Consumer credit abuse: ICCJ lack of competence for cassation of claims under 200,000 RON under Constitutionality Decision 369/2017 and Civil Procedure Code Art. 131

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Bistriţa, la data de 03 decembrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută parţială raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 a clauzei privind "dobânda de referinţă variabilă" cuprinsă la punctul 5 teza finală din contractul de credit bancar pentru persoane fizice fără număr încheiat cu pârâta la data de 13.04.2007 şi anume: " (...)dobânda curenta este formata din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile B.(...),:

întrucât permite entităţii bancare să stabilească obiectul contractului cu privire la dobândă, în funcţie de propriile considerente; să constate nulitatea absolută raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 a clauzei contractuale înscrise la pct. 2.10.a din cuprinsul Condiţiilor generale de creditare şi anume " (...) pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare(...)", întrucât permite pârâtei modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii, şi, pe cale de consecinţă să constate nulitatea absolută prin prisma Legii nr. 193/2000 a art. nr. 1 din cuprinsul Actului Adiţional fără număr la contractul de credit pentru persoane fizice fără număr din data de 13.04.2007 şi anume: "La data semnării prezentului Act adiţional, nivelul dobânzii curente percepute conform contractului . . . . . . . . . .este de 11.4% pe an.

Dobânda curentă aplicabilă creditului în sold la data intrării în vigoare a prezentului Act Adiţional, în perioadele de dobânda variabilă se calculează în funcţie de cotaţia indicelui de referinţă independent, Euribor la 6 luni, la care se adaugă 10.26 pp marja pe an. Valoarea marjei de mai sus . este formata din diferenţa dintre dobânda de referinţa B. variabilă percepută de Bancă conform prevederilor din contract şi indicele de referinţă Euribor la care se adaugă marja fixă prevăzută în contract.(...)" să oblige pârâta să se alinieze dispoziţiilor art. 37 din cuprinsul O.U.G. nr. 50/2010 în ceea ce priveşte calculul dobânzii variabile în sensul de a raporta dobânda la fluctuaţiile indicelui de referinţa Euribor la 6 luni la care se adaugă marja băncii şi anume 2,50 puncte procentuale, aşa cum însăşi banca prevede la art. 5 teza finală din cuprinsul Contractului de credit bancar fără număr încheiat la data de 13.04.2007: "dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .la care se adaugă 2.50 puncte procentuale" ca o consecinţă firească a admiterii petitelor 1.1.,1.2 şi 1.3 din acţiune, a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumelor plătite în plus, nedatorat cu titlu de "dobândă variabilă", în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive şi lovite de nulitate, începând cu data încheierii contractului de credit şi anume 13.04.2007 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti care se va pronunţa în prezenta cauză, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculată de la data plăţii fiecărei rate în parte şi până la data restituirii efective (surplusul dobânzii calculate conf. disp.

O.U.G. nr. 50/2010); să constate caracterul abuziv raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 a clauzelor contractuale prevăzute la art. 9 lit. b),c) şi f) din cuprinsul contractului de credit bancar fără număr încheiat la data de 13.04.2007 (clauzele de la lit. c) şi f) regăsindu-se şi în cuprinsul Actului adiţional nr. x, la pct. 7 lit. a), însumate şi redenumite doar sub titlul de comision de administrare), respectiv: pentru creditul pus la dispoziţie, banca percepe următoarele comisioane:...

b) comision de acordare credit de 2,00% aplicat la valoarea creditului şi achitat la momentul semnării contractului de credit, valoarea acestuia fiind de 92,00 Euro: c)comision de administrare de 2,35 Euro lunar (..) şi f) comision de urmărire riscuri de 13,14 Euro lunar (...)." să oblige pârâtele la restituirea către reclamant a sumelor plătite nedatorat cu titlu de "comision de acordare credit", "comision de administrare" şi "comision de urmărire riscuri" (redenumit ulterior tot comision de administrare prin cumularea valorii sale cu cea a adevăratului comision de administrare), începând cu data încheierii convenţiei de credit fără număr din data de 13.04.2007 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti care se va pronunţa în prezenta cauză, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, calculată de la data plăţii flecarei rate în parte (în cazul comisionului de administrare şi risc) şi până la data restituirii efective (restituirea prestaţiilor executate în temeiul unui act juridic nul), sumele plătite cu acest titlu până la data introducerii prezentei acţiuni fiind de 92,00 euro comision de acordare credit şi 1595,47 euro comision de administrare şi comision de risc redenumit ulterior, prin însumare, doar comision de administrare; să oblige pârâta la eliminarea clauzelor abuzive astfel cum sunt ele prevăzute de art. 5, art. 9 lit. b), c) şi f) din cuprinsul contractului de credit bancar fără număr din data de 13.04.2007, precum şi a clauzei înscrise la art. 2.10.a din cuprinsul Condiţiilor generale dar şi a clauzelor inserate în Actul adiţional fără număr şi anume: " art. 1 şi art. 7 lit. a)." să oblige pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti să îi pună la dispoziţie câte un act adiţional şi un nou grafic de rambursare, conform sentinţei, din care să reiasă excluderea pe viitor a comisionului de administrare, a celui de acordare credit şi calculul corect al dobânzii conform dispoziţiilor art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 şi anume prin raportarea dobânzii la fluctuaţiile Euribor la 6 luni plus marja băncii de 2,50 p.p.; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 828/2017 din data de 16.03.2017, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, secţia Civilă în dosar nr. x/2015, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti, şi în consecinţă:

S-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct. 9 lit. b), c) şi f) din contractul de credit bancar fără număr încheiat între părţi la data de 13.04.2007.

S-au respins cererile reclamantului de constatare a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la pct. 5 teza finală din contractul de credit bancar sus- menţionat, precum şi cele înscrise la 2.10.a din Condiţiile generale de creditare din Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar şi a art. 1 din cuprinsul Actului adiţional fără număr la contractul de credit, de obligare a pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă variabilă, în temeiul contractului de credit bancar fără număr încheiat de părţi la data de 13.04.2007.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma percepută cu titlu de comision acordare credit, comision de administrare şi comision de urmărire riscuri în temeiul contractului de credit bancar fără număr încheiat de părţi la data de 13.04.2007, în cuantum total de 1826,55 EURO.

A fost obligată pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti să pună la dispoziţia reclamantului un nou act adiţional şi un nou grafic de rambursare, conform sentinţei, din care să reiasă excluderea pe viitor a clauzelor constatate abuzive mai sus descrise.

S-a admis, în parte, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 1626 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi s-a respins cererea pentru plata sumei de 1100 de RON, ca neîntemeiată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată; cu obligarea intimatului- reclamant, în temeiul art. 451 şi urm. C. proc. civ., la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea prezentei cauze (fond şi apel).

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 959/2017 din 07 decembrie 2017 a Tribunalului Bistriţa- Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata B. S.A. BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 828 din data de 16.03.2017 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2015.

A fost obligată apelanta să plătească intimatului A. suma de 700 RON, cheltuieli de judecată în apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Bistriţa - Năsăud- prin adresa emisă la 26.04.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/02.05.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Cluj.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. În plus, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

""În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.".

24. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 959/2017 din 07 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bistriţa- Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.