Lack of material jurisdiction exception admitted and case referred to Court of Appeal, leaving damages claim dismissal in force
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted an exception of lack of material jurisdiction and declined competence, referring the appeal to the Cluj Court of Appeal; this procedural decision does not resolve the merits, leaving the appellate court's judgment, which dismissed the claimant's action for damages and legal interest, in force pending further review by the competent appellate body. The dispute concerned a civil claim by a limited liability company against an individual for approximately 1,286 RON in damages and associated costs, which was initially partially granted by the first-instance court but subsequently reversed by the Cluj Tribunal on appeal. The decisive legal basis for the ICCJ's refusal to hear the case was the interpretation of Constitutional Court Decision No. 369/2017 regarding the unconstitutionality of certain provisions limiting access to the ICCJ, combined with Articles 94(1)(k), 95(1), 96(3), and 97(1) of the Code of Civil Procedure; the court held that because the underlying litigation originated in a district court due to its value being under 200,000 RON, the subsequent appeal lay with the tribunal, and the final recourse must be heard by the immediately superior instance, i.e., the Court of Appeal, rather than the ICCJ.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Lack of material jurisdiction exception admitted and case referred to Court of Appeal, leaving damages claim dismissal in force: The dispute concerned a civil claim by a limited liability company against an individual for approximately 1,286 RON in damages and associated costs, which was initially partially granted by the first-instance court but subsequently reversed by the Cluj Tribunal on appeal. The decisive legal basis for the ICCJ's refusal to hear the case was the interpretation of Constitutional Court Decision No. 369/2017 regarding the unconstitutionality of certain provisions limiting access to the ICCJ, combined with Articles 94(1)(k), 95(1), 96(3), and 97(1) of the Code of Civil Procedure; the court held that because the underlying litigation originated in a district court due to its value being under 200,000 RON, the subsequent appeal lay with the tribunal, and the final recourse must be heard by the immediately superior instance, i.e., the Court of Appeal, rather than the ICCJ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for admitting the exception of lack of jurisdiction and declining competence.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2018
Asupra recursului de faţă;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea iniţial înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 07.07.2016, şi, ulterior, declinată în favoarea Judecătoriei Cluj- Napoca, reclamanta S.C. A. S.A. BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 1.286,00 RON, reprezentând contravaloare despăgubiri; la plata sumei de 431,80 RON, reprezentând contravaloarea dobânzii legale aferente sumei menţionate, conform art. 1 alin. (3), coroborat cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data plăţii despăgubirilor, respectiv, 16.01.2012 şi până la data de 06.07.2016 (data introducerii acţiunii); la plata dobânzii legale în continuare, de la data de 06.07.2016 şi până la achitarea integrală a debitului; la plata sumei de 415,34 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat al părţii adverse) la care a fost obligată reclamanta în dosarul nr. x/2014; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În data de 29.08.2016, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
B. Hotărârea primei instanţe.
2. Prin sentinţa civilă nr. 347/20.01.2017 pronunţată de Judecătoria Cluj- Napoca, secţia Civilă, în dosar nr. x/2016, s-a respins, ca neîntemeiată, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata prin intampinare.
S-a admis, în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta B., şi, în consecinţă:
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1.286 RON şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data 16.01.2012 şi până la data plăţii integrale a acesteia.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 115,34 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Bistriţa.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 129,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-au respins în rest pretenţiile reclamantei.
Prin sentinţa civilă din data de 23.05.2017, Judecătoria Cluj- Napoca, secţia Civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta B., şi a completat considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 347 pronunţate în data de 20.01.2017 de Judecatoria Cluj-Napoca in dosarul nr. x/2016 cu urmatoarea dispozitie: "Respinge, ca neintemeiata, cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in suma de 496 RON, reprezentând onorariu de avocat", completarea urmând a se efectua în ambele exemplare ale sentinţei civile.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal şi motivat reclamanta S.C. A. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 496 RON, reprezentând cheltuieli de judecată privind onorariul de avocat, şi la plata taxei de timbru aferentă cererii de apel, cât şi pârâta B., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată şi nefondată, cu cheltuieli de judecată, taxa judiciară de timbru, onorariu avocaţial şi orice alte cheltuieli care vor fi efectuate în cadrul litigiului.
D. Hotărârea instanţei de apel.
4. Prin decizia civilă nr. 761/A/2018 din 10 aprilie 2018 a Tribunalului Cluj, secţia Civilă, a fost admis apelul declarat de B. împotriva sentinţei civile nr. 347 din 20.10.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A respins acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva pârâtei B. pentru obligare la plata sumei de 1286 RON cu titlu de contravaloare despăgubiri plus dobândă.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la soluţionarea excepţiei de prescripţie.
A fost respins apelul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile f.n. din 23.05.2017 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. x/2016.
A fost obligată intimata S.C. A. S.A. să plătească apelantei B. 565 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta- reclamantă S.C. A. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Cluj- prin adresa emisă la 24.05.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/29.05.2015.
F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Cluj.
7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
22. În plus, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
23. Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:
""În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel".
24. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 761/A/2018 din 10 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2018.