Invalidity of cassation appeal: distinction between legal contradiction and factual evidence evaluation in property damages claim

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă sub nr. x/02.12.2014, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 413.380,80 euro, reprezentând despăgubiri aferente perioadei 2011-2014, respectiv pentru perioada de 3 ani anteriori introducerii acţiunii, pentru folosinţa imobilelor înscrise în CF nr. x, nr. Cadastral CI, top x, reprezentând ferma situată în localitatea Cenad, proprietatea reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 548 alin. (4), art. 550 alin. (3), art. 1.516, art. 1.531 şi art. 2.538 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1177/2016 din 23 decembrie 2016 Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi C. S.R.L. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii D. şi C. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat apel.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 599/A din 28 septembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanta- reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 1177/2016 din 23 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 599/A din 28 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi anume: instanţa de apel reţine faptul că reclamanta nu a făcut dovada existenţei faptei ilicite de către intimata S.C. C. S.R.L., întrucât anterior promovării prezentei acţiuni, apelanta a purtat discuţii prin corespondenţă exclusiv cu asociatul-administrator-reprezentantul legal al acestei societăţi fără a se indica calitatea acestuia de parte sau reprezentant.

Totodată, susţine recurenta, pentru a respinge şi capătul de cerere privind antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului persoana fizică D. - raportat la recunoaşterea făcută de acesta prin întâmpinare, instanţa de apel a reţinut faptul că reclamanta nu i-a adus la cunoştinţă noua situaţie a imobilului, respectiv că titularul dreptului de proprietate al acestuia este în faliment - respectiv A. S.R.L. este în procedura falimentului şi are ca şi reprezentant legal numit un lichidator.

Recurenta consideră că instanţa a utilizat motive contradictorii pentru a respinge apelul reclamantei, folosind o tehnică eronată de a exonera de răspundere fiecare intimat, reţinând în sarcina acestora motive ce îi atrag răspunderea celuilalt (SC E. S.R.L. nu este în culpă, întrucât negocierile lichidatorului apelantei s-au efectuat direct cu persoana fizică D.-reprezentant legal al SRL-ului, iar persoanei fizice D. nu i se poate antrena răspunderea întrucât acelaşi lichidator cu care corespondase nu i-a adus la cunoştinţă calitatea sa şi situaţia juridică a proprietarului de a fi în procedura falimentului).

După prezentarea corespondenţei dintre lichidatorul reclamantei şi D. şi adresa de corespondenţă a intimatei C. S.R.L., recurenta susţine că instanţa de apel în mod eronat şi contradictoriu reţine faptul că nu a dovedit culpa procesuală şi nu i se poate antrena răspunderea niciunuia dintre pârâţi, întrucât fiecare dintre aceştia nu au folosit imobilele şi nici nu au negociat preţul folosinţei, deşi la dosarul cauzei toate înscrisurile depuse în probaţiune susţin contrariul celor reţinute de către instanţele de judecată.

Recurenta apreciază că decizia recurată conţine şi motive străine de natura cauzei, în sensul că instanţa de apel, din proprie iniţiativă prezuma că este îndoielnic faptul că reclamanta ar fi putut obţine suma de 17.900 euro, cu titlu de chirie, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, arătând că nu a făcut dovada că a încercat valorificarea dreptului său pe această cale.

În continuarea motivării recurenta a prezentat aspecte ale situaţiei de fapt privind demersurile încasării de către lichidator a sumelor rezultate din folosinţa imobilelor de către pârâţi şi a faptului că nu au căutat un alt chiriaş, precum şi a faptului că intimatul recunoaşte că a folosit în toată perioada imobilele proprietatea reclamantei şi accepta plata unei chirii, însă nu la preţul solicitat.

Recurenta consideră că toate aceste aspecte(ale situaţiei de fapt) nu pot fi înlăturate de către instanţă strict pe baza unor supoziţii, unor aprecieri subiective ale instanţei dacă s-a negociat sau nu preţul chiriei, dacă ar fi putut obţine suma solicitată sau nu din închirierea spaţiilor sau prin faptul că nu a depus la dosarul cauzei vreo dovadă cum că ar fi negociat cu un terţ şi ar fi putut obţine preţul stabilit de către expertul cauzei.

În opinia recurentei, tot un motiv străin de natura cauzei este şi faptul că instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă suprafaţa efectiv utilizată de pârât, şi cu atât mai puţin faptul că acesta a folosit întreg imobilul.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat concluziile raportului de expertiză şi a suplimentului la expertiză, considerând că instanţa de apel a apreciat, în mod total eronat şi în baza unor argumente total străine de natura cauzei faptul că nu a făcut dovada că intimatul D. a folosit o anumită suprafaţă a imobilului şi pe ce perioadă, în condiţiile în care toate probele din dosar erau edificatoare asupra suprafeţelor folosite, valorii şi perioadei în care intimatul a utilizat imobilele.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi pe cale de consecinţă casarea hotărârii atacate şi rejudecând fondul cauzei modificarea în tot a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Intimaţii-pârâţi C. S.R.L. şi D. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul este nul, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 18 aprilie 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Recurenta-reclamantă a formulat un punct de vedere asupra raportului întocmit, susţinând că recursul este admisibil şi poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. întrucât hotărârea recurată conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei, argumentaţia având ca fundament dreptul la un proces echitabil.

Intimaţii-pârâţi au depus un punct de vedere, prin care au achiesat la concluziile raportului întocmit în cauză.

La termenul din data de 7 noiembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menţionat în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii fără a fi formulate critici concrete împotriva deciziei din apel.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Înalta Curte observă că susţinerile formulate de recurentă, deşi tind să demonstreze că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, pun în discuţie în realitate modul în care instanţa de apel a evaluat mijloacele de probă, aspecte care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs.

Astfel, prin criticile invocate în cererea de recurs recurenta-reclamantă, şi-a exprimat nemulţumirea sub aspectul modului de stabilire a situaţiei de fapt a cauzei prin raportare la probele administrate, respectiv corespondenţa dintre părţi, raportul de expertiză, raţionamentul instanţei în interpretarea probatoriului, ori dezvoltarea acestora nu permite încadrarea şi analizarea din perspectiva motivului de recurs invocat, motiv pentru care nu pot fi reţinute ca şi critici de nelegalitate.

Consecinţa este că, pe calea acestui raţionament şi fără a demonstra contradicţia între considerentele reţinute ori între considerente şi dispozitiv, recurenta - reclamantă, nemulţumită de aprecierea făcută de instanţa de apel, solicită în mod eronat ca instanţa de recurs să intre pe tărâm probator şi să facă ea însăşi o altă opţiune, în condiţiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

De aceea, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivului de recurs invocat, dacă în hotărârea recurată există contradictorialitate între considerente sau între considerente şi dispozitiv, ori au existat motive străine de natura cauzei în sensul că instanţa s-a îndepărtat de la obiectul cererii de chemare în judecată, însă recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar argumente vizând reţinerile instanţei de apel privind situaţia de fapt a cauzei prin raportare la probatoriul administrat, care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

În consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la cerinţele motivului de recurs invocat, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie şi nu pot fi examinate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 599/A din 28 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 599/A din 28 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2018.