Consumer credit dispute: abuse of jurisdiction clause assigning exclusive competence to bank's headquarters over consumer's domicile court.

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.03.2016 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 3.2, 3.3, 4 şi 6 din contractul de credit nr. x/14.02.2008; să oblige pârâta la restituirea sumelor reţinute cu titlu de comision de acordare, la care se adaugă dobânda aferentă, calculată până la data plăţii efective; să dispună înlocuirea clauzelor privind dobânda cu prevederea conform căreia dobânda se stabileşte în funcţie de LIBOR plus marja fixă a băncii din momentul încheierii contractului; să oblige pârâta să restituie diferenţa de dobândă achitată suplimentar în urma modificării unilaterale făcute de către bancă, faţă de dobânda care trebuia raportată la LIBOR plus marja băncii de 14,4%, calculată din momentul încheierii contractului până la rămânerea definitivă a hotărârii şi să dispună îngheţarea cursului de schimb franc elveţian-leu la valoarea de la data semnării convenţiei şi calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor plătite de către reclamantă în plus din diferenţa de curs valutar, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3125 din 12 aprilie 2018, Judecătoria Focşani, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă pe calea întâmpinării şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Focşani a reţinut că prin contractul de credit părţile au prevăzut o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti, dar şi că, raportat la data încheierii contractului, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din C. proc. civ. de la 1865, nefiind incidente limitările impuse de art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ., conform căruia, în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni alegerea de competenţă numai după naşterea dreptului la despăgubire.

Totodată, a evocat şi dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi, reţinând că sediul pârâtei este situat în Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 24.04.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 3137 din 22.05.2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, respectiv instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Totodată, conform art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, în speţă, Judecătoria Focşani este atât instanţa locului unde pârâta are un dezmembrământ fără personalitate juridică, cât şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiilor asumate de părţi prin contractul a cărui nulitate parţială se invocă, iar reclamanta nu a ales să introducă cererea la instanţa de la domiciliul său, ci la Judecătoria Focşani, care este competentă din punct de vedere teritorial, conform art. 109 şi art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte includerea în convenţia părţilor a unei clauze atributive de competenţă, a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., astfel că aceasta se consideră nescrisă, atât timp cât litigiul este formulat în materia protecţiei consumatorilor, iar alegerea de competenţă s-a realizat de către părţi prin contractul încheiat anterior procesului, printr-o clauză standard inclusă în contractul pre-formulat.

De asemenea, a evocat jurisprudenţa C.J.U.E. şi a subliniat că instanţa de judecată este obligată să procedeze la analizarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind alegerea de competenţă exclusiv în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială este situat sediul băncii.

În continuare, analizând clauza atributivă de competenţă prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi la jurisprudenţa europeană, a apreciat că aceasta este abuzivă, întrucât nu a fost negociată şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în detrimentul consumatorului.

În susţinerea acestei concluzii, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a invocat distanţa mare dintre instanţele din Bucureşti şi localitatea de domiciliu a reclamantului, fapt ce creează o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi i-ar putea determina să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare. A apreciat că un indiciu în acest sens este şi faptul că atât timp cât cauza s-a aflat pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanta a fost reprezentată de avocat, acesta prezentându-se la fiecare termen la care a fost legal citată; or, ulterior înregistrării cauzei pe rolul instanţei din Bucureşti, reclamanta nu a mai fost reprezentată la termenul acordat, deplasarea avocatului din Focşani la Bucureşti fiind greu de realizat, cu atât mai mult cu cât este posibil ca acesta să aibă şi alte dosare în care asigură reprezentarea juridică pe rolul instanţei de la sediul său.

Totodată, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a subliniat că nu se poate da eficienţă unei clauze atributive de competenţă care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, este abuzivă, făcând parte din categoria celor care au ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie, categorie prevăzută la punctul 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE.

Astfel, a conchis că respectiva clauză de atribuire de competenţă este abuzivă şi nu produce niciun efect, neputându-şi deci întemeia competenţa pe aceasta, atât timp cât voinţa reclamantei a fost să sesizeze Judecătoria Focşani.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Conţinând o reglementare cu caracter relativ din punctul de vedere al competenţei teritoriale, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În speţă, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra unei acţiunii în constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate într-un contract de credit încheiat între reclamantă şi pârâta B. S.A., prin Sucursala/Agenţia Focşani, împrejurare care atrage incidenţa art. 109 C. proc. civ., ce instituie o competenţă teritorială alternativă în favoarea instanţei de la sediul dezmembrământului fără personalitate juridică.

Totodată, constată că prin art. 13.5 din contractul de credit, părţile au stipulat o clauză atributivă de competenţă, conform căreia litigiile rezultate din contract care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă se soluţionează de instanţele de judecată competente din municipiul Bucureşti.

Se cuvine însă subliniat că, întrucât s-a dedus judecăţii un litigiu determinat de executarea unui contract încheiat cu un consumator, devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 3 şi art. 6 ale Directivei nr. 93/13/CEE, implementată la nivel naţional prin Legea nr. 193/2000, care conferă instanţelor învestite cu asemenea litigii abilitarea de a analiza aspectele legate de caracterul abuziv al clauzei atributive de competenţă inserată într-un contract de acest gen chiar în procedura de verificare a competenţei, potrivit art. 131 C. proc. civ.

În acelaşi sens se impune şi concluzia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cuprinsă în hotărârea pronunţată în procedura hotărârii preliminare, în cauza C137/08 (VB Penzugyi Lizing Zrt. vs. C.), în sensul că instanţa naţională trebuie să dispună chiar din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie o competenţă jurisdicţională exclusivă inserată în contractul dintre furnizor şi consumator, contract care face obiectul litigiului, intră în domeniul de aplicare al Directivei nr. 93/13/CEE şi, în caz afirmativ, să aprecieze eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.

Astfel, în mod corect Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut incidenţa principiului protecţiei consumatorului consacrat de legislaţia şi jurisprudenţa europeană, precum şi prevalenţa acestora faţă de legislaţia naţională şi a dispus măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili măsura în care clauza atributivă de competenţă prevăzută în contractul de credit încheiat de părţi are caracter abuziv.

Având în vedere că instanţele din Bucureşti sunt situate la distanţă mare faţă de localitatea de domiciliu a reclamantei (comuna Cîmpuri, jud. Vrancea), fapt de natură să creeze o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a se prezenta în faţa instanţei l-ar putea determina să renunţe la acţiunea în justiţie sau la apărare, în mod corect Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, apreciind clauza atributivă de competenţă ca fiind din categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea ori obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directivă nr. 93/13/CEE, a constatat caracterul abuziv al acesteia.

Or, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract nu pot produce efecte asupra consumatorilor.

Astfel, cum nu se poate da eficienţă clauzei atributive de competenţă, Înalta Curte, în stabilirea competenţei teritoriale a soluţionării cauzei, va avea în vedere incidenţa prevederilor art. 109 C. proc. civ.

Aşadar, odată ce reclamanta a ales, conform art. 116 C. proc. civ., să se adreseze instanţei de la sediul dezmembrământului fără personalitate juridică al pârâtei, Înalta Curte constată că această instanţă a fost legal învestită şi a devenit singura competentă să soluţioneze cauza.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Focşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2018.