Negative jurisdictional conflict over material competence threshold for abusive currency clause claims in bank loan contracts

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 12.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. şi S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul abuziv al clauzelor vizând riscul valutar, comisioanele de risc şi de penalizare, revizuirea ratei dobânzii şi rata dobânzii majorate din contractul de credit nr. x/14.11.2007, să oblige pârâtele să restituie sumele de bani plătite nedatorat în baza acestor clauze, la care se adaugă dobânda legală aferentă şi să dispună îngheţarea cursului valutar franc elveţian/leu, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 609/24.07.2018, Judecătoria Sinaia a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut, în esenţă, că valoarea obiectului cererii precizate este de 301.448,76 de RON, sumă ce se situează peste pragul valoric de 200.000 RON, inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 01.08.2018, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2671/19.09.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a evocat dispoziţiile art. 94, art. 95, art. 99 alin. (2) şi art. 101 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a subliniat că, raportat la aceste dispoziţii legale, în speţă competenţa de soluţionare a litigiului se determină prin raportare la valoarea capetelor de cerere principale întemeiate pe acelaşi titlu, respectiv a capetelor de cerere ce au ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate în contractul de credit încheiat de părţi.

Totodată, având în vedere caracterul patrimonial al drepturilor şi obligaţiilor care intră în conţinutul raportului juridic născut prin încheierea contractului de credit, astfel cum s-a stabilit cu caracter de principiu prin decizia în interesul legii nr. 32/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tribunalul a subliniat că cererile prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contracte bancare au caracter evaluabil în bani.

A mai subliniat tribunalul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 193/2000, dar şi că nu împărtăşeşte susţinerea judecătoriei potrivit căreia competenţa se stabileşte în raport de valoarea întregului contract, având în vedere că reclamanta nu a supus analizei instanţe toate clauzele contractului, ci doar două, a căror valoare nu depăşeşte suma de 200.000 RON.

Astfel, constatând că valoarea obiectului fiecărui capăt principal de cerere se situează sub pragul valoric de 200.000 RON impus de art. 94 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că în speţă competenţa soluţionării cauzei aparţine judecătoriei.

Prin urmare, tribunalul a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Sinaia, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică şi, având caracter absolut, părţile nu pot deroga de la aceste norme.

Normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate în concret de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti.

Înalta Curte constată că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, care a fost prezentat în precedent, în speţă instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri evaluabile în bani, iar câtimea obiectului acestei cereri se situează sub suma de 200.000 RON, astfel cum în mod judicios a argumentat tribunalul.

Reţine, de asemenea, incidenţa în cauză a deciziei nr. 32/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, precum şi inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 193/2000, câtă vreme instanţa nu este sesizată în condiţiile art. 8 - 15 din acelaşi act normativ.

Constată instanţa supremă că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Totodată, potrivit art. 98 alin. (1) din acelaşi Cod, "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii."

De asemenea, art. 99 alin. (1) C. proc. civ. stipulează următoarele:

"când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa."

Conform dispoziţiilor art. 101 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că, în speţă, reclamanţii au precizat valoarea fiecărui capăt principal de cerere, arătând că valoarea celui vizând comisionul de risc valutar este de 62.703,41 RON, valoarea obiectului capătului de cerere privind comisionul de gestiune este de 400 RON, iar valoarea cererii privind îngheţarea cursului valutar este de 136.322 RON.

Astfel, având în vedere că valoarea fiecărui capăt de cerere principal se situează sub pragul valoric de 200.000 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei, în speţă judecătoriei Sinaia, iniţial învestită de reclamanţi.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2018.