Appeal allowed, peremption miscalculated from publication date; case remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. Bucureşti, D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv şi, ca urmare, nulitatea următoarelor clauze incluse în convenţia de credit HL nr. 10996 din 14 mai 2007: clauza nr. 5.1, referitoare la restituirea sumelor împrumutate în valuta în care s-a acordat creditul, clauza nr. 4.11 lit. b) privind comisionul de administrare a creditului, clauza prevăzută de art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2) şi art. 4.3 vizând calculul dobânzii variabile.

Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtelor la adaptarea contractului, în sensul recalculării ratelor în raport de cursul leu/franc elveţian de la data încheierii contractului, la recalcularea dobânzii, în urma eliminării clauzelor abuzive şi la restituirea sumelor achitate în plus.

Prin sentinţa nr. 13 din 3 martie 2016, Tribunalul Vrancea a respins acţiunea în constatare nulitate clauze abuzive, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, la data de 16 iunie 2016.

Prin încheierea din data de 7 decembrie 2016, Curtea, având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era înregistrat dosarul nr. x/2016 având ca obiect sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept ce avea legătură cu prezenta cauză, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca urmare a acestei dispoziţii, dosarul a fost trimis în arhiva Curţii de Apel Galaţi spre păstrare.

Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat prin decizia nr. 1 din data de 30 ianuarie 2017.

La data de 9 august 2017, la cererea reclamanţilor, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei iar la termenul din data de 27 septembrie 2017, acordat în dosar, a invocat excepţia perimării apelului.

Prin decizia nr. 259 din 25 octombrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a constatat perimat apelul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 13 din 3 martie 2016 a Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Termenul de perimare curge, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413 C. proc. civ. precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.

În cauză, suspendarea judecăţii apelului a fost dispusă, la data de 7 decembrie 2016, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., întrucât, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, era înregistrat dosarul nr. x/2016 având ca obiect sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept ce avea legătură cu prezentul apel.

Textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă. Potrivit acestuia, cauzele similare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării.

La data de 30 ianuarie 2017, dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionată, prin decizia nr. 1, moment de la care, în lumina dispoziţiilor legale mai sus citate, cauza de suspendare a încetat şi a început să curgă termenul de perimare.

Fiind un termen pe luni, termenul de perimare s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în ziua corespunzătoare din ultima lună, respectiv la data de 30 iulie 2017.

Cum, în cauză, înainte de această dată, nu a fost efectuat niciun alt act de procedură, Curtea a constatat că prezentul dosar a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din vina părţilor, care nu au formulat cerere de repunere pe rol după soluţionarea sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi mai înainte de împlinirea termenului de 6 luni, astfel că a intervenit perimarea. Cererea de repunere pe rol a cauzei a fost transmisă prin fax de către reclamanţi la data de 9 august 2017, adică după împlinirea termenului de perimare.

Apelanţii reclamanţi au susţinut că perimarea nu a intervenit întrucât termenul de 6 luni trebuie calculat de la data la care decizia nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicată în Monitorul Oficial, acela fiind momentul la care decizia a devenit opozabilă părţilor. Au invocat, în acest sens, dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. în referire la art. 418 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a apreciat că apărarea apelanţilor reclamanţi nu poate fi primită, textul art. 521 alin. (3) C. proc. civ. fiind lipsit de relevanţă din perspectiva instituţiei perimării.

Astfel, potrivit acestuia, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei iar pentru celelalte instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Aşadar, textul legal invocat de apelanţii reclamanţi reglementează momentul de la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devine obligatorie pentru instanţe, acest moment fiind data pronunţării deciziei, pentru instanţa care a formulat sesizarea, şi, respectiv, data publicării deciziei în Monitorul Oficial, pentru celelalte instanţe.

Momentul la care decizia a devenit obligatorie pentru instanţe nu are, însă, nicio legătură cu momentul la care încetează cauza de suspendare şi, implicit, cu momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează instituţia suspendării facultative pe care alte instanţe decât cea care a formulat efectiv sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept o pot dispune, nefăcând nicio referire la acest moment.

Astfel, aşa cum s-a arătat deja, potrivit art. 520 alin. (4) C. proc. civ., cauzele similare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării, acesta fiind, deci, momentul la care încetează cauza de suspendare şi începe să curgă termenul de perimare.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să lege momentul încetării suspendării şi, implicit, al începerii termenului de perimare de momentul la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a devenit obligatorie, ar fi stipulat în mod expres acest lucru în dispoziţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ.. Or, textul legal menţionat are în vedere strict şi explicit momentul soluţionării sesizării astfel că, a interpreta dispoziţiile acestuia în sensul dorit de apelanţii reclamanţi înseamnă a adăuga la lege lucru care nu este permis.

Cum art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă, caz ce se încadrează în sintagma "şi în alte cazuri stabilite de lege" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 418 alin. (1) C. proc. civ. şi cum, potrivit acestuia, suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. dăinuie până la soluţionarea sesizării, este evident că, în cauzele în care s-a dispus suspendarea judecăţii pe acest temei de drept, cursul perimării este suspendat doar până la soluţionarea sesizării, iar de la acest moment începe să curgă termenul de perimare.

În consecinţă, Curtea a apreciat că momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este lipsit de relevanţă din perspectiva instituţiei perimării, momentul la care instanţa trebuie să se raporteze în calcularea termenului de perimare fiind momentul soluţionării sesizării, aşa cum prevede în mod expres art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 416 C. proc. civ., Curtea a constatat perimat apelul declarat de reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanţii B. şi A., înregistrat la data de 24 noiembrie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 418 alin. (1) şi art. 521 alin. (3) C. proc. civ., motiv de recurs încadrat de părţi în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fiind vorba de o suspendare facultativă, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 3 cu referire la art. 520 alin. (4) C. proc. civ., nu se poate reţine că termenul de perimare ar începe să curgă de la data pronunţării hotărârii privind dezlegarea dată chestiunilor de drept, întrucât decizia devine obligatorie pentru celelalte instanţe, altele decât cea care a solicitat dezlegarea, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de expirarea termenului de 6 luni.

Au mai relevat recurenţii că prevederile art. 520 C. proc. civ. instituie două categorii de suspendări, una obligatorie şi cealaltă facultativă. Conform art. 520 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea este obligatorie şi subzistă până la pronunţarea hotărârii prealabile, în vreme ce prin alin. (4) se instituie un caz de suspendare facultativă, "până la soluţionarea sesizării". Or, soluţionarea sesizării corespunde publicării deciziei în Monitorul Oficial, nu pronunţării hotărârii, întrucât soluţionarea presupune ca hotărârea să fie redactată şi publicată, deci conţinutul ei să fie adus la cunoştinţa instanţelor şi părţilor.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 487 alin. (1), art. 470 alin. (5) C. proc. civ., art. 483 şi următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport analizat în completul de filtru la data de 26 aprilie 2018 şi comunicat, ulterior, părţilor.

Prin încheierea din 20 septembrie 2018, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată pe fond, cu citarea părţilor, la 18 octombrie 2018.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa constată întemeiate criticile subscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în adevăr, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, prevederile art. 520 C. proc. civ. au instituit două noi cazuri de suspendare a judecăţii, una obligatorie, până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, dispusă de către instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (alin. (2) şi o alta facultativă (alin. (4) al aceluiaşi text de lege). În această din urmă situaţie, instanţele au posibilitatea să suspende cauzele similare aflate pe rolul lor, indiferent de stadiul lor procesual, până la soluţionarea sesizării de către instanţa supremă.

Urmează a observa că, spre deosebire de durata suspendării obligatorii, care dăinuie "până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept", în cazul suspendării facultative, legiuitorul nu mai foloseşte sintagma susarătată, ci pe aceea de "până la soluţionarea sesizării". Sub un prim aspect, se constată că, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea ca, în ambele cazuri de suspendare, durata acesteia să fie limitată la acelaşi moment, respectiv acela al pronunţării hotărârii prealabile, ar fi folosit aceiaşi termeni juridici.

Sub un al doilea aspect, constată că durata suspendării în cele două situaţii nu poate fi disociată de momentul în care decizia pronunţată în acest mecanism de unificare a practicii judiciare devine obligatorie pentru instanţe. Pentru instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei probleme de drept şi care a fost implicată, până la un anumit moment procedural, în desfăşurarea acestui mecanism, având obligaţia "urmăririi" procedurii şi a pronunţării soluţiei, decizia devine obligatorie din momentul pronunţării (art. 521 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.). În schimb, pentru instanţele care au suspendat procedura în cauze considerate similare celei care a dus la declanşarea mecanismului de sesizare a instanţei supreme, decizia devine obligatorie din momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Soluţia adoptată de legiuitor pare să ia în considerare gradul de implicare "procesuală" a principalilor "actori".

Aşadar, ar fi nefiresc ca, deşi atributul suspendării facultative a cauzelor similare este lăsat exclusiv la dispoziţia instanţelor, după ce acestea au apreciat că le este necesar "avizul" instanţei supreme, în scopul evitării soluţiilor contrare, totuşi acestea să repună cauzele pe rol şi, eventual, să le soluţioneze, înainte ca dezlegarea dată de instanţa supremă să devină obligatorie pentru acele instanţe, deci anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, cu posibilitatea ignorării acelei dezlegări. O atare interpretare ar contraveni însuşi scopului acestui mecanism procedural, anume acela al prevenirii soluţiilor jurisprudenţiale eterogene în aceleaşi probleme de drept, al asigurării unităţii de interpretare a legii.

Aşadar, doar interpretarea sintagmei cuprinse în prevederile art. 520 alin. (4) C. proc. civ. "pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării" în acord cu dispoziţiile art. 521 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., în sensul că soluţionarea sesizării vizează publicarea deciziei în Monitorul Oficial, deci momentul când dezlegarea dată chestiunii de drept a devenit obligatorie pentru celelalte instanţe, este în acord cu scopul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Este adevărat că suspendarea instituită de art. 520 alin. (4) C. proc. civ. este un alt caz de suspendare facultativă, în sensul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel. Este adevărat, de asemenea, că potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, în toate cazurile de suspendare facultativă sistarea temporară a judecăţii va dăinui până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Însă, în acest caz particular, decizia pronunţată de instanţa supremă, soluţia interpretativă, dată în dezlegarea unei chestiuni de drept, este "definitivă" în măsura în care a dobândit caracter obligatoriu pentru toate celelalte instanţe, în sensul dispoziţiilor art. 521 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.. Doar după momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, când dezlegarea dată chestiunii de drept a devenit obligatorie, instanţele care au suspendat procedura în cauze, considerate similare celei care a dus la declanşarea mecanismului de sesizare a instanţei supreme trebuie să repună cauza pe rol, doar după această dată acestea având posibilitatea să ia act de motivarea şi argumentele reţinute de Înalta Curte în pronunţarea hotărârii.

Faţă de cele mai sus reţinute, în cauza de faţă, termenul de perimare a fost suspendat pe tot timpul cât a dăinuit suspendarea facultativă a judecăţii, respectiv de la pronunţarea încheierii din 7 decembrie 2016 şi până la publicarea deciziei nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dosarul nr. x/2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 247 din 10 aprilie 2017, în condiţiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ.. Aşadar, la data formulării cererii de redeschidere de către apelanţi, respectiv la 9 august 2017, este evident că termenul de perimare, de 6 luni, care curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, în condiţiile art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nu era încă împlinit.

Ca atare, instanţa de apel, aplicând sancţiunea perimării, a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 416 alin. (1) şi (2) raportat la dispoziţiile art. 418 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 520 alin. (4) şi art. 521 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Cum, în speţă, perimarea a fost întreruptă prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către apelanţi, respectiv printr-o cerere de redeschidere a judecăţii, în condiţiile art. 417 C. proc. civ., nu se mai impune a analiza dacă, în cazul suspendării facultative prevăzute de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., revine părţilor obligaţia de a încunoştiinţa instanţa asupra publicării deciziei privind dezlegarea unei chestiuni de drept în Monitorul Oficial, printr-o cerere de redeschidere a judecăţii sau, dimpotrivă, instanţa însăşi are obligaţia de a dispune repunerea cauzei pe rol, din oficiu. Altfel spus, este de prisos a mai analiza dacă actul de procedură nu trebuia efectuat din oficiu, în condiţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., faţă de natura acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, la care nu au acces părţile, ci doar instanţele, singurele care pot aprecia asupra necesităţii unui aviz al instanţei supreme pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 497 şi art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 259/A din 25 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 octombrie 2018.