High Court of Cassation and Justice incompetent to review Tribunal appeal in enforcement objection; jurisdiction belongs to Court of Appeal under Art. 97(1) CCP

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 28.07.2016 sub nr. x/2016, contestatorii A. şi B. în contradictoriu cu intimata C. S.a.R.L. au solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să dispună anularea actelor de executare constând în somaţia şi încheierile executorului din dosarul execuţional nr. x/214 al B.E.J. D., încheierea de încuviinţare a executării silite şi orice alt act de executare ce se va întocmi ulterior, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, respingerea cererii de încuviinţare a executării silite, constatarea nulităţii contractului de cesiune de creanţă încheiat între E. şi intimată şi obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului moral în valoare de 1000 RON cauzat prin atingeri aduse dreptului la integritate psihică, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au invocat dispoz. art. 711-719 C. proc. civ., art. 1578 Noul C. civ., Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2561/2012 şi Legea nr. 188/2000.

Prin sentinţa nr. 106 din 13.01.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Botoşani a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată din oficiu. A respins contestaţia la executare formulată de contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimata C. S.A.R.L., ca tardivă.

Prin sentinţa nr. 1418 din 21 noiembrie 2017 Tribunalul Botoşani, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii introducerii cererii de apel invocate din oficiu şi a respins ca tardiv apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 106 din 13.01.2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu intimaţii-pârâţi C. S.A.R.L. şi Biroul Executorului Judecătoresc D..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, creditorul iniţial E. Sucursala Botoşani a optat pentru cesionarea creanţei, fără a se îndeplini prevederile art. 1578 C. civ. către debitorul cedat. Recuperatorii de creanţe C. SARL şi S.C. F. S.R.L. au perseverat şi au pornit executarea silită împotriva recurentei, în baza unor contracte de cesiune, care nu constituie titluri executorii, şi pentru creanţe demult prescrise. Aceştia acţionează prin suveici de firme: S.C. F. România S.R.L. este mandatar al C. SARL, care a preluat creanţa de la S.C. F. S.A., care a preluat creanţa de la E. Sucursala Botoşani.

Prin întâmpinarea formulată intimata G. cu sediul ales la F. România S.R.L., a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca legală şi temeinică.

Prin decizia nr. 53 din 19.04.2018, Curtea de Apel Suceava a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 24 mai 2018; a fost fixat termen de judecată la 1 noiembrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Suceava, pentru următoarele considerente:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Botoşani, în apel, într-o cerere având ca obiect o contestaţie la executare, respectiv o decizie pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) din acelaşi cod.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 3 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1418 din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2018.