Material jurisdiction of the Supreme Court to review appeals against specialized tribunal decisions in consumer credit disputes under 200,000 RON

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 6391/2016 din data de 30 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., cu domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca, la CABINET AVOCAT B., în contradictoriu cu S.C. C. SA-AGENŢIA MĂRĂŞTI, cu sediul în str. x, Cluj -Napoca, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1991, CUI RO x şi, în consecinţă: s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct. 4.3 din contractul de credit de consum x încheiat la data de 03.04.2007 între reclamantă şi S.C. C. S.A., referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânzile şi comisioanele bancare pe parcursul derulării contractului. A fost obligată pârâta la restituirea sumelor percepute cu titlu de dobândă peste formula de calcul EURIBOR+marja fixă 4,44%, precum şi la dobânda legală stabilită conform O.G. nr. 9/2000 actualizată asupra sumelor percepute în baza acestei clauze. Au fost respinse petitele referitoare la constatarea caracterului abuziv al pct. 4.1 din contract referitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare credit, precum şi petitele referitoare la repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze. A fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi, în consecinţă, obligă pârâta la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, respingând restul pretenţiilor.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 841/2017, din 12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a fost admis apelul formulat de apelanta I. V. A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6391/30 iunie 2016 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016, pe care o schimbă în parte, după cum urmează: a fost admisă cererea formulată de reclamanta I. V. A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. şi, în consecinţă: s-a constatat caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială şi a clauzelor cuprinse în art. 4.1 alin. (2) din contractul de credit de consum nr. x/3 aprilie 2007 care stabilesc obligaţiile împrumutatei reclamante de a plăti un comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului şi un comision de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului. A fost obligată pârâta să restituie reclamantei toate sumele de bani percepute cu titlu de comision de acordare credit şi de comision de administrare lunară a creditului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare în materie comercială calculată asupra echivalentului în RON la data restituirii al fiecărei sume restituite conform aliniatului anterior, începând cu data perceperii ei şi până la data restituirii. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei şi diferenţa de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond neacordate prin sentinţa civilă nr. 6391/30 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 6391/30 iunie 2016 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2016. Ia act că apelanta I. V. A. nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel. Cu opina separată a judecătorului D., în sensul respingerii ca neîntemeiate, a apelului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta S.C. C. S.A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 17.10.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ. Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 841/2017, din 12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2018.