Payment order case assigned to contractually chosen Prahova Tribunal over debtor-domicile court

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, la data de 16 aprilie 2018, sub nr. x/2018, creditoarea S.C. A. S.A. CORLĂTEŞTI a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată împotriva debitorului său B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige debitorul la plata sumei de 1.773.226,44 RON reprezentând debit restant, conform facturilor fiscale menţionate în fişa restanţe pe partener; totodată, a solicitat obligarea debitorului la plata penalităţilor de întârziere de 0,02% pe zi, calculate de la data scadenţei până la plata efectivă a debitului, conform art. 3.7. din contractul de vânzare- cumpărare nr. x/27.05.2014, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă; cu obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

Legal citat, debitorul B. a formulat întâmpinare, la data de 14 mai 2018, prin care, pe cale de excepţie a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Prahova, raportat la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., domiciliul său fiind în Mun. Bucureşti, astfel încât, competenţa teritorială revine Tribunalului Bucureşti.

În şedinţa publică din data de 15 mai 2018, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată prin întâmpinare de către debitor.

Prin sentinţa nr. 1056, pronunţată la data de 15 mai 2018, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către pârât, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect ordonanţă de plată- art. 1014 C. proc. civ., formulata de creditoarea A. S.A. Corlăteşti, în contradictoriu cu debitorul B., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, şi din cererea de chemare în judecată reiese că pârâtul B. are domiciliul în Bucureşti, reţinându-se, totodată, că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018.

În şedinţa publică din 16 august 2018, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2446/2018, pronunţată la data de 16 august 2018, în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti; a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul privind pe creditoarea A. S.A. Corlătesti, în contradictoriu cu debitorul B., Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În prezenta speta, raportat la cauza juridica a actiunii - raspundere contractuala întemeiată pe contractul de vânzare nr. x/27.05.2014, competenta de solutionare a pretentiilor se face determina prin raportare la art. 126 C. proc. civ. si art. 9.10 din contractul de vânzare prin care partile contractante au optat pentru instanţa competenta de la sediul vânzătorului S.C. A. S.A..

Având in vedere ca s-a făcut dovada existentei unei clauze atributive de competenta in favoarea instanţei de la sediul creditoarei, respectiv Tribunalul Prahova - instanţa sesizata de catre creditor prin cererea de ordonanta de plata, Tribunalul Bucuresti a apreciat că în mod gresit, a fost declinată soluţionarea cauzei in favoarea sa, Tribunalul Prahova in calitate de instanţa sesizata cu cererea de ordonanţa de plata fiind competent absolut sa soluţioneze cauza in temeiul clauzei atributive de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Prahova şi Tribunalul Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei de plată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., din Cartea a VI-a. Proceduri speciale, Titlul IX. Procedura ordonanţei de plată, "Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competenţă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".

Conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Dat fiind că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. permite părţilor ca, în cazul proceselor privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot dispune, să aleagă o altă instanţă decât aceea care, potrivit legii, ar fi competentă teritorial să judece procesul, rezultă că printr-o clauză atributivă de competenţă se poate deroga de la competenţa teritorială relativă.

Or, competenţa teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Pornind de la aceste consideraţii cu caracter principial, instanţa supremă constată că, creditoarea S.C. A. S.A. CORLĂTEŞTI a solicitat, pe calea ordonanţei de plată, obligarea debitorului B. la plata sumei de 1.773.226,44 RON debit restant, conform facturilor fiscale menţionate în fişa restanţe pe partener, şi, totodată, la plata penalităţilor de întârziere de 0,02% pe zi, calculate de la data scadenţei până la plata efectivă a debitului, conform art. 3.7. din contractul de vânzare- cumpărare nr. x/27.05.2014.

În cuprinsul contractului de vânzare- cumpărare nr. x din 27.05.2014, părţile au convenit ca litigiile născute în baza acestui contract să fie soluţionate de "instanţele competente de la sediul vânzătorului"- în speţă, Tribunalul Prahova, instanţă care a şi fost sesizată de către creditoare.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- cerere privind ordonanţa de plată-, având în vedere faptul că instanţa aleasă de părţi prin clauza atributivă de competenţă este Tribunalul Prahova, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestui tribunal şi,

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 126 alin. (1), prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.