Paulian action upheld: appeal null; contracts declared unenforceable against creditor.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea (acţiune revocatorie) înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 27 august 2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând instanţei să declare inopozabile faţă de reclamantă contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 28 septembrie 2012 şi nr. 3926 din 29 noiembrie 2012 încheiate de BNP E..

Prin sentinţa nr. 52 din 9 februarie 2016, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

La Tribunalul Specializat Argeş cauza a fost înregistrată la data de 23 februarie 2016.

Prin sentinţa nr. 394 din 4 aprilie 2016, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia de necompetenţă materială-funcţională, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Piteşti cu pronunţarea regulatorului de competenţă.

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 251/F din 18 mai 2016, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă.

Prin sentinţa nr. 45 din 7 februarie 2017, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. şi în consecinţă:

A declarat inopozabile faţă de reclamantă contractele de vânzare-cumpărare nr. x din 28 septembrie 2012 şi nr. 3926 din 29 noiembrie 2012 încheiate la BNP E. între pârâţii din prezenta cauză, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 46.964,30 RON către reclamantă.

Prin decizia nr. 687/A-COM din 23 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţii B., C. şi D., cu obligarea, în solidar, a apelanţilor la plata sumei de 21.828,88 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Recurenţii-pârâţi B., C. şi D. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 687/A-COM din 23 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 ianuarie 2018.

Prin motivele de recurs, recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că motivarea deciziei recurate este contradictorie în raport de probatoriul administrat în cauză, în analiza condiţiilor de admisibilitate impuse de o cerere pauliană.

Astfel, se arată că în cauză nu există un probatoriu administrat, în afara înscrisurilor anexate la cererea de chemare în judecată, respectiv contractele a căror anulare se solicită, singura probă cerută fiind cea a interogatoriului, care de fapt nici nu a fost administrată. Consideră recurenţii că judecarea cauzei fără administrarea unui minim probatoriu nu a făcut decât ca instanţa anterioară să pronunţe o hotărâre nelegală şi care nu se întemeiază pe nicio probă.

În ce priveşte condiţiile de admisibilitate a acţiunii pauliene formulată de reclamantă, recurenţii susţin că prima instanţă nu a analizat în spiritul şi litera legii acţiunea reclamantei, pretinsa sărăcirea a patrimoniului debitorului, actele cu titlu oneros în care valoarea prestaţiilor este dezechilibrată, cum ar fi vânzarea bunului la un preţ lezionar.

Recurenţii precizează că dovada primirii preţului de către B. şi C. s-a făcut prin menţionarea în conţinutul actelor autentice a primirii banilor. Or, se arată, menţiunile efectuate de notar în cuprinsul unui act autentic relevă faptul că preţul celor două acte de vânzare - cumpărare a fost achitat, fapt ce se bucură de prezumţia de adevăr, care nu a fost răsturnată cu probe.

În continuare, recurenţii expun aspecte teoretice cu privire la acţiunea revocatorie, precum şi condiţiile de admisibilitate a unei astfel de acţiuni şi arată că din analiza actelor de înstrăinare se poate constata că actele întocmite au fost cu titlu oneros, în urma cărora în patrimoniul vânzătorilor a intrat suma de 1.280.000 RON, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată unde se cuantifică valoarea totală a preţului încasat de către pârâţi în urma înstrăinării.

Recurenţii învederează că, în afara de pârâtul B., în calitate de garant al creditului, mai sunt alte persoane juridice asupra cărora nu s-a început executarea silită, deşi acestea sunt apte de a fi executate silit.

În opinia recurenţilor, actul atacat pe calea acţiunii revocatorii trebuie în mod esenţial să provoace o sărăcire a debitorului cum ar fi donaţiile, închirierile pe sume derizorii, în timp ce în prezenta cauză în urma înstrăinării s-a primit ca preţ suma totală de 1.280.000 RON.

Recurenţii susţin că nu a fost analizată de către instanţa de fond chestiunea referitoare la faptul că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate în data de 28 septembrie 2012 şi 29 noiembrie 2012, date anterioare deschiderii procedurii de executare silită a contractului de credit, executarea silită începând cu data de 14 februarie 2013.

Precizează recurenţii că, în cauza de faţă, nu s-a făcut dovada stării de insolvabilitate astfel că, nefiind îndeplinită condiţia creării insolvabilităţii totale sau parţiale, acţiunea reclamantei este neîntemeiată, aşa încât nu se mai impune a se mai analiza în mod concret celelalte condiţii solicitate de lege pentru promovarea acestei acţiuni, atâta timp cât condiţiile acţiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ şi nu independent una de alta.

Prin întâmpinarea înregistrată la 5 martie 2018, intimata-reclamantă a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, excepţia inadmisibilităţii în parte a recursului, în ceea ce priveşte contractul de vânzare - cumpărare nr. x din 29 noiembrie 2012, raportat la valoarea indicată şi necontestată a contractului în valoare de 492.000 RON.

Pe fondul recursului, intimata solicită respingerea recursului, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, intimata susţine că acesta este nul conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile vizează aspecte de netemeinicie, referindu-se la probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii parţiale a recursului, intimata precizează că, se impune a se avea în vedere că, raportat la valoarea cererii de chemare în judecată pentru contractul nr. x din 29 noiembrie 2012 (492.000 RON), nu este deschisă calea recursului, în considerarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că este o valoare sub pragul sumei de 500.000 RON.

Pe fondul recursului, intimata răspunde punctual criticilor formulate de recurenţi, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenţii-pârâţi au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii şi respingerea inadmisibilităţii recursului.

Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii parţiale a recursului, invocată de intimata-reclamantă, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: "(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civila şi activitatea în porturi, conflictele de munca şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

În speţă este vorba de o acţiune în pretenţii, având caracter patrimonial, iar recursul este admisibil, întrucât valoarea obiectului acţiunii, cea dată de valoarea contractului nr. x din 28 septembrie 2012, respectiv 1.280.000 RON, se află peste plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.

De asemenea, soluţia de respingere a acestei excepţii este impusă şi de caracterul unitar al căii de atac a recursului, incompatibil cu o admitere în parte a recursului, sau cu respingerea recursului, pe de o parte ca inadmisibil şi, în raport cu alte motive de recurs, ca nefondat.

Înalta Curte va admite însă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele motive.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Deşi recurenţii-pârâţi îşi întemeiază recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu argumentează punctual şi nu formulează critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de control judiciar din perspectiva interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale.

Prin criticile formulate recurenţii invocă, generic, faptul că instanţa de apel a făcut o greşită analiză a condiţiilor de admisibilitate a acţiunii revocatorii, însă argumentaţia adusă în susţinere se constituie în simple afirmaţii şi aprecieri personale cu privire la interpretarea de către instanţă a probatoriilor administrate şi la situaţiile de fapt pe care le consideră greşit reţinute prin decizia atacată (sub aspectul lipsei dovezii primirii preţului de către vânzător, crearea unei stări de insolvabilitate, respectiv însărăcirea debitorului).

În aceste condiţii, lipsa unei motivări care să situeze criticile în sfera temeiului de casare indicat, face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs, din cuprinsul argumentaţiei neputându-se desprinde elemente relevante care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului recurenţilor-reclamanţi, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând că în speţă sunt întrunite cerinţele art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatei S.C. A. S.A. suma de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenţii-pârâţi C., B. şi D. împotriva deciziei nr. 687/A-COM din 23 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Obligă recurenţii să plătească intimatei A. S.A. suma de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 octombrie 2018.