Foreign-currency loan appeal held inadmissible for value below statutory threshold.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the claimant’s claims on the merits. The underlying dispute involved a challenge by a borrower against a bank seeking nullification of foreign-currency loan clauses and conversion of the loan to Romanian lei, along with moral damages, arising from allegedly abusive practices in a CHF-denominated credit agreement. The Court held that the appeal was not subject to appeal because the decision was final upon pronouncement, as the value of the claim fell below the 1,000,000 RON threshold under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which applied to appeals decided before the Constitutional Court’s Decision No. 369/2017 took effect; consequently, the principle of the legality of legal remedies under Article 457 of the Civil Procedure Code barred the appeal. The decision is final and not subject to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, Art. 483 alin. (1) C. proc. civ, Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013; Foreign-currency loan appeal held inadmissible for value below statutory threshold: The underlying dispute involved a challenge by a borrower against a bank seeking nullification of foreign-currency loan clauses and conversion of the loan to Romanian lei, along with moral damages, arising from allegedly abusive practices in a CHF-denominated credit agreement. The Court held that the appeal was not subject to appeal because the decision was final upon pronouncement, as the value of the claim fell below the 1,000,000 RON threshold under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which applied to appeals decided before the Constitutional Court’s Decision No. 369/2017 took effect; consequently, the principle of the legality of legal remedies under Article 457 of the Civil Procedure Code barred the appeal. The decision is final and not subject to further appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as inadmissible, because the challenged decision is final and not subject to appeal.
Procedural provision applied in the reasoning supporting the inadmissibility of the appeal based on the value threshold.
Procedural provision cited to establish that the decision given on appeal without right of recourse is final.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 februarie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 17 aprilie 2014 sub nr. x/2014, reclamanţii A. ş.a. au chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând constatarea nulităţii absolute a clauzelor indicate în Anexa 1 coloana J din contractele de credit indicate în Anexa 1 coloana F, respectiv din condiţiile generale, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, prin raportare la valoarea CHF de la momentul contractării, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat, ca în ipoteza admiterii solicitării reclamanţilor, conversia creditului să se realizeze la cursul CHF-leu de la data acordării creditului, cu luarea în considerare a condiţiilor de cost/rambursare a creditului în RON, astfel cum acestea existau în oferta băncii la data acordării fiecărui credit.
La data de 15.01.2015 reclamanţii au depus cerere precizatoare cu privire la valoarea obiectului cererii şi temeiul juridic al acesteia, precum şi cerere completatoare, solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 45.000.000 RON, cu titlul de daune morale pentru suferinţele de ordin psihic pe care reclamanţii le-au îndurat ca urmare a practicilor abuzive ale băncii.
Prin sentinţa civilă nr. 157 din 12 februarie 2015, Tribunalul Bihor a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, pe rolul căruia litigiul a fost înregistrat la data de 12.06.2015, sub nr. x/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 3206 din 09 iunie 2015, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind o parte din reclamanţi şi s-a disjuns judecata cererilor privind pe reclamanţii menţionaţi în cuprinsul sentinţei şi formarea unor dosare separate pentru fiecare dintre aceştia.
Potrivit dispoziţiilor instanţei, s-a format dosarul nr. x/2015 privind pe reclamantul C., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..
La data de 06.10.2015 pârâta a depus cerere de renunţare la judecata cererii reconvenţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 7294 din data de 22 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea pârâtei la judecata cererii reconvenţionale. A respins acţiunea principală ca neîntemeiată, obligând reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 498,40 RON, cheltuieli de judecată.
Reclamantul C. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 7294 din data de 22 decembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 210A din 02 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamant.
Reclamantul C. a declarat recurs împotriva acestei decizii.
A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că acesta nu este admisibil.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 noiembrie 2017, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă civilă nr. 210A din 2 februarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În speţă, se constatată că, aşa cum reiese din art. 1 pct. 1.1 din contractul de credit nr. x din 06 decembrie 2007, pârâta a acordat reclamantului suma de 110.153,52 CHF. La momentul încheierii contractului, cursul oficial al BNR pentru CHF era de 2,1352 RON/CHF, valoarea actului juridic fiind, aşadar de 235.199,79 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 3206 de la 09 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei cu privire la o parte din reclamanţi. S-a dispus disjungerea cererii privind pe reclamantul C.. Instanţa a apreciat că, "în privinţa valorii capătului de cerere privind constatarea nulităţii prevederilor contractuale care reglementează moneda de plată a creditului şi riscul valutar, aceasta este dată de diferenţa dintre suma de rambursat de către fiecare reclamant, la cursul de la data încheierii contractului (menţionat în Anexa 1 lit. H) şi aceeaşi sumă la cursul valutar de la data sesizării instanţei (1 CHF - 3.6694 RON), aceasta fiind valoarea dreptului patrimonial pe care reclamanţii doresc să îl valorifice pe calea prezentei acţiuni."
Această diferenţă este, în ceea ce îl priveşte pe reclamant în cuantum de 168.997,53 RON (404.197,32 RON - 235.199.79 RON).
Hotărârea mai sus menţionată nu a făcut obiectul apelului, intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Din argumentele expuse mai sus, reiese că valoarea litigiului se situează sub valoarea prevăzută de art. XVIII din Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului Bihor la data de 07 aprilie 2014, sub nr. x/2014, la acel moment fiind în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 89 din 12 februarie 2013.
Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
În condiţiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale vizează atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină (decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel, ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.
Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20 iulie 2017.
Per a contrario, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, cum este şi cazul deciziei recurate în prezenta cauză, care a fost pronunţată la data de 2 februarie 2017, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
În speţă, raportat şi la prevederile mai sus enunţate, se constată că valoarea pretenţiilor capătului principal de cerere este sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) din noul C. proc. civ., potrivit căruia, sunt definitive, de la data pronunţării, hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentei cauze are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant C. împotriva deciziei civile nr. 210A din 2 februarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2018.