Insurance liability for fire damage: burden of proof for contractual exclusions based on insured’s gross negligence or intentional act

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 28 august 2012, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - Sucursala Galaţi, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de contravaloare imobil asigurat reprezentând sediu administrativ şi service situat în judeţul Galaţi, la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la data de 9 august 2012, dată la care reclamanta a pus în întârziere pârâta, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 12 ianuarie 2012 părţile au încheiat o poliţă de asigurare pentru sediul administrativ şi unitatea service situată în com. Vânători, jud. Galaţi, cu valabilitate până la 11 ianuarie 2013. La data de 17 iunie 2012 a izbucnit un incendiu care a avut ca efect distrugerea în totalitate a halei.

Reprezentanţii pârâtei au evaluat situaţia şi au ajuns la concluzia că este un risc asigurat, dar că trebuie să se întocmească o expertiză de evaluare a pagubelor de către reclamantă. După întocmirea expertizei reclamanta susţine că a solicitat plata despăgubirilor de la pârâtă, dar că aceasta nu a efectuat plata atunci când a fost invitată la conciliere.

Prin sentinţa civilă nr. 1319 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Galaţi a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi a respins acţiunea ca prematur introdusă.

Împotriva sentinţei pronunţată la fond a formulat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 4 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul şi a casat sentinţa de fond, trimiţând cauza în rejudecare la aceeaşi instanţă.

După trimiterea dosarului la Tribunalul Galaţi cauza a fost înregistrată la data de 8 aprilie 2013, sub acelaşi nr. 6965/121/2012.

La termenul din data de 22 mai 2013 instanţa a pus în discuţia părţilor şi a admis excepţia de litispendenţă a prezentei cauze cu dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Galaţi.

În dosarul conex, instanţa a admis şi administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică pirotehnică şi de evaluare imobiliară.

Prin sentinţa civilă nr. 485 din 5 iunie 2013, Tribunalul Galaţi a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - Sucursala Galaţi, şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 Euro în RON la cursul BNR la momentul plăţii, sumă reprezentând despăgubiri conform poliţei de asigurare nr. x/2011.

Totodată, prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 1000.000 Euro începând cu data de 9 august 2013 până la momentul plăţii şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 201.000 RON.

Prima instanţă a mai obligat pârâta la plata către expert D. a sumei de 2250 RON reprezentând onorariu expert şi la plata către expert E. a sumei de 2000 RON reprezentând onorariu de expert.

În considerentele hotărârii, prima instanţă a arătat că, pentru a putea fi admisă acţiunea, trebuie îndeplinite două condiţii: să existe un prejudiciu de o valoare ce să se încadreze în valoarea asigurată de 1.000.000 Euro şi prejudiciul să fie rezultatul produs de unul din riscurile asigurate.

Cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din condiţiile generale anexă la poliţa de asigurare, instanţa a administrat expertiza de evaluări imobiliare, efectuată în cauză de expert D. la data de 1 aprilie 2013 şi aflată în dosarul conex din care rezultă că valoarea imobilului ar fi de 5.165.147lei, echivalentul la 1.184.259 Euro, valoarea imobilului incendiat la data de 1 aprilie 2013 fiind mai mare decât suma asigurată.

Cu privire la îndeplinirea sau nu a riscului asigurat, instanţa a reţinut că la data de 17 iunie 2012 a avut loc un incendiu, risc ce se afla printre cele asigurate potrivit poliţei de asigurare. Existenţa incendiului rezultă din procesul-verbal de intervenţie nr. x din 17 iunie 2012 a ISU Galaţi şi din contractul părţilor.

Pentru a se putea stabili dacă incendiul a fost produs cu intenţie, de asigurat, de beneficiarul asigurării, de un membru din conducerea Asiguratului sau un prepus al acestuia şi dacă devin operante cazurile de excludere prevăzute de art. 25 din contract, instanţa a efectuat în cauză o expertiză în procese pirogene şi incendii, expertiză efectuată de domnul E. la data de 19 martie 2013.

În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că nu pot opera în cauză situaţiile de excludere de la plata despăgubirii ca urmare a incendierii intenţionate, prevăzute de art. 25 din contractul părţilor - condiţii generale.

Prin urmare, reţinând că sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru a se antrena răspunderea contractuală a pârâtei, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 Euro (având în vedere că valoarea imobilului asigurat depăşeşte acest plafon maxim stabilit de părţi în poliţa de asigurare).

Referitor la plata dobânzii legale aferente despăgubirii, instanţa de fond a reţinut că înainte de introducerea acţiunii părţile au purtat corespondenţă cu privire la acordarea despăgubirilor, iar reclamanta a invitat pârâta la conciliere, fără ca pârâta să fie de acord cu plata despăgubirii sau întinderea prejudiciului.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere şi dispoziţiile art. 1488 şi art. 1489 C. civ., considerând că pârâta este pusă în întârziere prin convocarea la conciliere, prima instanţă a concluzionat că pârâta datorează şi dobânda legală aferente debitului principal începând cu data de 9 august 2012 şi până la momentul plăţii integrale a despăgubirii stabilite de instanţă.

Împotriva sentinţei civile nr. 485 din 5 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi a declarat apel pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea pe fond a acţiunii reclamantei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 ianuarie 2014 Curtea a dispus suspendarea judecării apelului, în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vechi, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Prin decizia nr. 1274 din 28 martie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul nr. x/2013 s-a admis recursul declarat de reclamantă-intimată împotriva încheierii din data de 15 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Prin decizia civilă nr. 13/A din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 485 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1635 din 16 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 13/A/2015 a Curţii de Apel Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Motivele care au stat la baza pronunţării deciziei de casare au vizat faptul că prin încheierea din 30 octombrie 2013 s-a reţinut că pârâta a formulat o cerere prin care a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu expertiză pirogenă, având ca obiective stabilirea cauzelor producerii incendiului, sursa de aprindere a incendiului şi mijlocul prin care se putea produce aprinderea, dacă amplasarea a două rezervoare de motorină în imediata apropiere a arzătorului a fost autorizată de o autoritate competentă, gradul de uzură al electroventilului înainte de producerea incendiului, dacă au fost respectate normele de apărare împotriva incendiilor, precum şi interogatoriul reclamantei, iar prin încheierea din 11 noiembrie 2013, instanţa a respins cererea de probatorii ca nefiind utile cauzei.

Instanţa de recurs a considerat a fi întemeiată critica recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 292 alin. (1) şi art. 295 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa de apel, în raport cu faptul că, deşi probele solicitate îşi vădeau pertinenţa şi utilitatea în stabilirea situaţiei de fapt, au fost respinse fără o motivare corespunzătoare.

Nemotivarea soluţiei de respingere a probelor solicitate, în contextul în care instanţa de control judiciar era ţinută de dispoziţiile legale menţionate, a fost apreciată de Înalta Curte ca fiind de natură să impună, conform art. 312 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., casarea hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare în vederea lămurii situaţiei de fapt prin completarea probatoriilor administrate în cauză, cu respectarea limitelor învestirii, dar şi a principiului rolului activ al instanţei, în sensul stabilirii condiţiilor atragerii răspunderii civile contractuale, inclusiv din perspectiva unei eventuale culpe a asiguratului în producerea evenimentului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013* pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 decembrie 2015 Curtea a admis în parte probele solicitate de apelantă, respectiv proba cu acte, interogatoriul reclamantei-intimate şi expertiza pirogenă, având ca obiective stabilirea cauzelor producerii incendiului din data de 17 iunie 2012, cu analizarea constatărilor din procesului-verbal de intervenţie nr. x din 17 iunie 2012 a ISU Galaţi şi a celorlalte expertize pirogene instrumentate în cauză, cu identificarea sursei de aprindere a incendiului, mijlocul care putea produce incendiul, dacă amplasarea celor două rezervoare de motorină din fibră de sticlă în imediata apropiere a arzătorului a fost autorizată de o autoritate competentă în domeniu, gradul de uzură a electroventilului înainte de producerea incendiului, dacă incendiul putea prevenit sau ar fi putut fi prevenit dacă cuptorul de uscare era permanent supravegheat şi să se stabilească dacă F. (paznicul reclamantei-intimate) a respectat normele de apărare împotriva incendiilor.

Totodată, a respins proba testimonială.

Prin încheierea de şedinţă din data de 1 iunie 2016 Curtea a dispus decăderea apelantei din dreptul de a se administra proba cu interogatoriul intimatei, având în vedere că de la data încuviinţării probei (21 decembrie 2015) şi până la data aplicării sancţiunii procesuale au fost acordate 3 termene de judecată şi apelanta nu a depus la dosar interogatoriul.

La solicitarea Curţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a precizat că prin Ordonanţa procurorului din data de 15 decembrie 2016 dată în dosarul nr. x/2014 (număr unic 4479/246/P/2012) s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatei G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin Ordonanţa din data de 1 februarie 2017 a aceluiaşi Parchet s-a confirmat continuarea urmăririi penale în ceea ce îl priveşte pe F., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, şi a înaintat raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu privire la incendiul în discuţie.

Prin decizia nr. 64/A din 7 martie 2017, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 485 din 5 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2012.

Prin decizia civilă nr. 1155 din 21 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 64/A din 7 martie 2017 a Curţii de Apel Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Motivele care au stat la baza pronunţării deciziei civile nr. 1155 din 21 iunie 2017 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie au vizat faptul că prin cererea de recurs pârâtă a criticat faptul că, deşi s-a înscris în fals cu privire la contractul de muncă şi fişa postului angajatului intimatei F., instanţa de apel, în rejudecare, nu a administrat această probă, cu toate că acest motiv de recurs fusese admis de Înalta Curte.

Reţinând că această critică a recurentei este fondată şi că astfel a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei şi prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis recursul.

A mai apreciat Înalta Curte că, prin neadministrarea acestei probe, instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, încălcându-şi astfel rolul activ.

În a treia rejudecare a apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă sub nr. x/2013.

Prin decizia nr. 74/A din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 485 din 5 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2012, reţinând următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de apel invocat, cel al nulităţii hotărârii primei instanţe pentru lipsa motivării acesteia, instanţa de control judiciar a reţinut că este nefondat, pentru că din analiza sentinţei civile nr. 485 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi rezultă cu prisosinţă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cu privire la situaţia de fapt, prima instanţă făcând o analiză corespunzătoare a probelor administrate în cauză, analizând condiţiile instituirii răspunderii contractuale şi ajungând la o concluzie argumentată.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, privind faptul că nu se poate dispune despăgubirea intimatei, având în vedere că dosarul de daună nu a fost soluţionat de apelantă nici printr-o soluţie de admitere, nici printr-o soluţie de respingere a solicitărilor asiguratului, tocmai având în vedere că există suspiciunea de H. şi că se fac cercetări penale sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că aceste susţineri nu pot conduce prin ele însele la o soluţie de respingere a acţiunii.

Instanţa de apel a avut în vedere că în primul ciclu procesual apelanta-pârâtă asigurator s-a înscris în fals împotriva contractului de muncă şi a fişei postului angajatului intimatei, numitul F., la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2014, neadministrarea acestei probe fiind şi un motiv de recurs.

Deşi prin decizia nr. 1155 din 21 iunie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus administrarea acestei probe pentru aflarea adevărului, instanţa de apel în rejudecare a constatat că se află în imposibilitatea de a o administra, în condiţiile în care înscrisurile defăimate nu sunt cele încheiate la nivelul anului 2006 (din care contractul de muncă şi actele adiţionale aflate în original la dosar apel nr. x/2013), ci cele ulterioare anului 2011, care nu au putut fi depuse în original la dosar, nefiind înregistrate la ITM, iar reclamanta justificând nedepunerea lor prin faptul că ar fi ars în incendiu.

S-a apreciat că motivul de apel privind faptul că autorizaţia de executare lucrări privind clădirile care au ars în incendiul din data de 17 iunie 2012 a fost eliberată pentru S.C. I. S.R.L. Galaţi, nu poate conduce nici el la înlăturarea răspunderii contractuale, pe motiv că persoana asigurată nu este proprietarul bunului asigurat, având în vedere că, aşa cum şi instanţa de fond a arătat şi prima instanţă de apel a menţinut, S.C. I. S.R.L. Galaţi este una şi aceeaşi persoană cu S.C. A. S.R.L. Galaţi, prin Actul adiţional din data de 5 februarie 2007 la actul constitutiv al primei societăţi schimbându-se denumirea cu cea actuală, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în rejudecare.

Referitor la motivul de apel privind provocarea incendiului dintr-un accident tehnic sau o acţiune intenţionată, instanţa de apel a reţinut că în cauză au fost întocmite mai multe expertize tehnice pirogene rezultând că sunt două cauze posibile care au declanşat incendiul: fie accidentul tehnic, fie H..

Ca şi prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că din toate expertizele care au menţionat H. ca posibilă cauza a incendiului nu se poate stabili cum şi cine a incendiat imobilul, pentru a se ajunge la o excludere a răspunderii contractuale a apelantului, conform dispoziţiilor art. 25 pct. 1 din contractul de asigurare.

Instanţa de apel nu a analizat susţinerile intimatei reclamante privind faptul că ar fi asigurate atât riscul de incendiu cât şi riscul de vandalism, în contextul în care prin contractul de asigurare încheiat de părţi se precizează expres care sunt riscurile asigurate, iar prin cererea de chemare în judecată reclamanta a stabilit limitele învestirii.

Astfel, s-a arătat, invocarea riscului pentru vandalism în apel contravine principiului disponibilităţii în procesul civil dar încalcă şi limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă reglementate de art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceleaşi considerente ce rezidă din principiul disponibilităţii şi din limitele efectului devolutiv al apelului, instanţa de apel nu a analizat motivul de apel legat de valoarea onorariului apărătorului reclamantei acordat de prima instanţă.

În legătură cu acest aspect, instanţa de apel a constatat faptul că motivul legat de valoarea ridicată, disproporţionată, a cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanţă în sarcina pârâtei, nu a fost invocat de apelantă nici prin cererea de apel şi nici prin cererea completatoare a motivelor de apel, ci abia la ultimul termen de judecată din apelul din primul ciclu procesual, la 21 ianuarie 2015, când au avut loc dezbaterile asupra fondului apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

Recurenta-pârâtă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arată, în esenţă, faptul că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte modalitatea de rejudecare a cauzei şi administrarea probatoriilor, invocând faptul că aceasta a refuzat, în evaluarea speţei, să analizeze comportamentul culpabil al asiguratului, care nu a luat măsuri de limitare a prejudiciului în sensul obligaţiilor pe care şi le-a asumat în contractul de asigurare şi că, astfel, nu şi-a îndeplinit rolul activ în evaluarea întregului probatoriu.

În prima parte a cererii de recurs este amplu prezentat întreg parcursul procesual al cauzei.

Prin criticile aduse în susţinerea recursului sunt reiterate argumentele aduse în sprijinul cererii de recurs în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual, acestea vizând următoarele aspecte:

Raportându-se la prevederile art. 177, art. 178 şi urm. C. proc. civ., recurenta arată faptul că în ceea ce priveşte probatoriul, a fost menţinută solicitarea privind verificarea de scripte şi înscrierea în fals astfel cum a fost formulată cererea la termenele din 17 septembrie 2014, 9 februarie 2015, respectiv fiind solicitată din primul ciclu procesual proba înscrierii în fals împotriva contractului de muncă şi a fişei postului numitului F., înscrisuri depuse de către intimata-reclamantă la termenul din 30 octombrie 2013.

Recurenta arată faptul că, dincolo de înscrisul propus, intimata-reclamantă prin organele sale de conducere statutare şi ulterior prin cele prevăzute de Legea nr. 85/2006 nu a înţeles nici un moment să dea curs solicitărilor prevăzute de art. 172 C. proc. civ., nedepunând diploma de studii de calificare ca vopsitor, polizor, tinichigeriu sau carosier a numitului F. cât şi dovada acreditării în calitatea de paznic, acte necesare spre a dovedi realitatea calificării în funcţiile pretinse prin actul depus.

În aplicarea prevederilor art. 182 C. proc. civ., recurenta arată că a solicitat a se lua act de cererea de stăruire în declaraţie privind probele solicitate, lipsa reprezentantului legal al reclamantei-intimate conducând la înlăturarea înscrisurilor, instanţa de apel nesocotind astfel obligaţiile reglementate de art. 174, art. 182, art. 112 şi art. 139 C. proc. civ.

Precizează recurenta că, în audierile de la Parchetul Galaţi, F. a recunoscut că nu avea calificarea necesară să utilizeze cuptorul, să îl lase nesupravegheat noaptea, să adoarmă în maşină şi să fie trezit de către pompieri, că acest aspect reprezintă în continuare un prim argument pentru admiterea prezentului recurs contrar susţinerilor aspectelor precizate de soluţia de la Galaţi - omis a fi reţinute cu toate că se face trimitere la ordonanţa de clasare din 6 martie 2017 ce nu are autoritate de lucru judecat în sensul art. 28 C. proc. pen.

Cu privire la motivarea curţii de apel în sensul că nu se poate desprinde o concluzie clară cu privire la cauza producerii incendiului, recurenta precizează că, în expertiza depusă la dosarul penal, s-a concluzionat că cea mai probabilă cauză a producerii incendiului este H., fiind elocventă concluzia potrivit căreia, indiferent de cauza ce ar fi putut produce incendiul, reclamantul nu deţinea mijloacele să combată un incendiu, hidranţii din interior fiind inutili, singurul care putea acţiona fiind paznicul care dormea.

Consideră recurenta că instanţa ignoră faptul că prin dispoziţiile Legii nr. 136/1995 asigurătorul garantează evenimentele care depind exclusiv de hazard precizate cu exactitate în poliţă prin termenii enumeraţi care nu lasă loc interpretărilor arbitrare.

Per a contrario, se arată, în absenţa producerii riscului asigurat ori dacă acesta nu a depins exclusiv de hazard sau paguba este consecinţa unor altor cauze inclusiv a unor fapte săvârşite din culpă de către asiguraţi, indemnizaţia de asigurare nu este datorată.

Apreciază recurenta că instanţa de apel, prin decizia recurată, a refuzat ca şi instanţele care au judecat anterior această cale de atac, în evaluarea speţei, să analizeze comportamentul culpabil al asiguratului care nu a luat măsuri de limitare a prejudiciului în sensul obligaţiilor pe care şi le-a asumat în contractul de asigurare încălcând dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 136/1995.

Consideră recurenta că instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul activ, întrucât nu a avut în vedere faptul că S.C. A. S.R.L. a încălcat în mod evident mai multe prevederi legislative în vigoare privind prevenţia şi apărarea împotriva incendiilor mai multe normative de apărare împotriva incendiilor aplicabilă.

Apreciază recurenta că, în condiţiile în care societatea asiguratoare ar fi cunoscut neregulile semnalate şi lipsa sistemelor de detectare automată a incendiului, nu ar fi încheiat poliţa de asigurare, astfel nu se poate invoca în lumina acestor afirmaţii ale instanţei de apel ca societatea asiguratoare ar fi cunoscut realitatea din cadrul societăţii reclamante şi ca pe cale de consecinţă le-ar fi asumat necondiţionat riscul unui asemenea contract.

Consideră recurenta că instanţa de apel, nici după casarea cu trimitere spre rejudecare, nu a realizat o veritabilă verificare a probatoriului existent, că această motivare în fapt este o manieră de a se acoperi motivările anterioare ale instanţelor, cu desconsiderarea totală şi refuzul probelor în ansamblul lor, cu selectarea unor aspecte care să justifice această manieră de soluţionare, ceea ce echivalează în concret cu neîndeplinirea rolului activ în evaluarea întregului probatoriu, aşa cum a cerut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţia de casare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia de casare nr. 1155 din 21 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, deşi recurenta a solicitat proba cu înscrierea în fals împotriva contractului de muncă şi a fişei postului angajatului intimatei, F., instanţa de apel nu a dispus administrarea acestei probe, reţinând fără temei că această probă nu trebuie administrată, fără a solicita părţii să-şi expună punctul de vedere.

Instanţa de casare a recomandat ca, în rejudecare, instanţa de apel să aibă în vedere şi celelalte apărări formulate de părţi şi să dispună, dacă va considera necesar, administrarea şi a altor probe.

Art. 129 alin. (5) din vechiul C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului, în virtutea căruia instanţa are obligaţia să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere, şi să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Totodată, art. 167 alin. (1) prima teză din vechiul C. proc. civ. consacră aptitudinea instanţei de a aprecia şi interpreta probele din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora în aflarea adevărului.

Respectând dispoziţiilor deciziei de casare, în raport de art. 315 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., instanţa de apel, în al treilea ciclu procesual, în stabilirea existenţei sau inexistenţei cauzelor de înlăturare a răspunderii asiguratului, sau de constatare a unei culpe comune a părţilor, a iniţiat procedura verificării de scripte şi a înscrierii în fals, sens în care a pus în vedere ambelor părţi să înainteze, în original, contractul individual de muncă, fişa postului şi actele adiţionale invocate şi a dispus citarea numitului F..

Imposibilitatea administrării acestei probe, faţă de cerinţele prescrise de art. 180-184 din vechiul C. proc. civ., nu este însă imputabilă instanţei, ci condiţiilor obiective proprii cauzei, reclamanta justificând nedepunerea înscrisurilor în original, în materialitatea lor, prin faptul că acestea ar fi ars în incendiu. De altfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, înscrisurile defăimate ca false sunt ulterioare anului 2011 şi, prin urmare, neînregistrate la ITM Galaţi, instituţie în a cărei arhivă există numai documentele depuse de angajator până la data de 31 decembrie 2010.

Pe de altă parte, angajatul F., deşi citat pentru luarea specimenelor de semnătură în vederea efectuării verificării de scripte, nu s-a prezentat în instanţă, însă, în absenţa înscrisurilor sus menţionate, procedura verificării de scripte nu se putea realiza.

Prin urmare, criticile privind pronunţarea hotărârii cu încălcarea art. 315 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. şi nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 174, art. 182, art. 112 şi art. 139 din acelaşi cod apar ca fiind lipsite de fundament.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii contractuale a asigurătorului, motivarea deciziei recurate relevă o complexă şi aprofundată apreciere a probatoriului administrat în cauză şi preocuparea evidentă a instanţei pentru aflarea circumstanţelor reale ale cauzei, astfel că nu se poate reţine că instanţa de control judiciar ar fi încălcat principiul rolului activ al judecătorului, astfel cum acesta este înscris în art. 129 alin. (5) din vechiul C. proc. civ.

Rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece sarcina de a-şi proba susţinerile revine părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., şi nici obligaţia instanţei de a stărui în probe a căror administrare este în mod vădit imposibilă, judecătorul fiind îndrituit să revină, motivat, asupra acestora.

În aceste condiţii, cauza a fost examinată şi prin prisma concluziilor rapoartelor de expertiză tehnică pirogenă, şase la număr, instanţa statuând asupra inexistenţei unor probe directe sau chiar indirecte din care să rezulte că este realizată una din ipotezele prevăzute la art. 25 din contractul părţilor, respectiv existenţa unei cauze de natură să exonereze recurenta de răspunderea asumată prin poliţa de asigurare.

Înalta Curte constată că, în proporţie covârşitoare, argumentaţia adusă în sprijinul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ. urmăreşte o reapreciere a probatoriului, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţa de apel, pe baza probelor administrate.

Astfel, criticile referitoare la respectarea de către paznicul unităţii - numitul F. - a normelor de apărare împotriva incendiilor sau calificarea acestuia, la rolul reclamantei în producerea incendiului cu intenţie sau cu gravă neglijenţă, precum şi la inexistenţa mijloacelor de combatere a incendiului şi lipsa măsurilor de limitare a prejudiciului, plasează analiza în sfera temeiniciei cererii de chemare în judecată, toate aceste aspecte neputând forma obiectul examenului de legalitate realizat în cadrul recursului, în raport cu motivele de recurs reglementate de art. 304 din vechiul C. proc. civ.

Pentru considerentele mai sus expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 74/A din 26 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 octombrie 2018.