Labor dispute over food allowances assigned to Bucharest Tribunal; Vrancea Tribunal's declination set aside.

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.11.2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2010, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" cu sediul în Bucureşti, declarând că acţionează în numele membrilor de sindicat indicaţi în anexa la acţiune, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii la plata sumelor de bani reprezentând norma de hrană.

În motivarea cererii a arătat, în esenţă, că persoanele în numele cărora s-a introdus acţiunea sunt angajaţi ai pârâtei Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, iar în baza O.G. nr. 26/1994 republicată, sunt îndreptăţite la primirea unei norme de hrană.

Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cererii formulată de Sindicat în numele reclamantei A., formându-se dosarul nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 5424/25.05.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, a arătat, în esenţă, că întrucât reclamanta A. avea la data sesizării instanţei domiciliul în judeţul Vrancea, raportat la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Vrancea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 24.08.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 512/10.09.2018, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că litigiul face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, astfel că devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 284 din Codul Muncii, potrivit cărora competenţa aparţine instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau, după caz, sediul şi dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003, conform cărora organizaţiile sindicale, în apărarea drepturilor membrilor lor, au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauza.

Totodată, a reţinut că prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Or, în speţă, organizaţia sindicală care a introdus acţiunea în numele membrei A. îşi are sediul în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.

Constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Succesiunea actelor dosarului relevă că prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2010, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" cu sediul în Bucureşti, declarând că acţionează în numele membrilor de sindicat indicaţi în anexa la acţiune, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii la plata sumelor de bani reprezentând norma de hrană.

Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cererii formulată de reclamant în numele membrei de sindicat A., formându-se dosarul nr. x/2014, iar ulterior, prin sentinţa civilă nr. 5424/25.05.2015, pronunţată în dosarul sus-menţionat, reţinând că la data sesizării instanţei A. avea domiciliul în judeţul Vrancea, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra unui conflict de muncă ivit între Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi salariaţi ai acesteia, reprezentaţi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex".

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite conform legii", iar potrivit alin. (2), "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Pe de altă parte, conform art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale, în apărarea drepturilor membrilor lor, au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor.

Prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Cum, în speţă, acţiunea a fost formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", în numele membrilor săi, inclusiv a membrei A., faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, dar şi de cele statuate de instanţa supremă prin Decizia nr. 1/2013, pronunţată în recurs în interesul legii, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, în a cărui circumscripţie îşi are sediul reclamantul.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 22 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2018.