Competence for appeal in mortgage foreclosure under Law 77/2016: Court of Appeal retains jurisdiction over tribunal decisions, excluding High Court competence

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare, la data de 16.11.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., în temeiul art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor de plată asumate prin credite, şi al art. 194 Noul C. proc. civ., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea stingerii obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar nr. x/10 ianuarie 2012 încheiat de reclamant cu pârâta C. S.A., respectiv, B. în calitate de cesionar prin încheierea contractului de cesiune de creanţă, prin care toate creanţele certe, lichide şi exigibile în sumă totală de 78.645,74 Euro la contractul de credit x/10.01.2012 au fost cesionate de B.; să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a imobilului situat în Sânnicolau Mare, str. x, compus din casă, parter + mansardă, şopron + anexe, înscris în C.F. nr. x Sânnicolau Mare, nr. top. x, în suprafaţă de 4.229 m.p. din patrimoniul reclamantului, acesta urmând a trece din patrimoniul reclamantului în patrimoniul pârâtei B., în calitate de cesionar al creanţei; anularea încheierii nr. 675 pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 14.07.2016, prin care este admisă cererea formulată de B.E.J.A. "D.", în dosarul execuţional nr. x/2016 deschis la cererea creditoarei B.- prin Agent B. S.R.L. BUCUREŞTI; s-a cerut obligarea pârâtei să suporte toate costurile pentru acest transfer de drept de proprietate, inclusiv, dar fără a se limita la taxele cadastrale, cheltuielile de întabulare, impozitele şi taxele locale aferente; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 615/21.09.2017 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosar nr. x/2016, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale.

S-au respins capetele de cerere privind constatarea stingerii obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar nr. x/10.01.2012, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a imobilului şi de obligare a pârâtei să suporte toate costurile pentru transferul dreptului de proprietate, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. Bucureşti, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă integrală.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea încheierii nr. 675/14.07.2016, pronunţate de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul x/2016

S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea încheierii nr. 675/14.07.2016, pronunţate de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul x/2016

S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal şi motivat reclamantul A. şi, respectiv, numita E., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii, în totalitate, a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 358/A din 19 martie 2018 a Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei E., şi în consecinţă a fost respins apelul formulat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. 615/21.09.2017.

A fost respins apelul formulat de apelantul A., împotriva sentinţei civile nr. 615/21.09.2017, pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare, în contradictoriu cu pârâta B. Bucureşti.

Fără cheltuieli de judecată.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs, recurenţii- reclamanţi A. şi E., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Timiş- prin adresa emisă la 09.05.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/11.05.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Timişoara.

7. Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cu privire la care, competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei conform normei speciale de competenţă materială şi teritorială prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016:

"cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul".

8. În acest context, trebuie subliniat că, în cauză, este lipsită de relevanţă valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa materială a judecătoriei fiind atrasă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 94 pct. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, potrivit căruia, judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor", astfel cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei nr. 6 din 22 ianuarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin considerentele de la paragrafele 51 şi 52 ale deciziei, s-a reţinut că:

"51. Fiind o normă cuprinsă într-o lege specială, ea este de strictă interpretare şi aplicare. Prin urmare, nu ar putea fi interpretată în sensul derogării de la legea generală şi în ceea ce priveşte posibilitatea exercitării căii de atac a recursului atunci când hotărârea pronunţată în faza de judecată a apelului ar fi susceptibilă de o astfel de cale de atac. 52. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să suprime recursul în cazul litigiilor întemeiate pe art. 7 din Legea nr. 77/2016, ar fi prevăzut în mod expres că hotărârea pronunţată în astfel de litigii poate fi atacată numai cu apel, deoarece, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., hotărârile de primă instanţă sunt exceptate de la recurs doar în situaţia în care legea prevede că sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu îşi produce efectele în cauză, astfel că, nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.

10. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ., tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.

11. Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie împotriva notificării de dare în plată, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelul declarat împotriva hotărârii astfel pronunţate de judecătorie.

12. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect este contestaţie formulată în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 2 şi art. 94 pct. 3 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având un atare obiect, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

13. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

14. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

15. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

16. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

17. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

18. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii A. şi E. împotriva deciziei civile nr. 358/A din 19 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.