Territorial Competence for Professional-to-Professional Claims and the Bar on Ex Officio Raising of Relative Incompetence

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. obligarea acesteia la plata sumelor de 3.507,41 RON c/val servicii de comunicaţii prestate şi facturate, 38 RON daune moratorii, 800 RON costuri de încetare prematură a contractului, sume datorate de debitoare în temeiul contractului de prestării servicii telecomunicaţii şi facturilor fiscale depuse la dosar, creanţă pe care reclamanta-creditoare a dobândit-o prin cesiune de la creditorul iniţial, S.C. C. S.A. (fostă D. SA).

Pârâta nu a formulat întâmpinare în termen legal şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia procesuală.

Prin Sentinţa civilă nr. 12.284 din 11.10.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Judecătoriei Iaşi, invocata din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, Judecătoria Iaşi a avut în vedere dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului, textul de lege reglementând astfel o excepţie absolută, care poate fi invocată de instanţă din oficiu.

La data de 25.10.2017, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub nr. x/2017.

La primul termen de judecată instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti excepţie pe care a admis-o în raport de dispoziţiile art. 107 raportat la art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit Judecătoria Iaşi cu o cerere de valoare redusă având ca obiect obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata unei sume de bani. Fundamentul pretenţiilor reclamantei îl constituie Contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice D.

Potrivit dispoziţiilor art. 121 din C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Raportat la art. 2 din Legea nr. 193/2000, instanţa a reţinut că pârâta nu este consumator, nefiind persoană fizică care a acţionat în scopuri din afara activităţii ei comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Dimpotrivă, atât reclamanta cât şi pârâta sunt profesionişti (persoane juridice autorizate care acţionează în cadrul activităţii lor comerciale).

Fiind incidente dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun şi ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel care reglementează o competenţă teritorială de ordine privată, Judecătoria Iaşi a rămas definitiv învestită cu soluţionarea cererii de valoare redusă, ca urmare a faptului că pârâtul nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă instanţa a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind, în favoarea Judecătoriei Iaşi, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit Judecătoria Iaşi cu o cerere de valoare redusă având ca obiect obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata unei sume de bani, ambele părţi având calitatea de profesionişti.

Conform art. 2. alin. (1) (1) din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Raportat la aceste dispoziţii se constată că litigiul de faţă nu se supune Legii nr. 193/2000 întrucât niciuna dintre părţi nu are calitatea de consumator.

Prin urmare, nu sunt incidente în cauză normele de competenţă teritorială absolută prevăzute de art. 121 din C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

În aceste condiţii, raportat la obiectul pricinii, devin incidente dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun şi ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Aceste norme reglementează o competenţă teritorială de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Contrar acestor dispoziţii Judecătoria Iaşi a invocat din oficiu necompetenţa teritorială a instanţei.

Prin urmare, Înalta Curte arată că neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ., are drept consecinţă faptul că instanţa trebuie să constate că este competentă, aceasta neputând-o invoca din oficiu, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Aşa fiind, competenţa de soluţionare a cererii de faţă aparţine instanţei de la sediul creditoarei, respectiv Judecătoria Iaşi motiv pentru care în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea acestei instanţe care a rămas definitiv învestită cu soluţionarea cererii de valoare redusă, ca urmare a faptului că pârâta nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2018.

GGC - ED