Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4352/2018 AI generated

Arbitral award annulment: Recusal appeal barred against judgment rejecting annulment action under Art. 613 Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 4352/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the appeal filed by the respondent Health Insurance House against the Bucharest Court of Appeal's civil judgment of September 25, 2017, thereby leaving the lower court's decision in force; the underlying dispute involved an action to annul an arbitral award that had ordered the Health Insurance House to pay a pharmaceutical company for medical supplies provided under national health programs, with the appeal challenging the arbitration award's validity on the grounds of misapplication of contract and regulatory norms. The decisive legal basis was Article 613(3)-(4) of the Civil Procedure Code (in the version applicable to proceedings commenced in 2014), which stipulates that appellate court decisions rejecting an action for annulment of an arbitral award are not subject to any appeal, rendering the challenged final judgment definitive and unchallengeable under the principle of the legality of appeal routes.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 613 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ; Arbitral award annulment: Recusal appeal barred against judgment rejecting annulment action under Art. 613 Civil Procedure Code: The decisive legal basis was Article 613(3)-(4) of the Civil Procedure Code (in the version applicable to proceedings commenced in 2014), which stipulates that appellate court decisions rejecting an action for annulment of an arbitral award are not subject to any appeal, rendering the challenged final judgment definitive and unchallengeable under the principle of the legality of appeal routes.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award Civil Procedure Code health insurance company validity of contract grounds for cassation insurance contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2018

Din examinare actelor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 18 decembrie 2014 la Comisia Centrală de Arbitraj, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Timiş la plata sumei de 131.177,75 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor şi materialelor sanitare eliberate de reclamantă în anii 2011 şi 2012 pentru bolnavii incluşi în unele programe naţionale de sănătate, în baza contractului nr. x/2011 încheiat cu CAS Timiş.

În drept, au fost invocate dispoziţiile H.G. nr. 1388/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011-2012, H.G. nr. 651/2012 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1388/2010, Contractul de furnizare de medicamente şi a unor materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate nr. x/2011.

Prin sentinţa arbitrală nr. 24 din 24 septembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Comisia Centrală de Arbitraj a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.A. şi a obligat pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiş la plata sumei de 131.177,75 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor şi materialelor sanitare eliberate de către reclamanta S.C. A. S.A. în anii 2011 şi 2012 pentru bolnavii incluşi în unele programe naţionale de sănătate, în baza contractului nr. x/2011.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiş, care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 193/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul respingerii acesteia ca nefondată.

La data de 1 noiembrie 2017, recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Timiş a formulat recurs împotriva acestei sentinţe.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate, iar pe fond, cu ocazia rejudecării litigiului, a solicitat anularea hotărârii arbitrale şi exonerarea pârâtei de la plata sumei de 131.177,75 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor şi materialelor sanitare eliberate de către reclamanta S.C. A. S.A. în anii 2011 şi 2012 pentru bolnavii incluşi în unele programe naţionale de sănătate, în baza contractului nr. x/2011.

În motivarea recursului, recurenta a suţinut că, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 7, art. 8 din contractul de furnizare de medicamente şi a unor materiale similare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate nr. V/75/P/03.02.2011, actele adiţionale aferente contractului nr. x/03.02.2011; H.G. nr. 1388/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012; Ordinului ministrului sănătăţii şi a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1591/1110/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012.

La data de 10 ianuarie 2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că recurenta nu a precizat în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate şi nu a prezentat critici care să se subscrie motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Sub acest aspect, s-a mai arătat că reluarea susţinerilor şi apărărilor formulate în fazele procesuale anterioare nu corespunde cerinţei legale de motivare a recursului, atât timp cât acestea nu se încadrează într-unul din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin raportul întocmit la data de 16 aprilie 2018, s-a constatat că recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiş împotriva sentinţei civile nr. 193/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu este admisibil în principiu, având în vedere dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în vigoare la momentul formulării acţiunii arbitrale.

Prin încheierea din 15 mai 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Timiş a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul este admisibil în principiu, întrucât nu există un text de lege care să interzică calea de atac a recursului.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul a fost promovat împotriva sentinţei civile nr. 193/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care s-a respins acţiunea în anulare formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Timiş împotriva sentinţei arbitrale nr. 24/24.09.2015.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 613 C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestui text prin Legea nr. 17/2017.

Aceasta întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, dispoziţiile legii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 acelaşi Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, dispoziţiile art. 613 C. proc. civ. vor fi analizate în litigiul pendinte din perspectiva conţinutului pe care îl aveau la momentul demarării procesului.

Raportat la faptul că cererea arbitrală a fost înregistrată la data 18 decembrie 2014 la Comisia Centrală de Arbitraj, la momentul înregistrării acţiunii fiind în vigoare dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curţii de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acţiunii în anulare, împotriva sentinţei civile nr. 193/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu poate fi exercitată nicio cale de atac, având în vedere că prin aceasta a fost respinsă acţiunea în anulare.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, dobândind caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiş împotriva sentinţei civile nr. 193/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Timiş împotriva sentinţei civile nr. 193/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2018.