Territorial jurisdiction for contractual debt recovery where place of performance is unstipulated

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 02 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea instalaţiilor şi echipamentelor predate pârâtei, a sumei de 2.584,09 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea stocului de marfă predat pârâtei cu ocazia încheierii contractului nr. x/19.06.2015, precum şi la plata dobânzii legale calculată la debitele solicitate de la data de 10.10.2016 până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 1166 şi următoarele C. civ., art. 1270, art. 1516, art. 1523, art. 1531 şi art. 1535 C. civ., precum şi dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3192/2018 din 25 aprilie 2018, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

În considerentele acestei sentinţe, judecătoria a reţinut că în cauză se aplică regula generală prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâta, respectiv, în Voluntari, judeţul Ilfov.

Totodată, a constatat că nu sunt aplicabile alte cazuri de competenţă teritorială alternativă dintre cele prevăzute de art. 113 C. proc. civ. şi nici dispoziţiile art. 126 C. proc. civ., întrucât din cuprinsul contractului încheiat de părţi nu reiese că acestea au făcut o veritabilă alegere de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 5009/2018 din 27 septembrie 2018, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia sa de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată este o acţiune în pretenţii, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală a părţilor, fiind aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., norme de ordine privată ce instituie o competenţă alternativă.

Judecătoria a reţinut că, potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., "obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la dată plăţii.", iar în speţă reclamantul, are sediul în Piteşti. Mai mult, această obligaţie este menţionată şi la art. 3.3 din Contractul încheiat de părţi, aflat la fila x (verso) din dosar.

Raportat la dispoziţiile art. 113 pct. 3 C. proc. civ., instanţa a constatat că locul executării contractului în ceea ce priveşte obligaţia de plată este sediul creditorului se află în Piteşti, aceasta fiind instanţa investită în mod legal de reclamant, conform art. 116 C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide instanţa competentă să fie sesizată revine exclusiv reclamantului, instanţa neputând să dispună, nici din oficiu şi nici la cererea pârâtei, declinarea competenţei.

Prin urmare, instanţa a apreciat că, în speţă, chiar dacă şi Judecătoria Buftea ar putea fi competentă teritorial să soluţioneze cererea reclamantei, date fiind dispoziţiile legale care lasă la latitudinea reclamantei alegerea instanţei competente teritorial să soluţioneze litigiul, Judecătoria Buftea devine necompetentă teritorial să judece cauza de faţă, întrucât s-ar încălca voinţa reclamantei cu privire la alegerea instanţei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L., la plata sumei de 3.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea instalaţiilor şi echipamentelor predate pârâtei, a sumei de 2.584,09 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea stocului de marfă predat pârâtei cu ocazia încheierii contractului nr. x/19.06.2015, precum şi la plata dobânzii legale calculată la debitele solicitate de la data de 10.10.2016 până la data achitării integrale a debitului.

Potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., acţiunile se introduc la instanţa domiciliului sau sediului pârâtului. De la regula generală şi anume domiciliul pârâtului, art. 113 pct. 3 din acelasi cod, instituie şi instanta locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Reclamanta a invocat drept temei a pretenţiilor sale, contractul nr. x/19.06.2015, ce are ca obiect vânzarea-cumpărarea unor produse necesare realizării de vopsea şi altele destinate reparaţiilor autovehiculelor.

Contrar celor reţinute de Judecătoria Buftea, din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.06.2015, nu rezultă instanţa locului executării obligaţiilor sau aceea a locului plăţii; astfel, la art. 3.3 din contract se prevede că "plata mărfii se va face la 60 de zile calendaristice de la data emiterii facturii cu ordin de plată", iar art. 4.1 stipulează că "livrarea mărfii se va face de la sediul/punctele de lucru ale Vânzătorului la depozitul Cumpărătorului indicat de acesta prin comandă."

Întrucât locul executării nu este stabilit expres în contract şi nu rezultă tacit din intenţia părţilor contractante, obligaţia comercială trebuie executată la locul unde debitorul îşi are sediul social sau domiciliul la data încheierii contractului.

Prin urmare, în situaţia în care părţile nu au stipulat locul unde obligaţia urmează să fie executată, nu este incidentă ipoteza competentei teritoriale alternative, iar prevederile art. 113 pct. 3 C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicarea, cererea de chemare în judecată trebuind să fie adresată tot instantei de la domiciliul pârâtei.

În cauza de faţă, părţile nu au stabilit, de comun acord, ca solutionarea eventualelor litigii decurgând din executarea contractului să fie în competenţa unei alte instanţe decât aceea competentă teritorial potrivit dispoziţiilor procedurale generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la sediul pârâtei, din Voluntari, judeţul Ilfov.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2018.