Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4376/2018 AI generated

Competence for cassation appeal against tribunal decision on abusive loan commission clause

Case Number Decizia nr. 4376/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent and referred the appeal to the Cluj Court of Appeal, leaving the Tribunal's decision in force pending further review by the competent higher instance. The case involved a civil dispute over the validity of a loan agreement, where the lower courts had already ruled that a specific commission clause was abusive and ordered its restitution to the borrowers, a ruling subsequently challenged by both the borrowers and the bank via cassation appeal. Relying on Articles 97(1) and 483(4) of the Civil Procedure Code, the court established that the High Court possesses jurisdiction only for appeals against decisions rendered by Courts of Appeal, or in expressly provided exceptional cases, whereas appeals against decisions issued by Tribunals in the appellate instance fall under the competence of the respective Court of Appeal, thereby enforcing the hierarchical pyramid of judicial instances and prohibiting the skipping of intermediate levels of review.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ; Competence for cassation appeal against tribunal decision on abusive loan commission clause: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

Keywords

AI generated
cassation review judicial law loan agreement banking law Roman law Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 373/2018
Prin decizia civilă nr. 373/2018, din 27 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a fost admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3003/2015 din 21.12.2015 a Judecătoriei Zalău s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. si B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., si pârâta C. SA- Sucursala Zalău.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 373/2018, din 27 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a fost admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., ambii cu domiciliul ales în Judeţul Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 3003/21.12.2015 a Judecătoriei Zalău care a fost schimbată în ceea ce priveşte soluţia dată capătului 4 din cererea de chemare în judecată-constatarea caracterului abuziv a clauzei prevăzute la pct. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x/17.08.2007 privind comisionul de acordare cu consecinţa restituirii sumei percepute cu acest titlu. Rejudecându-se sub acest aspect cauza, s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor A. şi B., în sensul că s-a constatat caracterul abuziv a clauzei prevăzute la pct. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x/17.08.2007. A fost obligată pârâta C. S.A. la restituirea către reclamanţi a sumei achitate cu titlu de comision de acordare, percepute în temeiul pct. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x/17.08.2007. Au fost menţinute dispoziţiilor sentinţei atacate cu privire la celelalte capete de cerere. Au fost respinse ca nedovedite cheltuielile de judecată din faţa instanţei de fond şi din apel, solicitate de către apelanţi.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenţii A. şi B. şi de recurenta C. S.A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 17.10.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii A. şi B. şi de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 373/2018, din 27 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2018.