Territorial jurisdiction in joint labor disputes: legal prorogation via active coparticipation under Labor Code Art. 269(3)

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă, s-au constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 5 ianuarie 2018, sub dosarul nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, prin care şi A., B., C., D., E., F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- recalcularea salariului aferent anului 2022 întrucât a fost calculat în mod eronat;

- recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate şi pentru condiţii vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare şi a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă;

- recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României;

- recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar;

- recalcularea drepturilor salariale şi uniformizarea salarială consacrată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiaşi familii ocupaţionale;

- recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deţinătorii titlului ştiinţific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

- emiterea ordinelor în ceea ce îi priveşte pentru solicitările menţionate la pct. 1-7 din acţiune;

- plata drepturilor băneşti ce li se cuvin reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei;

- menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 292/2015, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 şi art. 2 lit. e) din O.G. nr. 137/2000, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţia României, art. 7 şi art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 5, art. 6, art. 8, art. 16, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2), lit. c) şi f), art. 159, art. 169 şi art. 242 din Codul muncii, art. 11, art. 72 şi art. 1018 C. proc. civ., art. 1430 C. civ., art. 2 şi art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice şi sociale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 4 din Carta specială europeană revizuită, Directiva nr. 2000/43/CEE, Directiva nr. 2000/78/CEE, Legea nr. 303/2000, Legea nr. 94/1992, Legea nr. 200/2005, Legea nr. 490/2004, H.G. nr. 170/2005, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 94/1992 şi Legea nr. 188/1999.

2. Prin încheierea de şedinţă din 13 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza în privinţa unor reclamanţi şi a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat în privinţa reclamanţilor A., B., C., D., E., F., fiind format un nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2018.

3. Prin sentinţa civilă nr. 3152/2018 din 13 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În argumentarea acestei soluţii s-a reţinut că reclamanţii au domiciliul pe raza judeţului Hunedoara şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Hunedoara, astfel cum rezultă din copiile actelor de identitate şi ordinele de salarizare aflate la dosar, fiind incidente prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi a art. 201 din Legea nr. 62/2011, scopul acestor norme fiind de a asigura reclamantului accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

S-a mai reţinut că împrejurarea că pârâta este ordonator principal de credite, iar camerele de conturi teritoriale nu au personalitate juridică nu prezintă relevanţă în cauză, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu prevede nicio excepţie raportată la calitatea pârâtului de ordonator de credite. Aşadar, prezintă relevanţă doar locul unde reclamantul îşi desfăşoară efectiv activitatea.

Tribunalul Bucureşti a înlăturat susţinerile referitoare la coparticiparea procesuală, reţinând că drepturile pretinse de reclamanţi sunt diferite, fiecare dintre aceştia pretinzând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la 7 mai 2018, sub dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 904/2018 din 6 iunie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Totodată, s-a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanţi în calitate de angajaţi sau foşti angajaţi în cadrul Curţii de Conturi a României, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu angajatorul.

Din coroborarea art. 269 alin. (2) din Codul muncii republicat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, rezultă că reclamanţii aveau dreptul de a opta între instanţa în circumscripţia căreia îşi au domiciliul şi locul de muncă şi instanţa competentă teritorial pentru oricare din ceilalţi reclamanţi, în cauză fiind îndeplinite condiţiile pentru coparticiparea procesuală activă.

Reclamanţii au ales să introducă cererea împreună cu ceilalţi reclamanţi al căror domiciliu şi loc de muncă se află în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 123 alin. (1), art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 269 alin. (2) din Codul muncii republicat, instanţa a constatat că excepţia de necompetenţă teritorială invocată de reclamanţi este întemeiată, iar competenţa de soluţionare a acţiunii a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2018, la 5 septembrie 2018.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la 5 ianuarie 2018, sub dosarul nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezenta cauză, au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Tribunalul Bucureşti a disjuns cererea formulată de reclamanţii din prezenta cauză şi a rămas învestit cu cea formulată de alţi reclamanţi, în considerarea domiciliului şi a locului de muncă al fiecărui reclamant în parte, conform cărţilor de identitate şi a ordinelor de salarizare depuse la dosar. Reţinând că reclamanţii din prezenta cauză au domiciliul pe raza judeţului Hunedoara şi că sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Hunedoara, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din acelaşi act normativ "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripţia Tribunalului Bucureşti. În privinţa acestor reclamanţi, Tribunalul Bucureşti a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanţii din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii al căror domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe.

Împrejurarea că Tribunalul Bucureşti a disjuns ulterior cererea reclamanţilor din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2018.