoare nominală de 10 RON fiecare şi efectuarea acestei menţiuni în registrul comerţului; înregistrarea în Registrul comerţului a hotărârii A.G.A nr. 1/15.02.2012 şi a contractului de cesiune din aceeaşi dată, în sensul că părţile sociale emise de S.C. C. sunt deţinute în mod egal de ambii asociaţi A. şi B., care au şi calitatea de asociaţi, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 132 alin. (3) şi (5), 203, 210 şi următoarele raportat la art. 221 din Legea nr. 31/1990, precum şi dispoziţiile art. 1236 şi art. 1238 C. civ.

Pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L. au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat rezoluţiunea contractului de cesiune de părţi sociale autentificat sub nr. x/15.02.2012 de BNP D..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1516 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 01.11.2016 au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii invocate de pârâte cu privire la capătul 1 din cerere vizând constatarea nulităţii deciziei nr. 1/03.03.2012 a asociatului unic al S.C. C. S.R.L., a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul de cerere referitor la cererea privind înregistrarea în Registrul Comerţului a hotărârii AGA nr. 1/15.02.2012 şi a contractului de cesiune din aceeaşi dată şi a fost admisă excepţia prescripţiei invocată de reclamant cu privire la rezoluţiunea contractului de cesiune părţi sociale autentificat sub nr. x/15.02.2012 de BNP D. formulate de pârâte.

Prin sentinţa civilă nr. 186 din 30 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, au fost respinse ca nefondate capetele de cerere din acţiunea principală vizând nulitatea deciziei asociatului unic nr. 1/3.03.2015 a S.C. C. S.R.L., repunerea în situaţia anterioară urmare anulării şi plata cheltuielilor de judecată; s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind înregistrarea în Registrul comerţului a hotărârii A.G.A. nr. 1/15.02.2012 şi a contractului de cesiune din aceeaşi dată, formulat de reclamantul A. şi s-a respins ca prescrisă cererea reconvenţională formulată de pârâte.

Prin decizia civilă nr. 1529 din 12 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 01.11.2016 pronunţată de Tribunalul Teleorman; a admis apelul declarat apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 186/30.03.2017; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea; a anulat decizia asociatului unic S.C. C. S.R.L. nr. 1/03.03.2015; a dispus radierea din Registrul Comerţului a menţiunilor înregistrate în temeiul deciziei nr. 1/03.03.2015; a admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 3613 RON cheltuieli de judecată; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 1529 din 12 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, B. si S.C. C. S.R.L. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Intimatul-reclamant A. prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 şi respectiv art. 486 alin. (3) C. proc. civ. solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nemotivat/nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul este inadmisibil, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 18 aprilie 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Recurentele-pârâte au formulat un punct de vedere asupra raportului întocmit, susţinând că recursul este admisibil întrucât acţiunea cuprinde mai multe capete de cerere, iar petitul privind constatarea nulităţii deciziei asociatului unic al societăţii recurente prin care s-a majorat capitalul social este unul evaluabil în bani, astfel că în raport de Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, hotărârea pronunţată de curtea de apel în calea de atac a apelului este supusă recursului.

La termenul din data de 7 noiembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are ca obiect o acţiune prin care s-a solicitat, în temeiul art. 132 alin. (3) şi (5), 203, 210 şi următoarele raportat la art. 221 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, să se constate nulitatea/anularea deciziei asociatului unic nr. 1/3.03.2015 a S.C. C. S.R.L.; repunerea în situaţia anterioară urmare anulării, în sensul că societatea are un capital social de 200 RON, compus din 20 de părţi sociale în valoare nominală de 10 RON fiecare şi efectuarea acestei menţiuni în registrul comerţului; înregistrarea în Registrul comerţului a hotărârii A.G.A nr. 1/15.02.2012 şi a contractului de cesiune din aceeaşi dată, în sensul că părţile sociale emise de S.C. C. sunt deţinute în mod egal de ambii asociaţi A. şi B., care au şi calitatea de asociaţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, astfel cum acesta a fost modificat prin punctul 10 din Legea nr. 76/2012 începând cu data de 15.02.2013, hotărârea privind anularea unei hotărâri AGA este supusă numai apelului.

Este adevărat că acţiunea dedusă judecăţii cuprinde mai multe capete de cerere, însă contrar susţinerilor recurentelor, chiar dacă petitul din acţiune vizând nulitatea deciziei asociatului unic al societăţii recurente ar putea fi evaluabil în bani, acţiunea în întregul său este supusă dispoziţiilor de drept societar, fiind întemeiată pe prevederile din Legea nr. 31/1990 ce privesc hotărârile adunării generale.

În raport de dispoziţiile legale evocate, se apreciază că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1529 din 12 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2018.