Judicial stamp fee offsetting between procedural stages excluded from motion for annulment scope

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2018

Asupra cererii de revizuire de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea civilă din 22.01.2016 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă cererea de repunere pe rol formulată de către reclamant A., a fost repusă cauza pe rol, respinsă atât cererea de amânare, cât şi cererea de suspendare formulate de către pârâtă. A fost respinsă cererea de suspendare formulată de către pârâtă în baza art. 244, alin. (1), pct. 2 C. proc. civ.. A fost amânată pronunţarea hotărârii pentru data de 29 ianuarie 2016, iar apoi pentru 05.02.2016, după care, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 12.02.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 392/12.02.2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2011 a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B.. A fost recunoscută sentinţa arbitrală pronunţată în Varsovia, Polonia, la data de 27 mai 2011 de Tribunalul Arbitral, în legătură cu arbitrajul dintre B. S.R.L. şi A. S-a încuviinţat executarea pe teritoriul României a sentinţei arbitrale pronunţate în Varsovia, Polonia, la data de 27 mai 2011 de Tribunalul Arbitral, în legătură cu arbitrajul dintre B. S.R.L. şi A. S-a luat act de precizarea reclamantei în sensul că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 392/12.02.2016 şi a încheierii civile din 22.01.2016 a formulat apel S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, modificarea în tot a sentinţei civile apelate în sensul respingerii cererii de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul României a Sentinţei arbitrale din 27.05.2011, pronunţată de către arbitrul unic Dr. C.; obligarea intimatei A.. zoo la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul apel şi cele ocazionate de judecata în fond a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 216/2017 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă s-a respins cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 392 din 12.02.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, formulată de apelanta S.C. B. S.R.L.. S-a respins apelul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii civile f.n. din 22.01.2016 şi sentinţei civile nr. 392 din 12.02.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a menţinut-o în întregime.

Împotriva acestei decizii S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, întrucât este nelegală cu consecinţa admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 392/2016 pronunţate de către Tribunalul Specializat Cluj, modificarea în întregime a sentinţei civile nr. 392/2016 pronunţată de către Tribunalul Specializat Cluj, în sensul respingerii cererii de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul României a Sentinţei arbitrale din 27.05.2011, pronunţată de către arbitrul unic, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în toate fazele procesuale ale prezentului litigiu.

Prin decizia nr. 1332/28.09.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost anulat recursul ca netimbrat.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii sau motive de recurs, Înalta Curte conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs invocată, din oficiu, şi a reţinut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru până la termenul stabilit, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar "cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Este de reţinut că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

În speţă, recurenta a fost legal citată pentru termenul din 28 septembrie 2017, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 RON şi 0,15 RON timbru judiciar, dar aceasta, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală a timbrării.

Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat şi nici până la termenul stabilit de instanţă, respectiv 28 septembrie 2017, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995, modificată, şi a dispus anularea cererii, ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea S.C. B. S.R.L invocând dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatoarea arată că decizia pronunţată este rezultatul unei erori materiale, taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar în cuantumul avut în vedere de către instanţa de recurs fiind achitate anticipat, dovada plăţii acestora regăsindu-se la dosarul cauzei.

Arată contestatoarea că, la data de 03.04.2017, cu ocazia judecăţii în apel, B. a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 25 RON şi a depus timbru judiciar în cuantum de 5 RON, dovezile fiind la dosarul cauzei, aspect reţinut şi prin încheierea de şedinţă din data de 03.04.2017 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2011. Taxa de timbru astfel achitată este acoperitoare pentru obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar stabilită de către instanţa de recurs, plata fiind realizată anticipat de către B., în legatură cu dosarul cauzei şi acţiunea dedusă judecăţii.

Astfel, taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel formulate de către B. a fost stabilită la suma de 4 RON, în considerarea prevederilor art. 11 coroborate cu art. 13 din Legea nr. 146/1997, iar cererea de suspendare a executarii hotărârii instanţei de fond a fost stabilită la suma de 10 RON. În acest fel, rezultă că B. a achitat anticipat în cadrul dosarului cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de 11 RON, aceasta sumă fiind creditată cu titlu de taxa de timbru, în contul unităţii administrativ teritoriale în cadrul dosarului nr. x/2011, fiind în acest mod afectată scopului prevăzut de legiuitor pentru plata taxelor judiciare de timbru, respectiv susţinerea activităţii de judecată generată de partea care este titulara plăţii taxei judiciare de timbru.

În acelaşi sens, timbrul judiciar stabilit aferent cererii de apel a fost în cuantum de 0,15 RON iar cel efectiv achitat şi depus de catre B. în cadrul dosar x/2011 a fost în cuantum de 5 RON, rezultând astfel o plată anticipată efectuată de catre B. aferenta timbrului judiciar de 4,85 RON şi aceasta plată fiind afectată scopului prevăzut de legiuitor pentru plata taxelor judiciare de timbru, respectiv susţinerea activităţii de judecată generată de partea care este titulara plăţii taxei judiciare de timbru.

Rezultă aşadar că, în cadrul dosarului nr. x/2011 şi în legatură cu activitatea de judecată generată de catre B., aceasta a achitat anticipat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar în cuantum care este acoperitor şi superior valoric cuantumului obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar stabilite de către instanţa de recurs.

În aceste condiţii, anularea ca netimbrat a recursului formulat de către B. împotriva deciziei civile 216/2017 din 10.04.2017 pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, sectia a ll-a civila în dosarul x/2011 este rezultatul unei erori materiale în condiţiile în care instanţa de recurs, în procesul obligatoriu de verificare a regularităţii plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar prevăzut de art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 1 si art. 9 din O.G. nr. 32/1995 a omis să observe că B. achitase anticipat în cadrul dosarului cauzei taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar în cuantum acoperitor pentru obligaţiile de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar stabilite de către instanţa de recurs.

Verificarea de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac a plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în condiţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 reprezintă un control care se realizează din oficiu de către instanţa de control judiciar în acest sens reţinându-se şi în cuprinsul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 144/2013.

Mai mult, acest control are o natură obiectivă şi, totodată, obligatorie fiind realizat de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac ordinare sau extraordinare tocmai în aprecierea regularităţii învestirii instanţelor de judecată cu acţiunea ce face obiectul dosarului dedus judecăţii.

Caracterul obiectiv şi obligatoriu al acestui examen este subliniat inclusiv de împrejurarea că acesta se realizează chiar şi în cadrul căilor extraordinare de atac, care sunt exercitate în afara dublului grad de jurisdicţie şi care au un caracter special şi limitativ în ceea ce priveşte cazurile de promovare a căilor extraordinare de atac.

Chiar şi în cazul căilor extraordinare de atac, caracterele specifice, restrictive şi de strictă interpretare a căilor extraordinare de atac permit şi obligă la controlul plenar al cuantumului taxei de timbru şi a timbrului judiciar achitate în cadrul etapelor anterioare ale judecăţii dosarului.

În mod evident, instanţa de recurs a realizat o asemenea verificare a cuantumului taxelor de timbru şi a timbrului judiciar achitat în cadrul etapelor anterioare ale judecăţii dosarului de către părţile litigante însa a omis să observe achitarea anticipată în cadrul dosarului cauzei a taxei judiciare de timbru si timbrului judiciar în cuantum acoperitor pentru obligaţiile de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar stabilite de catre instanta de recurs, conform dovezilor existente la dosarul cauzei.

Din chiar formularea textului art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 1 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995 rezultă că în exercitarea controlului obiectiv şi obligatoriu prevăzut de acest text de lege, instanţa investită cu soluţionarea căii de atac poate şi trebuie să constate şi, ca atare să aprecieze că taxa de timbru şi timbru judiciar astfel achitate în mod anticipat sunt suficiente pentru acoperirea şi îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina părţii litigante în calea de atac exercitată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât destinaţia şi natura sumelor astfel achitate - taxa de timbru si timbru judiciar - nu se modifică, sunt destinate aceluiaşi scop şi sustin finanţarea cheltuielilor implicate de procedura judiciară respectiv reprezintă o plată a serviciilor prestate de către instanţele de judecată pentru cauza dedusă judecăţii.

În acelaşi sens, noţiunea de cauză dedusă judecăţii (proces civil) este unică, prin aceasta înţelegându-se litigiul dedus judecăţii, în integralitatea sa, de la data învestirii instanţei de judecată şi până la pronunţarea hotărârii definitive/irevocabile, indiferent de etapele procesuale parcurse pentru soluţionarea litigiului.

De asemenea, înseşi serviciul prestat de către instanţele de judecată-soluţionarea cauzei prin mijlocirea instanţei - are de asemenea un caracter de unicitate, chiar dacă aceasta se desfăşoară etapizat pe parcursul unor etape procesuale distincte (judecata în fond/apel/recurs) şi în raport de principiul disponibilităţii, obiectul acestui serviciu referindu-se la soluţionarea cauzei care, astfel cum s-a menţionat anterior, are un caracter unitar.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în rincipal ca inadmisibilă, şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare prin prisma motivului invocat, constată că aceasta nu este fondată pentru considerentele ce succed.

Contestatoarea susţine că prin anularea recursului ca netimbrat, Înalta Curte a săvârşit o eroare materială ca urmare a omisiunii acesteia de a considera că plata taxei judiciare de timbru plătită la 3.04.2017 în faza procesuală a apelului, întrucât a fost mai mare decât cea datorată, acoperă taxa datorată pentru faza recursului.

Înlata Curte reţine că motivul de contestaţie în anulare invocat este prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. în conformitate cu care hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În sensul acestui text de lege, greşeală materială înseamnă greşeală de fapt iar nu greşeală de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Aşadar, art. 318 C. proc. civ. vizează neregularităţile evidente privind actele de procedură şi nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu s-a urmărit să se deschidă părţilor un recurs la recurs sub motivul că au fost interpretate greşit dispoziţiile legale, în cauză art. 20 alin. (5) Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Analizând criticile prin care contestatatoarea argumentează în drept greşita interpretare a dispoziţiilor legale se constată că aceste aspecte nu sunt rezultatul unei greşeli materiale, contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a problemei timbrajului, aspect care nu poate fi avut în vedere în această cale de atac, contestaţia în anulare fiind o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate.

De altfel, contestatoarea a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 considerate interpretate greşit de către instanţa de recurs, aceasta admiţând astfel că obiectul contestaţiei vizează interpretarea unui text de lege, ceea ce excede cadrului procesual al contestaţiei în anulare întemeiate pe art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte, reţinând că motivele invocate în susţinerea contestaţiei nu sunt fondate, în baza art. 318 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1332 din 28 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2018.