Jurisdiction of High Court versus Court of Appeal for cassation appeals against Tribunal appellate decisions in bank credit abuse cases under Art. 97 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8621/10.10.2016 Judecătoria Focşani a admis acţiunea formulat de reclamanţii A., B. în contradictoriu cu pârâta C. Bucureşti, în sensul că în ceea ce priveşte contractul de credit x/11.12.2007 a constatat caracterul abuziv pentru: clauzele prevăzute de art. 9 lit. b) reprezentând comisionul de administrare; art. 2.10 din condiţiile generale doar pentru ca banca nu poate modifica unilateral dobânda fără consimţământul împrumutatului; art. 3 privind comisioanele aplicate respectiv cel de acordare credit; de neutilizare; de rambursare anticipată; de transformare; de urmărire riscuri, de administrare; pct. 1 din actul adiţional pentru aplicarea dobânzii fixe de 9, 9 % pe an pentru 5 ani si variabilă după aceasta data la care s-ar adaugă 7,5 p.p. plus Euribor la 6 luni; pct. 4 din actul adiţional pentru rambursarea creditului, a dobânzii si a comisioanelor aferente, parte a actului adiţional. A obligat pârâta către reclamanta la restituirea sumelor încasate nelegal de la introducerea acţiuni la plata incluzând si dobânda legala cuvenita. În ceea ce priveşte contractul de credit x/09.09.2008 s-a constatat caracterul abuziv pentru: clauzele prevăzute la pct. 9 privind comisioanele aplicate respectiv cel de acordare credit, de neutilizare; de rambursare anticipata; de transformare; de urmărire riscuri; de administrare. pct. 2.10 lit. a) di condiţiile generale doar pentru ca banca nu poate modifica dobânda in funcţie de cursul resurselor de creditare; pct. 3 din condiţii generale privind comisioanele detaliate si pentru contractul de credit x/2007; pct. 1 din actul adiţional pentru aplicarea dobânzii de 9,9 % pe an si DAE de 11,14 % an; pct. 4 din actul adiţional pentru rambursarea creditului a dobânzii aferente. A fost obligată pârâta sa îi restituie reclamantei sumele încasate nelegal de la introducerea acţiunii la plata, incluzând si dobânda legala cuvenita. Prin aceeaşi sentinţa au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes, precum şi celelalte solicitări, compensând cheltuielile de judecata între părţi.

În termen legal, respectiv la data de 05.12.2016, data predării scrisorii recomandate la oficiul poştal, pârâta C. S.A. Bucureşti prin reprezentant legal a declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Prin decizia civilă nr. 391 din 12.12.2017, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă a admis apelul civil declarat de apelant C. S.A. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins ca fiind neîntemeiată cererea reclamanţilor de constatare ca fiind abuzive a clauzelor de la punctele 1 şi 4 din Actele adiţionale la Contractele de credit x/11.12.2017 şi nr. x/09.09.2008 şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva deciziei civile pronunţată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta C. S.A. Bucureşti solicitând, în esenţă, admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii dosarului pentru rejudecare, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 20.04.2018, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea recursului.

Prin decizia civilă nr. 196/R din 20 aprilie 2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, invocată de instanţă din oficiu. A fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 391 din data de 12.12.2017, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 17.10.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ. Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Galaţi, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 391 din 12 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2018.