Competence to hear appeal in civil case valued under 200,000 RON: Courts of Appeal retain jurisdiction despite unconstitutionality of 1,000,000 RON threshold
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the City Real Estate Administration and declined its material jurisdiction, referring the case back to the Bucharest Court of Appeal for resolution, thereby leaving the Tribunal of Bucharest’s appellate dismissal of the claim in force. The underlying dispute involved a civil action for payment of unpaid rent and late fees on a residential property garden, which was initially partially dismissed on prescription grounds and fully dismissed on the merits by both the first-instance court and the court of appeal. The Supreme Court ruled that it lacked jurisdiction because the original claim's value was under 200,000 RON, a threshold that places first-instance jurisdiction with the court of first instance (judecătoria) and, consequently, the appellate recourse jurisdiction with the Court of Appeal rather than the Supreme Court, based on the combined interpretation of Art. 94(1)(k), Art. 96(3), and Art. 97(1) of the Code of Civil Procedure. This decision was grounded in the constitutional unconstitutionality of the clause restricting recourse for claims under 1,000,000 RON (Constitutional Court Decision No. 369/2017) and clarified by the Supreme Court’s unitary interpretation under Decision No. 18/2018, which explicitly assigned jurisdiction for appeals against tribunal decisions in cases valued up to 200,000 RON to the Courts of Appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Competence to hear appeal in civil case valued under 200,000 RON: Courts of Appeal retain jurisdiction despite unconstitutionality of 1,000,000 RON threshold: 7 Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2018
Asupra recursului de faţă;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 15.07.2016, reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei totale de 2.298,48 RON reprezentând chirie neachitată în valoare de 1.149,24 RON şi majorări de întârziere în valoare de 1.149,24 RON, pentru terenul (curte şi grădină) aferent locuinţei situate în Bucureşti, str. x, chirie aferentă perioadei mai 2011- mai 2016; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâţii, legal citaţi, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, invocând şi prescripţia extinctivă pentru sumele reprezentând chirie şi majorări de întârziere pentru perioada mai 2011 - mai 2014.
B. Hotărârea primei instanţe.
2. Prin sentinţa civilă nr. 19319/2016 de la 08.11.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. x/2016, s-a admis, în parte, excepţia prescripţiei dreptului la actiune doar pentru sumele solicitate cu titlu de chirie şi penalităţi aferente perioadei mai 2011 - iunie 2013 si respinge cererea de obligare a paratilor la plata chiriei si a majorarilor de intarziere aferente perioadei mai 2011 - iunie 2013 constand prescris dreptul la actiune al reclamantei.
S-a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta ADMINISTRATIA FONDULUI IMOBILIAR Bucuresti, de obligare a paratilor B. şi A., la plata chiriei, majorarilor de intarziere aferente perioadei iulie 2013 - mai 2016, precum şi cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.
D. Hotărârea instanţei de apel.
4. Prin decizia civilă nr. 2903 A din 20 septembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta- reclamantă ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 19319/08.11.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B. şi A..
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta- reclamantă ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Curţii de Apel Bucureşti.
F. Hotărârea instanţei de recurs.
6. Prin decizia civilă nr. 179 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
7 Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.
G. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
8. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.
9. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
10. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
11. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
12. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
13. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
14. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
15. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
16. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
17. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
18. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
19. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
20. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
21. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
22. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
23. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
24. În plus, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
25. Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:
""În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel".
26. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2903 A din 20 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2018.