Annulment of appeal based on alleged failure to examine res judicata and good faith arguments

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 noiembrie 2012, reclamanta S.C. A. S.A. (fostă S.C. B. SA) prin lichidator judiciar C.I.I. C. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. D. S.A. Tg. Jiu, S.C. E. S.A. Tg. Jiu prin administrator judiciar, F., S.C. H. S.A. Tg. Jiu, prin administrator judiciar I. SPRL, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nr. 3356/2001, prin care S.C. B. S.A. a vândut către S.C. J. S.R.L. următoarele construcţii; K. - restaurant, construcţie denumită L., M., judeţul Vâlcea, şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2002, BNP N., prin care reclamanta a vândut către S.C. J. terenul aferent construcţiilor - 13.320 mp. în localitatea Băile Olăneşti.

De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor subsecvente (contract de schimb constatat prin sentinţa nr. 3210 din 16.10.2002, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, judeţul Vâlcea; contract de schimb constatat prin sentinţa nr. 891/2004, pronunţată de Judecătoria Brezoi, judeţul Vâlcea, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2005 BNP O. şi contract de schimb constatat prin sentinţa nr. 603/2005, pronunţată de Judecătoria Brezoi, judeţul Vâlcea), şi să fie obligaţi pârâţii să restituie reclamantei imobilele ce au făcut obiectul contractelor şi să se dispună radierea înscrierilor din cartea funciară.

Prin sentinţa civilă nr. 1038/23.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia II-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea principală formulată de S.C. A. S.A. (fostă S.C. B. SA); au fost respinse toate celelalte cereri (fila x - cerere formulată de F., fila x - cerere formulată de S.C. E. S.A. Rm. Vâlcea, intervenţiile formulate de P., Q., şi R. în vol. I şi II dosar şi excepţiile invocate) şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către F..

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B. SA) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C..

Prin decizia nr. 343/A-COM din 19 aprilie 2017 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B. SA) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa C., a schimbat, în parte, sentinţa nr. 1038/23.06.2016, în sensul că a admis în parte cererea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001 (înregistrat sub nr. x/2001) şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2002 încheiate între S.C.

B. S.A. (actualmente S.C. A. SA) şi S.C. J. S.A.; a constatat nulitatea absolută a contractelor subsecvente, reprezentând: contractul de schimb constatat prin sentinţa civilă nr. 3210/2002 a Judecătoriei Drăgăşani, completată prin încheierea din 26.05.2004, încheiat între S.C. J. S.A. şi S.C. D. S.A., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.08.2005, încheiat între S.C. D. S.A. şi F. şi a contractului de schimb constatat prin sentinţa nr. 603/28.09.2005 a Judecătoriei Brezoi, încheiat între S.C. H. S.A.

şi S.C. E. S.A.; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligă pârâţii să restituie reclamantei imobilele obiect al contractelor anulate; a dispus radierea din Cartea Funciară a înscrierilor efectuate în Cartea Funciară a localităţii Băile Olăneşti nr. 35131 (CF vechi x) respectiv, nr. 10719/2001 şi nr. 8747/2002 în favoarea S.C. J. S.A., nr. 2450/18.02.2005 în favoarea S.C. D. S.A., nr. 14653/30.08.2005 în favoarea lui F., înscrierile în CF nr. x a localităţii Băile Olăneşti sub nr. x/08.10.2001 în favoarea S.C.

J. S.R.L., sub nr. x/18.02.2005 în favoarea S.C. D. S.A. nr. 14653/30.08.2005 în favoarea lui F. precum şi înscrierea din Cartea Funciară nr. x a localităţii Băile Olăneşti sub nr. x/2001 în favoarea S.C. J. S.A., nr. 2452/2005 în favoarea D. S.A. şi nr. 14653/2005 în favoarea lui F.; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb din Sentinţa 891/15.10.2004 pronunţată de Judecătoria Brezoi, încheiat între D. S.A. şi S.C. E. S.A., cererea privind radierea înscrierii efectuată sub nr. x/14.11.2008, prin care s-a notat sentinţa civilă nr. 891/2004, precum şi cererile de înscriere a radierilor precizate la punctul 5 din acţiune, subpunctele a6, a7, a8 şi b4; a respins acţiunea faţă de pârâtele S.C.

D. S.A. şi S.C. E. S.A., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a respins cererile reconvenţionale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii S.C. E. S.A. şi F. iar prin decizia nr. 1858 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 343/A-COM din 19 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât F. aceleiaşi decizii.

Au fost obligaţi recurenţii la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. S.A..

În argumentarea soluţiei date recursului formulat de recurentul-pârât F., Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu prioritate, Înalta Curte a constatat că nu pot fi identificate în cuprinsul memoriului de recurs critici ale recurentului care să poată fi încadrate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 referitor la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, de natură a schimba natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În raport de critica recurentului privitoare la imposibilitatea analizării nulităţii actelor subsecvente atacate din cauza încetării personalităţii juridice a societăţii J. S.A., ce poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte a constatat că decizia apelată este judicios argumentată sub acest aspect.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că voinţa unor persoane, care pot, în mod voluntar, să decidă încetarea persoanei juridice pe care au constituit-o nu poate împiedica cercetarea valabilităţii actelor încheiate de această persoană juridică pe durata funcţionării sale cât timp actele şi-au produs efectele în circuitul civil şi se invocă încălcarea unor norme imperative sancţionate cu nulitate absolută. De asemenea, această situaţie juridică nu poate împiedica aplicarea efectelor nulităţii actelor juridice privitoare la nevalabilitatea actelor subsecvente şi nici restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actelor declarate nule în favoarea reclamantei, care a fost proprietarul şi vânzătorul iniţial al bunurilor.

S-a mai reţinut că, în plus, existenţa posibilităţii anulării actelor încheiate în mod fraudulos de reprezentanţii unei societăţi anterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva acesteia în temeiul art. 79-85 din Legea nr. 85/2006 nu înlătură eficienţa unor acţiuni de drept comun în constatarea nulităţii absolute potrivit regimului general al nulităţilor.

Din punct de vedere procedural se impunea instanţei de apel aceeaşi concluzie, singura cale de atac aparţinând reclamantului, a cărui situaţie nu putea fi agravată în propria cale de atac, potrivit art. 296 C. proc. civ. 1865.

Sub aspectul situaţiei de fapt reţinute ca ilustrând cauza ilicită la momentul semnării actului principal şi a actului subsecvent ce îl viza pe recurent, Înalta Curte a constatat că, în limitele căii de atac formulate, nu este în măsură a cenzura aprecierile instanţei de apel cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, putând statua doar asupra modalităţii de aplicare a normelor de drept incidente în această analiză, aspect circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.

În acest cadru, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a dat efect nu numai considerentelor sentinţei penale nr. 540/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 1158/06.06.2012, care a analizat şi reţinut conduita infracţională a inculpaţilor Q. şi S., de natură a determina şi concluzia caracterului ilicit al vânzărilor efectuate din patrimoniul reclamantei, ci a analizat şi restul probelor administrate în mod direct în această cauză, inclusiv cu privire la conduita particulară a recurentului.

În ceea ce priveşte decizia nr. 39/17.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, ce valorifica şi considerentele deciziei penale nr. 345/07.11.2013 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia nr. 1522/06.05.2015, Înalta Curte a constatat că aceasta nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză deoarece reclamanta A. S.A. nu a fost parte în litigiul anterior, iar cauza celor două acţiuni soluţionate de instanţe, la momente diferite, nu a fost aceeaşi.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte a apreciat nefondat recursul şi l-a respins ca atare.

Împotriva deciziei nr. 1858 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a formulat contestaţie în anulare contestatorul F., invocând dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat anularea deciziei contestate şi fixarea unui termen pentru soluţionarea recursurilor.

În argumentarea motivului de contestaţie în anulare invocat, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat integral toate motivele de casare formulate.

Astfel, a arătat contestatorul că prin memoriile de recurs s-a invocat a se reţine puterea de lucru judecat, date fiind decizia penală nr. 345/07.11.2013 şi decizia civilă nr. 39/17.02.2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, având în vedere că atât instanţa penală în dosarul penal nr. x/9 5/2012 al Tribunalului Gorj, cât şi cea civilă în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj, au statuat că, contestatorul F. nu a fost de rea-credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Potrivit deciziei penale nr. 345/07.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a stabilit nu numai că fapta pretins săvârşită ce acesta nu constituie o activitate de inducere a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte reale, dar nu a fost nici realizată în scopul obţinerii unui folos material injust.

De asemenea, a arătat contestatorul că prin decizia civilă nr. 39/17.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a statuat în mod definitiv că "la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.08.2005, recurentul F. a fost de bună-credinţă pentru el operaţiunea neavând o cauză ilicită". Prin urmare, având în vedere cele două hotărâri invocate, s-a constatat că nu poate fi reţinută reaua-credinţă a acestuia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită şi pe cale de consecinţă, nu poate fi sancţionată această operaţiune de tranzacţionare cu nulitatea absolută.

A mai arătat contestatorul că acest contract de vânzare-cumpărare nr. x/30.08.2005 a fost supus verificării de către instanţele de judecată, temeiul juridic fiind identic cu cel din prezenta acţiune, respectiv cauza ilicită, frauda la lege. Aşadar, câtă vreme s-a statuat în mod definitiv asupra legalităţii acestui act juridic, este de prisos să se facă o nouă analiză cu privire la legalitatea aceluiaşi act juridic şi în considerarea aceluiaşi temei juridic.

În continuare, a arătat contestatorul că prin decizia civilă nr. 39/2016, Curtea de Apel Craiova a statuat următoarele:

- motivul de nulitate absolută, respectiv (cauza ilicită art. 948, 968 C. civ.) respectiv faptul că, cunoştea că S.C. D. S.A. nu mai este proprietar al imobilului, trebuia să existe la momentul cumpărării, ceea ce nu s-a dovedit în speţă;

- convingerea contestatorului că achiziţionează imobilul de la adevăratul proprietar, precum şi buna sa credinţă la momentul cumpărării, a fost reţinută cu putere de lucru judecat în decizia penală nr. 345/2013 a Curţii de Apel Craiova, în care s-a reţinut caracterul real al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.08.2005;

- tot prin decizia penală s-a lămurit şi rolul contestatorului F. în cadrul societăţilor în care era administrator, respectiv un rol formal, căci în realitate, toate deciziile relative la actele juridice ale societăţilor, erau luate de către administratorul de fapt Q..

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, în Cartea Funciară proprietar al imobilului K. figura vânzătorul S.C. D. S.C. IM S.A., astfel cum rezultă din chiar cuprinsul acestui contract. Nefiind parte în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Brezoi în care s-a pronunţat hotărârea prin care S.C.E. S.A. a devenit proprietar, şi neexistând o înscriere în CF a noului proprietar, recurentul nu avea de unde să cunoască faptul că S.C. D. S.A. nu mai era proprietar al imobilului.

Mai mult decât atât, a mai arătat contestatorul că încă de la preluarea imobilului, s-a comportat ca un adevărat proprietar, înscriindu-şi dreptul de proprietate în CF şi înregistrându-se la Administraţia Financiară ca plătitor achitând şi obligaţiile fiscale aferente.

A susţinut contestatorul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la aspectele menţionate anterior şi cu privire la critica întemeiată pe excepţia de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, care se întemeiază pe principiul bunei-credinţe, necesitatea asigurării securităţii şi stabilirii circuitului civil.

În final, a arătat contestatorul că anularea vânzărilor conduce la o insecuritate a circuitului civil, insecuritate ce devine şi mai evidentă în condiţiile în care persoanele juridice cu care s-a contractat, nu mai există iar repunerea în situaţia anterioară ar fi imposibil de realizat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiul de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată numai în prezenţa unuia dintre cele două motive expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.:

1) dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale;

2) respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivele de contestaţie în anulare specială nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele limitativ vizate în mod expres de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii legale cu câmp limitat de aplicaţiune, astfel că ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.

În speţă, contestatorul F. şi-a întemeiat contestaţia în anulare formulată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocând, în esenţă, omisiunea instanţei de recurs de a cerceta toate motivele de recurs invocate.

Pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs şi această omisiune să se fi produs din greşeală, textul referindu-se la omisiuni esenţiale şi involuntare în raport cu situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii.

Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea - ce trebuie să fie totală- a instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului, doar acesta putând fi sensul expresiei "...a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele...".

Prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare. Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza finală din C. proc. civ. este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente. Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 din C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. Cu alte cuvinte, contestaţia în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul. În speţă, instanţa de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că excepţia lipsei calităţii procesuale active a debitoarei recurente invocată de creditoarea intimată este întemeiată.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 din C. proc. civ.), iară nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

Instanţa de recurs este îndreptăţită, aşadar, să răspundă la motivele de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente; de aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.

Cu alte cuvinte, contestaţia în anulare nu poate fi admisă în cazul în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, căci, omisiunea cercetării unui motiv de modificare nu există în situaţia în care instanţa de recurs a analizat grupat toate criticile şi susţinerile formulate de recurent.

În speţă, instanţa de recurs a arătat foarte clar şi amplu dezvoltat care sunt considerentele pentru care a găsit că nu sunt fondate susţinerile recurentului-pârât F., referitoare la puterea de lucru judecat raportat la decizia penală nr. 345/07.11.2013 şi decizia civilă nr. 39/17.02.2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova.

Astfel, a reţinut Înalta Curte că în ceea ce priveşte decizia nr. 39/17.02 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, ce valorifica şi considerentele deciziei penale nr. 345/07.11.2013 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia nr. 1522/06.05.2015, că aceasta nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză deoarece reclamanta A. S.A. nu a fost parte în litigiul anterior, iar cauza celor două acţiuni soluţionate de instanţe, la momente diferite, nu a fost aceeaşi.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică subsumată motivului de contestaţie în anulare invocat, contestatorul a susţinut că "instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la critica întemeiată pe excepţia de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, care se întemeiază, pe principiul bunei credinţe, dar şi pe necesitatea asigurării securităţii şi stabilităţii circuitului civil".

Referitor la această susţinere, se constată că prin decizia contestată, pe de o parte, s-au analizat toate criticile care au putut fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se şi faptul că nu s-au identificat în cuprinsul memoriului de recurs critici care să poată fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 acelaşi cod, iar pe de altă parte, sub aspectul situaţiei de fapt reţinute ca ilustrând cauza ilicită la momentul semnării actului principal şi a actului subsecvent ce îl viza pe recurent, s-a constatat că, în limitele căii de atac formulate, instanţa de recurs nu este în măsură a cenzura aprecierile instanţei de apel cu privire la interpretarea probelor administrate, putând statua doar asupra modalităţii de aplicare a normelor de drept incidente în această analiză.

Prin urmare, nu se poate reţine că Înalta Curte ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui motiv din cele care i-au fost supuse spre analiză, dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. având în vedere desăvârşita ignorare a motivului de recurs, iară nu eventuala conciziune ori chiar insuficienţa argumentelor reţinute în motivarea soluţiei din recurs.

De fapt, deşi invocă dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestatorul este nemulţumit de argumentele în raport de care instanţa de recurs a analizat şi reţinut criticile formulate, or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de recurs a analizat criticile de recurs şi a motivat soluţia dată şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunţată în cauză, aşa cum solicită contestatorul.

Aşa fiind, criticile de fond formulate de contestator la adresa soluţiei instanţei de recurs nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare specială, deoarece echivalează cu rejudecarea recursului, ceea ce este inadmisibil.

Faţă de cele de mai sus, cum în speţă, motivele formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., contestatorul solicitând, în realitate, o reexaminare a fondului recursului, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318-320 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul F. împotriva deciziei nr. 1858 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2018.