Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4482/2018 AI generated

Civil vs. administrative jurisdiction for health insurance contract sanctions and evaluation cancellations

Case Number Decizia nr. 4482/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Buzau Court (Judecatoria Buzău), which prevails over the Bucharest Court of Appeal for Civil and Administrative Matters. The dispute arose from a supplier's challenge to the cancellation of an evaluation decision and the suspension of drug supply contracts by the County Health Insurance House, alongside a claim for damages. The Court determined that the legal relationship between healthcare providers and health insurance houses is of a civil nature under Article 255(1) of Law No. 95/2006, meaning the contested acts (the evaluation report and suspension letter) constitute contractual sanctions rather than administrative acts subject to judicial administrative review under Law No. 554/2004. Consequently, the court held that the matter falls within the material competence of civil courts, specifically the Court of Buzau, as the value of the claim did not exceed the threshold for the Court of Appeal, and the acts were not administrative in nature.

Legislator headnote

AI generated

art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. j) C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ, art. 99 alin. (2) C. proc. civ, art. 253 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Civil vs. administrative jurisdiction for health insurance contract sanctions and evaluation cancellations: The dispute arose from a supplier's challenge to the cancellation of an evaluation decision and the suspension of drug supply contracts by the County Health Insurance House, alongside a claim for damages. The Court determined that the legal relationship between healthcare providers and health insurance houses is of a civil nature under Article 255(1) of Law No. 95/2006, meaning the contested acts (the evaluation report and suspension letter) constitute contractual sanctions rather than administrative acts subject to judicial administrative review under Law No. 554/2004. Consequently, the court held that the matter falls within the material competence of civil courts, specifically the Court of Buzau, as the value of the claim did not exceed the threshold for the Court of Appeal, and the acts were not administrative in nature.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction administrative contract insurance contract health insurance contractual damages challenge of cancellation

Cited Legislation

AI generated
art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
Cited as the substantive basis establishing the civil nature of the relationship between health providers and insurance houses, justifying the assignment of competence to civil courts.
art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. j) C. proc. civ
Totodată, a mai reţinut şi că potrivit art. 94 alin.
art. 130 C. proc. civ
131 şi art. 130 C. proc. civ., ale art.
art. 99 alin. (2) C. proc. civ
civ., ale art. 99 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art.
art. 253 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
civ., precum şi art. 253 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art.
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În continuare, au fost observate de către instanţă prevederile art. 131 şi art.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere şi prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în acest sens, reclamanta şi-a exprimat opţiunea, alegând instanţa de la sediul său din mun.
art. 135 C. proc. civ
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, pentru următoarele considerente:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006

Cited as the substantive basis establishing the civil nature of the relationship between health providers and insurance houses, justifying the assignment of competence to civil courts.

art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Cited as the procedural basis empowering the High Court to issue the regulatory decision resolving the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. BUZĂU a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUZĂU, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: anularea referatului Comisiei de evaluare din cadrul C.J.A.S. BUZĂU nr. 8393/25.05.2017, prin care s-a dispus încetarea valabilităţii deciziei de evaluare nr. 2/25.01.2016 începând cu data de 23.11.2016; anularea adresei emise de C.J.A.S. BUZĂU sub nr. x/25.05.2017, prin care s-a dispus suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile a contractelor de furnizare nr. x/2016 şi nr. y/2017 începând cu data de 25.05.2017, şi, obligarea pârâtei la plata sumei de 15.484 RON cu titlu de despăgubire/prejudiciu nerealizat ca urmare a suspendării abuzive a contractelor de furnizare medicamente între data de 25.05.2017, momentul la care a intrat în vigoare suspendarea contractelor cu C.J.A.S. BUZĂU, şi data de 20.06.2017, moment la care reclamanta a hotărât suspendarea activităţii de la punctul de lucru din Buzău, B-dul x, nr. 7; cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În şedinţa publică din data de 19 martie 2018, instanţa a pus în discuţie excepţia privind calificarea litigiului ca fiind unul de drept comun cu consecinţa declinării către Judecătoria Buzău, şi a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 1658, pronunţată la data de 19 martie 2018, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta S.C. A. S.A. BUZĂU, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUZĂU, în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă că, din analiza celor două texte legale de la art. 253 alin. (1) şi art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, reiese că evaluarea furnizorilor are ca scop încheierea unor contracte de natură civilă. Orice act preparatoriu şi orice decizie luată cu privire la un raport juridic de drept civil este şi rămâne un raport juridic de drept civil. Pentru raţiuni de simetrie juridică, orice aspect privind desfăşurarea unui raport juridic civil urmează să fie supus normelor de competenţă prevăzute de lege pentru situaţia în care pârâta şi-ar fi manifestat voinţa asupra unui act tipic, respectiv un act având natură juridică civilă, în această categorie intrând inclusiv evaluarea calităţilor contractantului printr-un raport de evaluare, suspendarea raporturilor juridice, precum şi despăgubirile pricinuite.

Totodată, a mai reţinut şi că potrivit art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriile sunt competente să se pronunţe asupra cererilor evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul pârâtei- Judecătoriei Buzău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub nr. x/2018.

În şedinţa publică din 19 iunie 2018, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Buzău, având în vedere capătul I al cererii formulate.

Judecătoria Buzău, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 3968, pronunţată la data de 05 iulie 2018, în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocate din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUN. BUZĂU, în favoarea Tribunalului Bucureşti - sectia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; a constatat apariţia conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa este investită în cauză cu acţiune cuprinzând un capăt de cerere principal respectiv actiune în anularea referatului Comisiei de evaluare din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău nr. 8393/25.05.2017, prin care s-a dispus încetarea valabilităţii deciziei de evaluare nr. 2/25.01.2016, precum şi două capete de cerere accesorii respectiv actiune în anularea adresei emise de CJAS Buzău sub nr. x/25.05.2017 prin care s-a dispus suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile a contractelor de furnizare nr. x/2016 şi y/2017 începând cu data de 25.05.2017 şi acţiune în pretenţii având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 15484 cu titlu de despăgubire/prejudiciu nerealizat ca urmare a supendării abuzive a contractelor de furnizare medicamente în perioada 25.05.2017 - 20.06.2017; cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În continuare, au fost observate de către instanţă prevederile art. 131 şi art. 130 C. proc. civ., ale art. 99 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 253 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 255 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prin raportare la normele legale incidente menţionate, instanţa a reţinut că referatul Comisiei de Evaluare din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău nr. 8393/25.05.2017 a cărui anulare se cere prin capătul principal de cerere este act administrativ emis de o autoritate publică locală (în speţă, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău), astfel cum sunt definite aceste noţiuni prin art. 2 alin. (1) lit b şi c din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât capătul principal de cerere vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, în speţă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău, care atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, instanţa a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău în favoarea Tribunalului Bucuresti - sectia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere şi prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în acest sens, reclamanta şi-a exprimat opţiunea, alegând instanţa de la sediul său din mun. Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Buzău- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Pe calea prezentei acţiuni, reclamanta S.C. A. S.A. Buzău, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a Municipiului Buzău, a solicitat instanţei să dispună anularea referatului Comisiei de evaluare din cadrul C.J.A.S. BUZĂU nr. 8393/25.05.2017 prin care s-a dispus încetarea valabilităţii deciziei de evaluare nr. 2/25.01.2016 începând cu data de 23.11.2016; anularea adresei emise de C.J.A.S. BUZĂU sub nr. x/25.05.2017, prin care s-a dispus suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile a contractelor de furnizare nr. x/2016 şi nr. y/2017 începând cu data de 25.05.2017, şi, obligarea pârâtei la plata sumei de 15.484 RON cu titlu de despăgubire/prejudiciu nerealizat ca urmare a suspendării abuzive a contractelor de furnizare medicamente între data de 25.05.2017, momentul la care a intrat în vigoare suspendarea contractelor cu C.J.A.S. BUZĂU, şi data de 20.06.2017, moment la care reclamanta a hotărât suspendarea activităţii de la punctul de lucru din Buzău, B-dul x, nr. 7.

Din lecturarea Adresei nr. x din 25 mai 2017 rezultă că suspendarea activităţii a fost dispusă de pârâtă, pentru reclamantă pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale prevăzute de art. 18 alin. (1) lit. a), respectiv, art. 18 alin. (1) lit. b), din contractele de furnizare de medicamente încheiate între părţi.

Raportul de control nr. x din 13.12.2017 a fost încheiat de pârâtă ca urmare a acţiunii de control la furnizorul de medicamente, iar avertismentul scris a fost emis de pârâtă pentru reclamantă pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale prevăzute de art. 7 lit. ţ), art. 7 lit. i) din contractele încheiate.

Potrivit Contractului de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate nr. 82/87/17777/2016 din 19 iulie 2016 încheiat între părţi, la art. 25 se stipulează că litigiile legate de încheierea, derularea şi încetarea prezentului contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale amiabilă; litigiile nesoluţionate pe cale amiabilă dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate se soluţionează de Comisia de Arbitraj care funcţionează pe lângă C.N.A.S. sau de către instanţele de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătăţii, "Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract. În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale".

La data introducerii cererii de chemare în judecată din prezenta cauză, respectiv, 19 decembrie 2017, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii intrase în vigoare, astfel că, dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Lege sunt incidente, textul de lege stabilind fără echivoc natura juridică a relaţiilor contractuale dintre furnizorii de medicamente şi casele de asigurări de sănătate.

Legea a statuat pe deplin că relaţiile privind furnizarea de medicamente sunt de natură civilă, astfel că nici cel care o interpretează nu poate să stabilească decât ceea ce legea prevede expres, în speţă, caracterul civil al Contractului de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, nr. 82/87/17777/2016 încheiat la data de 19 iulie 2016.

Având în vedere aceste dispoziţii legale şi capetele de cerere principale formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că litigiul dintre furnizorul de medicamente, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, şi Casa de Asigurări de Sănătate, este de natură civilă şi este de competenţa instanţelor civile.

Referatul Comisiei de Evaluare din cadrul C.J.A.S. Buzău, adresa prin care s-a dispus suspendarea contractelor de furnizare de medicamente contestate în prezenta cauză, şi a căror anulare se solicită, nu reprezintă un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 (pentru contestarea cărora ar fi fost competentă instanţa de contencios administrativ), ci reprezintă sancţiuni aplicate ca urmare a constatării de către organele de control din cadrul instituţiei pârâte a nerespectării de către reclamantă a unor obligaţii stabilite prin Contractului de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate nr. 82/87/17777/2016 şi nr. 82/87P/6226/2017 încheiate între părţi, respectiv, sancţiuni contractuale aplicate în baza art. 18 alin. (1) lit. a), art. 18 alin. (1) lit. b) din contract, ori, art. 7 lit. t) art. 7 lit. i).

Totodată, fiind vorba despre relaţii de natură civilă, orice acţiune în pretenţii - izvorând din respectarea totală sau parţială a clauzelor contractuale- trebuie raportată obligatoriu la normele de procedură reglementate de dispoziţiile C. proc. civ., respectiv, art. 94 şi 95, cu trimitere la art. 113 din acelaşi Cod şi, astfel, competenţa materială şi teritorială în primă instanţă, atât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cât şi în raport de normele de procedură anterior menţionate, aparţine Judecătoriei, iar nu Tribunalului.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- litigiu izvorând din relaţiile contractuale dintre furnizorii de medicamente şi casele de asigurări de sănătate -, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Buzău şi,

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.