Negative conflict of jurisdiction in divorce action resolved by assigning case to court of last common residence under Article 915
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Iași District Court, ordering that court to adjudicate the case. The dispute involved a divorce action with minor children, where the Iași District Court initially declined territorial competence because neither spouse resided in its district at the time of review, transferring the file to the Moinești District Court based on the defendant’s chosen address for service; however, the Moinești court also declared itself incompetent, arguing that under the exclusive public-order rules of Article 915 of the Code of Civil Procedure, jurisdiction lay with the court of the last common residence or the defendant's domicile, not merely the address for communication. The decisive legal basis was Article 915 of the Code of Civil Procedure combined with Article 107(2), which establishes that territorial jurisdiction is determined by the parties' situation at the date the lawsuit was filed (the last common residence being in Iași) and remains fixed despite subsequent changes in domicile, thereby invalidating the transfer to the court of the defendant's later chosen address.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 C. proc. civ, art. 915 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 915 alin. (1) C. proc. civ, art. 156 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction in divorce action resolved by assigning case to court of last common residence under Article 915: The dispute involved a divorce action with minor children, where the Iași District Court initially declined territorial competence because neither spouse resided in its district at the time of review, transferring the file to the Moinești District Court based on the defendant’s chosen address for service; however, the Moinești court also declared itself incompetent, arguing that under the exclusive public-order rules of Article 915 of the Code of Civil Procedure, jurisdiction lay with the court of the last common residence or the defendant's domicile, not merely the address for communication. The decisive legal basis was Article 915 of the Code of Civil Procedure combined with Article 107(2), which establishes that territorial jurisdiction is determined by the parties' situation at the date the lawsuit was filed (the last common residence being in Iași) and remains fixed despite subsequent changes in domicile, thereby invalidating the transfer to the court of the defendant's later chosen address.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x în data de 9.01.2017, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta B. cerere de divorţ, solicitând desfacerea căsătoriei părţilor, stabilirea locuinţei minorului la tată, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.
La termenul din data de 7.06.2017, instanţa şi-a verificat competenţa şi, faţă de precizările reclamantului şi ale pârâtei, care locuia la Comăneşti în momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi faţă de dispoziţiile H.G. nr. 337/1993, a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi pe care a admis-o pentru motivele care succed.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială art. 915 stabileşte o derogare de la regula de drept comun (instanţa de la domiciliul pârâtului, instituită de art. 107 C. proc. civ.), fiind vorba despre o competenţă absolută, reglementată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din art. 129 şi următoarele C. proc. civ.
În speţa de faţă, deşi ultima locuinţă comună a părţilor a fost în raza de competenţă a Judecătoriei Iaşi, în prezent nu mai locuieşte nici unul dintre soţi acolo; reclamantul este plecat în străinătate, iar domiciliul pârâtei este în judeţul Bacău.
Prin urmare, instanţa a apreciat că este competentă să soluţioneze cererea de divorţ judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtei şi anume Judecătoria Moineşti.
La data de 13.09.2017 pe rolul Judecătoriei Moineşti a fost înregistrat Dosarul nr. x/2017.
La termenul din data de 14.11.2017, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti pe care a admis-o pentru următoarele motive:
Competenţa teritorială în materia divorţului, astfel cum este reglementată de art. 915 C. proc. civ. este o competenţă exclusivă, de ordine publică şi nu poate fi invocată decât în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa instanţei.
Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţa comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul".
În cauză, instanţa a reţinut că atât reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, cât şi pârâta, prin întâmpinare, au indicat ca ultimă locuinţă comună a soţilor jud. Iaşi.
La momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 05.01.2017, reclamantul A. locuia împreună cu minorul în jud. Iaşi. Acest aspect reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se menţionează de către reclamant că locuieşte împreună cu minorul la domiciliul său din jud. Iaşi, aspect confirmat şi prin cuprinsul raportului de anchetă psihosocială întocmit în cauză.
Pârâta-reclamantă are reşedinţa stabilită în Anglia, în prezent, dar a ales ca domiciliu unde să i se facă toate comunicările privind procesul domiciliul părinţilor săi, din oraşul Comăneşti, jud. Bacău.
Raportat la această situaţie de fapt şi având în vedere caracterul imperativ al dispoziţiilor legale sus-citate, instanţa a apreciat că Judecătoria Moineşti în a cărei circumscripţie şi-a ales pârâta reclamantă domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură, în temeiul art. 156 C. proc. civ., nu este competentă să soluţioneze prezenta cerere.
În schimb, se apreciază ca fiind competentă să soluţioneze prezenta cerere Judecătoria Iaşi, ca instanţă în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, cel puţin unul dintre soţi în raza teritorială a acestei instanţe la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
Din probele administrate reiese că, la momentul formulării acţiunii, reclamantul A. locuia împreună cu minorul C. la ultima locuinţă comună a soţilor din jud. Iaşi.
Având în vedere considerentele arătate, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Moineşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind, în favoarea Judecătoriei Iaşi, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată are ca obiect divorţ cu minori; exercitarea autorităţii părinteşti; stabilire domiciliu minor; pensie de întreţinere.
Conform art. 915 C. proc. civ. cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.
Din actele aflate la dosar rezultă că, atât reclamantul prin cererea de chemare în judecată cât şi pârâta prin întâmpinare, au indicat ca ultimă locuinţă comună a soţilor jud. Iaşi.
Conform art. 107 alin. (2) C. proc. civ. instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.
Aşadar, determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii se face prin raportare la data formulării acţiunii, chiar dacă intervin modificări în ce priveşte domiciliul părţilor în cauză.
Cum în cauză, la data introducerii acţiunii, ultimul domiciliu al părţilor se afla pe raza Judecătoriei Iaşi rezultă că această instanţă, pe care reclamanta a învestit-o în mod legal, rămâne competentă să soluţioneze cauza chiar dacă părţile şi-au schimbat ulterior adresa.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2018.
GGC - ED