Recourse inadmissibility for sub-threshold monetary claims under transitional decree despite subsequent constitutional unconstitutionality ruling

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 5 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeş a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata sumei de 428.256 RON cu titlu de chirie, potrivit facturilor fiscale nr. x/16.02.2015 şi y/15.05.2015.

Prin precizarea depusă la 7 decembrie 2015, reclamanta a menţionat că acţiunea promovată se întemeiază pe dispoziţiile art. 1810 şi art. 1270 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4791 din 17 martie 2016, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016, la data de 25 aprilie 2016.

Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a indicat valoarea obiectului cererii introductive la suma de 856 512 RON reprezentând contravaloarea chiriei.

Prin sentinţa civilă nr. 3455 din 21 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Zemeş şi a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata sumei de 856.512 RON reprezentând contravaloarea chiriei, conform facturilor fiscale nr. x/16.02.2015, nr. y/15.05.2015, nr. z/19.08.2015 şi nr. 311/10.11.2015.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. A. S.A., care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul respingerii acestuia ca nefondat. Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 149,95 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică şi că, în mod judicios, tribunalul a reţinut în cauză autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6264 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de A. S.A., în contradictoriu cu Consiliul Local al Comunei Zemeş, având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Zemeş nr. 209/28.11.2014.

În acest sens, s-a mai reţinut că, în speţă, nu se poate reţine încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei, în condiţiile în care s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că dreptul consiliului local de a stabili unilateral chiria îşi are temei contractual, acest lucru fiind acceptat de către pârâta S.C. A. S.A. prin semnarea contractelor.

La data de 8 iunie 2017, pârâta S.C. A. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia A VI-A civilă.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material incidente stării de fapt deduse judecăţii, respectiv art. 7 şi 10 din Legea petrolului nr. 238/2004 coroborate cu art. 969 C. civ. 1864 (reluate prin 1270 Noul C. civ.), dar şi dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 şi art. 44 alin. (2) teza I din Constituţie.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) si 3 coroborate cu art. 10 din Legea nr. 238/2004, în cazul în care părţile nu se inţeleg asupra cuantumului chiriei/rentei sau altor indemnizaţii, va hotarî instanţa de judecată. În opinia sa, într-o astfel de situaţie, nu este permis ca un ţert sau una din părţi să impună celeilalte părţi contractante un preţ stabilit în mod arbitrar şi unilateral.

S-a învederat că părţile au încheiat contracte de închiriere în condiţiile dreptului privat, aspect recunoscut chiar de către reclamantă în preambulul HCL 209, prin invocarea art. 36 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001.

Sub acest aspect, recurenta a precizat că preţul chiriei unor terenuri aflate în proprietatea privată nu poate fi stabilit şi impus în mod unilateral prin hotărâre a consiliului local.

Pârâta S.C. A. S.A. a mai arătat că, problemele de drept din prezentul litigiu sunt identice cu cele dezlegate prin deciziile nr. 1052/13.03.2013 şi nr. 1815/29.03.2012 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deciziile nr. 2190/08.11.2012, nr. 2965/12.09.2013, nr. 3022/13.09.2013 ale Curţii de Apel Bacău, deciziile nr. 599/06.03.2012 şi nr. 2087/06.08.2013 ale Tribunalului Bucureşti, decizia nr. 5239/10.11.2014 a Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa civilă nr. 383/09.09.2014 a Tribunalului Bacău, sentinţele civile nr. 11669/15.06.2015, nr. 18404/12.10.2015, nr. 18489/15.10.2015 şi nr. 25054/18.12.2015 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, astfel încât, acestea se impun cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează faptul că decizia recurată este nelegală raportat la dispoziţiile art. 430 alin. (2) teza a II-a şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, care au fost nelegal reţinute în cauză de către instanţa de apel.

Recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei recurate, raportat la dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., privind suspendarea cauzei. În acest sens, s-a susţinut că, în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea de suspendare a cauzei pana la solutioanrea definitiva a dosarului nr. x/2016

Sub acest aspect, recurenta a subliniat că decizia recurată este nemotivată, instanţa de apel limitându-se să reţină în cuprinsul hotărârii atacate că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru toate motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

La data de 4 august 2017, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Zemeş a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neîntemeiat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, intimata a susţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte juridice de la publicarea sa în Monitorul Oficial, aceasta aplicându-se, potrivit paragrafului 32 din această decizie, hotărârilor pronunţate de instanţele de apel ulterior publicării deciziei nr. 369 în Monitorul Oficial al României.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a susţinut că, atât prima instanţă, cât şi cea de apel, au avut în vedere argumentele ambelor părţi din litigiu, iar pârâta nu a contestat suma pe care reclamanta a solicitat-o şi nici modalitatea de calcul, rezumând-se doar la a preciza că înţelege să nu plătească această suma pentru că nu ar fi datorată.

Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în valoare de 6.085,06 RON, fiind depusă la dosar dovada achitării acesteia în cuantumul datorat.

Prin raportul întocmit la data de 22 septembrie 2017 s-a constatat că, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu este admisibil în principiu, având în vedere valoarea litigiului care se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 4 decembrie 2017, recurenta-pârâtă A. S.A. a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a susţinut că recursul este admisibil în principiu, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., precum şi decizia nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale. În acest sens, recurenta a învederata că, la data pronunţării deciziei nr. 369 a Curţii Constituţionale, pârâta se afla în cadrul termenului de declarare a căii de atac a recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 20 februarie 2018.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect decizia civilă nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. A. S.A..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeş a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata sumei de 428.256 RON cu titlul de chirie, potrivit facturilor fiscale nr. x/16.02.2015 şi y/15.05.2015.

Ulterior, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a indicat valoarea obiectului cererii introductive la suma de 856 512 RON reprezentând contravaloarea chiriei.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, valoarea litigiului fiind în cuantum de 856 512 RON, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speţă, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia civilă nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, atacată cu recurs, a fost pronunţată anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, având în vederea valoarea litigiului şi dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunţării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 486/A/2017 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2018.