Invalid cassation appeal against dismissal of direct liability claim against company director for unpaid social contributions

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, la data de 19 noiembrie 2015, reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 3.839.237 RON, precum şi a accesoriilor aferente acestei sume, calculate de la data scadenţei şi până în ziua efectuării plăţii inclusiv, invocându-se dispoziţiile art. 998-999 C. civ.

S-a susţinut că aceste pretenţii reprezintă prejudiciu produs bugetului de stat în perioada 01.03.2007-30.11.2011 prin conduita pârâtului, în virtutea calităţii acestuia de administrator statutar al S.C. B. S.A. Satu Mare - societate comercială aflată în procedura falimentului - conduită apreciată de către reclamantă ca reprezentând o "activitate infracţională".

Prin sentinţa civilă nr. 138 D din 23 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocate de către pârât prin întâmpinare.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamant, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 3.839.237 RON şi a accesoriilor aferente acestei sume, calculate de la data scadenţei şi până în ziua plăţii efective, inclusiv.

S-a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata unei amenzi judiciare, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) coroborat cu art. 12 C. proc. civ.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată ocazionate acestuia din urmă în primă instanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

Prin decizia civilă nr. 1085/A/2016 din 5 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii apelului, invocate de intimatul A..

Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 138 D din 23 mai 2016 a Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, pe care a menţinut-o.

A fost obligat reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, la plata către intimatul A. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 73 din Legea nr. 31/1990, singura derogare în privinţa angajării răspunderii juridice a administratorilor unei societăţi pe acţiuni în mod direct faţă de creditorii societăţii, este cea reglementată în cadrul procedurii insolvenţei, prin Legea nr. 85/2006.

S-a apreciat că exercitarea acţiunii în răspunderea administratorului nu se poate realiza în temeiul dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., invocate în susţinerea acţiunii, în condiţiile în care prevederile legale au instituit o procedură specială, pentru ipoteza insolvenţei societăţii comerciale, procedură care a fost urmată de reclamant, prin înscrierea la masa credală cu suma solcitată şi în prezentul dosar.

La data de 7 martie 2017, reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată, desfiinţarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantului, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, că instanţa de apel, în mod nelegal şi cu aplicarea greşită a legii a reţinut, în motivarea respingerii apelului, faptul că exercitarea acţiunii în răspunderea administratorului nu se poate realiza în temeiul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., în condiţiile în care prevederile legale au instituit o procedură specială, pentru ipoteza insolvenţei societăţii comerciale, procedură care a fost urmată de reclamant, prin înscrierea la masa credală cu suma solicitată şi în litigiul pendinte.

În opinia recurentului, o astfel de interpretare echivalează cu exonerarea răspunderii delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, procedura specială nefiind reglementată de C. civ., întrucât în cadrul procedurii insolvenţei, practicianul în insolvenţă a statuat că nu sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a mai învederat că, fapta de reţinere şi nevărsare a contribuţiilor individuale ale angajaţilor unei societăţi comerciale la bugetul consolidat de stat nu se regăseşte printre faptele limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că nefiind incident acest text de lege, nu poate fi îngrădit dreptul reclamantului de a solicita angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie pe un alt temei legal, respectiv art. 998-999 din vechiul C. civ.

În plus, recurentul-reclamant a mai susţinut că, instanţa în mod greşit a apreciat că prejudiciul suferit de instituţia reclamantă nu poate fi valorificat în cadrul prezentului litigiu, în condiţiile în care este deschisă procedura falimentului împotriva persoanei juridice.

În acest sens, recurentul a învederat că această interpretare este contrară legislaţiei, atâta timp cât art. 397 alin. (5) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen. deschide reclamantului accesul la justiţie pentru recuperarea prejudiciului.

Din această perspectivă, recurentul a subliniat faptul că, nu pot fi confundate patrimoniul persoanei fizice cu cel al persoanei juridice, cum în mod greşit a reţinut instanţa, atâta timp cât accesul la justiţie împotriva pârâtului este prevăzut de lege.

La data de 5 mai 2017, intimatul-pârât A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat în principal, în temeiul art. 493 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., anularea recursului pentru nerespectarea cerinţelor de formă, precizându-se, sub acest aspect, că motivele invocate de recurent şi dezvoltarea acestora nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a susţinut că primul motiv de recurs a fost invocat pur formal şi doar cu trimitere la temeiul de drept, fără a fi dezvoltat în conţinutul cererii. S-a mai învederat că recurentul nu a invocat faptul ca hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nici faptul că ar cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei. Expunerea realizată de recurent în conţinutul cererii de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând totodată că nu se încadrează nici în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., situaţie care, în opinia intimatului, determina nulitatea recursului raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai arătat că, pentru a fi incident motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul ar fi trebuit sa invoce faptul că instanţa de apel a aplicat un act normativ care nu este incident în speţa sau că a dat eficienţă unei norme generale, în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau, în ultimul rând, că a dat o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Din această perspectivă, s-a susţinut că recurentul, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu face altceva decât sa critice legislaţia în vigoare.

În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, susţinând că, în sarcina sa nu se poate reţine o activitate neloială, respectiv un eventual prejudiciu al reclamantului care să fie în raport de cauzalitate cu vreo faptă a pârâtului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, reţinându-se totodată, că instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 20 februarie 2018.

Înalta Curte, potrivit art. 248 C. proc. civ., constituită în completul de filtru, va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că, neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate rezultă că, deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei atacate prezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără a se formula critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a susţinut că argumentarea instanţei de apel nu corespunde stării de fapt şi temeiului de drept indicat prin cerere de reclamant. S-a învederat că, nici instanţa şi nici partea adversă nu au invocat faptul că temeiul juridic indicat de reclamant ar constitui legea specială, care ar avea prioritate de aplicare, în temeiul principiului de drept specialia generalibus derogant. În consecinţă, reclamantul a susţinut că, instanţa de apel avea obligaţia de a analiza cererea sa în cadrul parametrilor legali indicaţi.

Analizând susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal, acesta vizând aspecte de netemeinicie şi de stabilire a situaţiei de fapt şi nu o evaluare sub aspectul nelegalităţii deciziei atacate, care să permită încadrarea în textul de lege evocat.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reglementează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 998-999 C. civ., atunci când a reţinut că exercitarea acţiunii în răspunderea administratorului nu se poate realiza în temeiul prevederilor legale evocate, în condiţiile în care este instituită o procedură specială, pentru ipoteza insolvenţei societăţii comerciale, procedură care a fost urmată de reclamant, prin înscrierea la masa credală.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată, de asemenea, că a fost indicat formal, întrucât recurentul nu arată în ce a constat în concret încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor legale, ci îşi exprimă doar nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de apel.

Recurentul-reclamant nu formulează veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., drept pentru care susţinerile recurentului evidenţiate în cererea de recurs nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat la modul general critici cu privire la răspunderea administratorului. Prin argumentele arătate, se constată că, în realitate, recurentul a reluat criticile formulate în apel, mare parte din motivele de recurs fiind o copie fidelă a acestora, fără a fi făcută o diferenţă între motivele de apel şi cele de recurs.

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost motivat în raport cu cerinţele art. 486 şi 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat, în cadrul criticilor din prezentul recurs, se regăsesc reiterate mare parte din motivele cuprinse în cererea de apel, recurentul neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Motivele de apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul-reclamant critică soluţia primei instanţe.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul- reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 1085/A/2016 din 5 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2018.