Jurisdictional exception admitted for consumer loan abusive clauses dispute, case referred to Court of Appeal leaving lower court judgment in force

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Târgu- Mureş, la data de 08 noiembrie 2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzute la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1654F/27.04.2007, privind, perceperea comisionului de risc şi, pe cale de consecinţă: constatarea modificării în mod unilateral şi abuziv de către pârâtă a clauzei privind comisionul de risc prin redenumirea acestuia în comision de administrare; obligarea pârâtei la restituirea în favoarea reclamanţilor a sumei de 4.569,60 RON, încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc şi, respectiv, comision de administrare pentru perioada 27.05.2007- 27.04.2015, data executării efective a obligaţiei de restituire a creditului; s-a cerut obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor a căror restituire se solicită, calculată până la data plăţii efective; constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzute la art. 9 lit. b) din Contractul de credit privind perceperea comisionului de acordare a creditului de către pârâtă şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 159,98 RON percepută reclamanţilor cu titlul de comision de acordare credit; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1764/06.04.2017 pronunţată de Judecătoria Târgu- Mureş, secţia Civilă, în dosar nr. x/2016, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. Bucureşti, având ca obiect acţiune în constatare.

S-a constatat că au caracter abuziv următoarele: clauza prevăzută la art. 9 lit. b) din Contractul de credit:, pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe următoarele comisioane variabile în funcţie de evoluţia pieţei financiar bancare: b. reprezentând comision de acordare credit de 0,95% flat; clauza prevăzută la art. 9 lit. f) din Contractul de Credit:, pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe următoarele comisioane variabile în funcţie de evoluţia pieţei financiar bancare: f. reprezentând comision de urmărire riscuri de 47,60 RON lunar, reprezentând 0,28% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1’’.

A fost obligată pârâta să înlăture din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1654F din data de 24.04.2007 clauzele mai sus- enunţate, cu privire la care s-a constatat caracterul abuziv.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de bani percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, respectiv: suma percepută cu titlu de comision de acordare; suma percepută cu titlu comision de urmărire riscuri, în cuantumul arătat în contract de 47,60 RON lunar, reprezentând 0,28% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1’’, pe întreaga durată de creditare.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, inclusiv, diferenţa de dobândă, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

S-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat pârâta C. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere formulate de către intimaţii- reclamanţi prin intermediul cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimaţilor- reclamanţi la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, atât pentru etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi pentru etapa apelului.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia nr. 559/A din 16 octombrie 2017 a Tribunalului Specializat Mureş, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta C. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1764/2017 pronunţată de Judecătoria Târgu- Mureş în dosarul nr. x/2016.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Curţii de Apel Târgu Mureş.

F. Hotărârea instanţei de recurs.

6. Prin decizia nr. 622/R din 21 martie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7. Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., ale art. 96 pct. (3) din acelaşi Cod, precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

G. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

8. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Târgu - Mureş.

9. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

10. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

11. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

12. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

13. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

14. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

15. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

16. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

17. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

18. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

19. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

20. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

21. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

22. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

23. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

24. În plus, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

25. Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

""În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel".

26. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu - Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 559/A din 16 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în favoarea Curţii de Apel Târgu - Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.