Jurisdiction of the Supreme Court for appeal against a first-instance judgment under the new Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 9783 din 9.12.2016, Judecătoria Baia Mare a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A., invocată de aceasta prin întâmpinare. A admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii B., şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., şi S.C. A. S.A. prin SUCURSALA/AGENŢIA BAIA MARE. A constatat ca fiind abuzive şi nule de drept clauzele prevăzute în convenţia de credit ipotecar nr. x din data de 15.11.2006, încheiată între S.C. A. S.A. în calitate de creditoare-împrumutătoare pe de o parte, şi B. şi C., în calitate de împrumutaţi, pe de altă parte, la pct. 4.1, 4.2, 4.3, 4.6 referitoare la nivelul dobânzii curente şi la modificarea ratei dobânzii şi 9.3 şi 9.4 cu privire la dreptul băncii dreptul de a declara scadent anticipat creditul, în cazul în care împrumutatul are alte obligaţii faţă de bancă, care nu au fost onorate la termen.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor în integralitate, sumele de bani încasate de aceasta, în baza convenţiei de credit ipotecar nr. x din data de 15.11.2006, cu titlu de dobândă, respectiv suma de 4272,80 CHF, percepută de către pârâtă cu acest titlu, pentru perioada 15.11.2007-29.08.2016 şi suma încasată cu titlu de dobândă pentru perioada 29.08.2016 şi până la data îndeplinirii efective a sarcinii stabilite în sarcina băncii de restituire efectivă a sumei încasate în plus, cu titlu de dobândă. A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 7321,29 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând dobândă legală calculată asupra sumelor percepute în plus cu titlu de dobândă conform clauzelor constatate ca fiind abuzive, pentru perioada 15.11.2007-29.08.2016 şi dobânda legală calculată în continuare, asupra aceloraşi sume, pentru perioada 29.08.2016 şi până la plata efectivă. A obligat pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, în care să se reflecte eliminarea clauzelor contractuale referitoare la modificarea dobânzii, obligând pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 6553,08 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1684/A/12.12.2017 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. x/2015 s-a admis excepţia inadmisibilităţii apelului privind comisionul de rambursare anticipată. S-a respins apelul formulat de apelanta A. S.A. în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 9783 pronunţată de Judecătoria Baia Mare la data de 09.12.2016 în dosarul nr. x/2015, care a fost menţinută. Apelanta a fost obligată să plătească intimaţilor suma de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiate şi obligarea intimaţilor reclamanţi la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 84/2018 din 26 aprilie 2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă: a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1684/12.12.2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 17.10.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Maramureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1684 din 12 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Maramureş, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2018.