Inadmissibility of accessory interveners' appeals where the principal party failed to lodge a remedy
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by the accessory interveners, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject their appeals and leaving the first-instance judgment that dismissed the Prosecutor's Office's action intact. The dispute concerned the Prosecutor's Office's attempt to annul prior legal instruments, including eviction claims and enforcement documents, which the first-instance court dismissed on the grounds of lack of active procedural capacity; the Prosecutor's Office did not file an appeal against the subsequent appellate decision rendered after remand. The decisive legal basis was Article 67(4) of the Civil Procedure Code, which mandates that appeals filed by accessory interveners are inadmissible if the party they intervened in did not exercise a remedy, and the Court held that the prior characterization of the interveners' role as accessory was definitive and could not be re-litigated in a second procedural cycle.
Legislator headnote
AI generatedart. 136 alin. (1) C. proc. civ, art. 200 C. proc. civ, art. 80 alin. (2) C. proc. civ, art. 397 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Inadmissibility of accessory interveners' appeals where the principal party failed to lodge a remedy: Prin cererea de recurs depusă la 6.11.2017, recurenţii-intervenienţi B. şi C. au susţinut că decizia atacată este netemeinică şi nelegală fiind pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, conform dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora dispoziţiile secţiunii privitoare la necompetenţă se aplică şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2018
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea din 09.07.2013, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2013, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., desfiinţarea următoarelor înscrisuri: acţiunea în revendicare depusă în dosarul nr. x/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; cerere de legalizare şi investire cu titlu executoriu a sentinţei civile nr. 6675/1995 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; acţiunea în revendicare depusă în dosarul nr. x/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; cerere de legalizare şi investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 59/1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă; cerere de apel împotriva sentinţei civile nr. 32/39 din 1997 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Intervenienţii B. şi C. au formulat cerere de intervenţie forţată împotriva pârâtei A. şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. La data de 25.04.2014, intervenienţii au depus şi cerere de intervenţie principală şi accesorie.
La termenul din data de 25.02.2014, instanţa a calificat cererea formulată de intervenienţii B. şi C., ca fiind o cerere de intervenţie accesorie, în favoarea reclamantului, pe care a încuviinţat-o în principiu.
Prin sentinţa civilă nr. 476 din 11 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active. În consecinţă, a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii B. şi C..
În apel, prin încheierea din 06.03.2015, Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie accesorie a numitului D. în interesul apelantului reclamant Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 61 alin. (3) şi art. 63 din Noul C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 325 A/19.06. 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au admis apelurile de formulate de apelantul-reclamant Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 prin prim-procuror E. şi de apelanţii-intervenienţi B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 476/11.04.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., şi intimatul-intervenient D., s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia nr. 58 din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a respins recursul declarat de B. şi C., intervenienţi accesorii în interesul reclamantului Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 325A/19 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca neavenit, s-a admis recursul declarat de pârâta A. împotriva aceleiaşi decizii care a fost casată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a la data de 21.02.2017, sub nr. x/2013*.
Prin decizia nr. 842A/2017 din 12 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul-reclamant Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 prin prim-procuror E. şi de apelanţii-intervenienţi B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 476/11.04.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. şi intimatul-intervenient D..
S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D., ca nefondată.
La 6.11.2017, recurenţii-intervenienţi B. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 842A/2017 din 12 octombrie 2017 şi a încheierii din 06.10.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar la 28.11.2017 au depus dezvoltarea motivelor de recurs.
La 21.11.2017, recurentul - intervenient D. a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii.
Prin cererea de recurs depusă la 6.11.2017, recurenţii-intervenienţi B. şi C. au susţinut că decizia atacată este netemeinică şi nelegală fiind pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, conform dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora dispoziţiile secţiunii privitoare la necompetenţă se aplică şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe.
Au mai arătat recurenţii că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, creând un alt cadru procesual în afara celui legal fixat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, că a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv neaplicarea dispoziţiilor art. 200 C. proc. civ. privind verificarea şi regularizarea cererii, lipsa citării tuturor părţilor, neataşarea dosarelor cerute de reclamant care au fost ataşate şi cu care s-a făcut judecarea la fond şi în mod deosebit faptul că judecarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu fără participarea procurorului şi a părţilor.
În continuare, au arătat recurenţii că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, cu referire la art. 80 alin. (2) C. proc. civ. şi motive străine de natura pricinii, criticile formulate fiind subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 6 C. proc. civ.
Prin memoriul depus la 28.11.2017, recurenţii-intervenienţi B. şi C. au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. şi au dezvoltat criticile formulate prin cererea de recurs.
În motivarea recursului, recurentul-intervenient D. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi admiterea cererii sale de intervenţie.
În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurentul-intervenient D. a susţinut că intervenienţii B. şi C. au formulat o cerere de intervenţie principală, însă instanţa a dat o calificare greşită acesteia.
A mai arătat recurentul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel înaintate de apelanţii F., ceea ce constituie o evidentă încălcare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 477 alin. (1), art. 479 alin. (1) şi art. 482 din acelaşi cod.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 11 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând recursurile formulate, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 67 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neavenite, pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României şi art. 457 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
Potrivit art. 67 alin. (4) C. proc. civ., calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.
În speţă, recurenţii-intervenienţi au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel după casare, prin care s-au respins ca nefondate apelurile acestora.
Prin decizia nr. 58 din 19 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a respins recursul declarat de B. şi C., intervenienţi accesorii în interesul reclamantului Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 325A/19 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca neavenit, şi s-a admis recursul declarat de pârâta A. împotriva aceleiaşi decizii, care a fost casată, cauza fiind şi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de B. şi C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, prin încheierea din data de 25 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în raport de dispoziţiile art. 61 din Noul C. proc. civ., a calificat cererea ca fiind o cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2. Prin aceeaşi încheiere, s-a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii B. şi C..
Având în vedere faptul că reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 67 alin. (4) din Noul C. proc. civ., cu consecinţa respingerii recursului declarat de intervenienţii accesorii B. şi C., ca neavenit.
Prin urmare, dezlegarea dată în recurs de Înalta Curte asupra calificării cererii intervenienţilor B. şi C., în sensul că aceasta este o cerere de intervenţie accesorie, este definitivă şi nu mai poate fi repusă în discuţie la judecata cauzei într-un al doilea ciclu procesual.
Potrivit art. 67 alin. (4) din Noul C. proc. civ., calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.
Cum, în speţă, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu a declarat recurs împotriva încheierii din 06.10.2017 (încheierea de dezbateri), respectiv împotriva deciziei nr. 842A/2017 din 12 octombrie 2017, pronunţate la rejudecarea apelului de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în raport cu dispoziţiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., se constată că recursurile declarate de intervenienţii accesorii B., C. şi D., ce fac obiectul prezentei cauze, sunt neavenite.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate, ca neavenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca neavenit recursul declarat de recurenţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 842A/2017 din 12 octombrie 2017 şi a încheierii din 06.10.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge ca neavenit recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei nr. 842A/2017 din 12 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2018.