Material jurisdiction of the High Court versus Court of Appeal for appeals against Tribunal decisions on claims under 200,000 RON

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 801/2016 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul x/2013, s-a admis excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâtul-reclamant reconvenţional A., astfel încât, pe fond: s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect despăgubiri, astfel încât: a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.900lei despăgubiri civile; s-au respins, ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantului; s-a admis cererea reconvenţională formulată pârâtul-reclamant reconvenţional A. în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional B., având ca obiect despăgubiri, astfel încât: a fost obligat reclamantul-pârât reconvenţional B. să plătească pârâtul-reclamant reconvenţional A. suma de 20.247lei despăgubiri civile; s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată împotriva pârâtului reconvenţional C., domiciliat în comuna Lunca - Ilvei, str. x; s-a luat act de faptul că, prin încheierea pronunţată la data de 5 martie 2015, s-a luat act de renunţarea reclamantului la excepţia de inadmisibilitate a cererii reconvenţionale; s-a luat act de faptul că, prin încheierea pronunţată la data de 28 mai 2015, s-a luat respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii ridicată de pârâtul A. în cauză; au fost compensate cheltuielile de judecată între reclamant şi reclamantul reconvenţional până la concurenţa sumei mai mici, astfel încât, în final, obligă pe reclamantul B. să plătească pârâtului - reclamant-reconvenţional A. suma de 350 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei expuse a declarat apel, în termen legal, reclamantul B..

Prin decizia civilă nr. 75/A/2018, din 12 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, în baza art. 480 C. proc. civ., a fost admis în parte apelul declarat de reclamantul B. domiciliat în comuna Lunca Ilvei, Judeţul Bistriţa-Năsăud împotriva sentinţei civile nr. 801/2016 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. x/2013. A fost admis în parte apelul incident declarat de pârâtul-reclamant reconvenţional A. domiciliat în Lunca Ilvei, Judeţul Bistriţa-Năsăud împotriva aceleiaşi sentinţe şi în consecinţă: A fost schimbată în parte sentinţa sentinţei civilă nr. 801/2016 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. x/2013 în sensul că a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect despăgubiri; a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată pârâtul-reclamant reconvenţional A. în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional B., având ca obiect despăgubiri, şi în consecinţă: a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâtul-reclamant reconvenţional A.; A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.375 RON despăgubiri civile. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantului. A fost obligat reclamantul-pârât reconvenţional B. să plătească pârâtul-reclamant reconvenţional A. suma de 1.050 RON despăgubiri civile. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantul-pârât reconvenţional B. îndreptate împotriva pârâtul-reclamant reconvenţional A.; Au fost compensate cheltuielile de judecată de la fondul cauzei între reclamant şi reclamantul reconvenţional până la concurenţa sumei mai mici, astfel încât, în final, a fost obligat pârâtul-reclamant reconvenţional A. să plătească reclamantul-pârât reconvenţional B. suma de 237,75 RON cheltuieli de judecată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. Au fost compensate cheltuielile de judecată din apel între apelantul reclamant şi apelantul incident reclamantul reconvenţional până la concurenţa sumei mai mici, astfel încât, în final, a fost obligat apelantul incident A. să plătească apelantului B. suma de 1519,25 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul-pârât A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 17.10.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 75/A/2018, din 12 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2018.