Consumer credit clauses appeal sent to Court of Appeal after High Court declines jurisdiction as tribunal decision.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction over the plaintiffs' appeal (recurs) against the decision of the Sibiu Tribunal, referring the case to the Alba Iulia Court of Appeal (Civil Section II). The underlying dispute concerned a consumer credit contract: the first-instance court had partly upheld the plaintiffs' claim, finding abusive and void a 1% arrangement fee clause and ordering its restitution, while the appellate tribunal had extended the finding of abuse to other clauses (bank-set reference index for interest changes, administration commission, and a provision in a 2010 addendum) and ordered restitution of CHF 2,746.82. The High Court reasoned that, under Article 97(1) and Article 483(4) of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal, not tribunals; moreover, since the claim was below RON 200,000 and the proceedings were subject to Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 (which excludes appeals for pecuniary claims up to RON 1,000,000), the appeal lay with the territorially competent court of appeal. The Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which might have altered this rule, was not applicable because it became binding only on 20 July 2017, after the tribunal's decision of 17 March 2017. The declination is final and not subject to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; Consumer credit clauses appeal sent to Court of Appeal after High Court declines jurisdiction as tribunal decision: The underlying dispute concerned a consumer credit contract: the first-instance court had partly upheld the plaintiffs' claim, finding abusive and void a 1% arrangement fee clause and ordering its restitution, while the appellate tribunal had extended the finding of abuse to other clauses (bank-set reference index for interest changes, administration commission, and a provision in a 2010 addendum) and ordered restitution of CHF 2,746.82. The High Court reasoned that, under Article 97(1) and Article 483(4) of the Civil Procedure Code, it only hears appeals against decisions of courts of appeal, not tribunals; moreover, since the claim was below RON 200,000 and the proceedings were subject to Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 (which excludes appeals for pecuniary claims up to RON 1,000,000), the appeal lay with the territorially competent court of appeal. The Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which might have altered this rule, was not applicable because it became binding only on 20 July 2017, after the tribunal's decision of 17 March 2017. The declination is final and not subject to further appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declining jurisdiction and transmitting the case to the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 februarie 2018
Asupra cererii de recurs de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3371/2016 pronunţată de către Judecătoria Sibiu, secţia civilă a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi D., şi s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei constituite în art. 4.11 lit. a) din Contractul de credit nr. x din 27.04.2007. Totodată, s-a dispus desfiinţarea acestei clauze contractuale şi au fost obligate pârâtele să restituie reclamanţilor suma de 697 CHF, achitată cu titlu de comision de acordare,de 1%, aferent contractului de credit. În rest acţiunea a fost respinsă. Pârâtele au fost obligate în solidar la plata către reclamanţi a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată atât la fond, cât şi în calea de atac.
Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 333/17.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3371/13.06.2016 pronunţate de Judecătoria Sibiu şi a schimbat în parte sentinţa apelată, constatând caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din 27.04.2007: clauza prevăzută la art. 4.1 teza a II-a, în ceea ce priveşte modificarea dobânzii în funcţie de indicele de referinţă stabilit de bancă, clauza prevăzută la art. 4.3 şi clauza prevăzută la art. 4.11 lit. b) privitoare la comisionul de administrare. A obligat pârâtele să restituie reclamanţilor suma de 2746,82 CHF la cursul în RON la data plăţii, percepută cu titlu de comision de acordare. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 2.2 din Actul adiţional nr. x/2010 şi a obligat pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 750 RON. cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B..
Din oficiu, Curtea de Apel a invocat excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea căii de atac a recursului declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 333/17.03.2017 pronunţate de Tribunalul Sibiu, excepţie care a fost admisă prin decizia nr. 178/2017 din 25 octombrie 2017 pronunţată de CURTEA DE APEL ALBA IULIA, SECTIA A II-A CIVILĂ, dosarul fiind trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul din 21.02.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenţii cu valoare mai mică de 200.000 RON.
Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunţată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluţioneze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.
Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."
Totodată, se impune observaţia că decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017.
Faţă de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 17.03.2017 prezentul recurs nu intră sub incidenţa modificărilor generate de decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei nr. 333/17.03.2017 2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei nr. 333/17.03.2017 2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2018.