Dual appeals inadmissible; RON 580,581.87 goods debt award upheld under pre-threshold finality rule

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2018

Deliberând asupra cererilor de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 29 decembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 786.626,09 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi neachitate şi a sumei de 39.504,53 RON reprezentând penalităţi de întârziere.

La data de 6 martie 2015, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii, prin care a arătat că valoarea penalităţilor de întârziere solicitate este de 468.769,15 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 3271/2015 din 10 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata sumei de 786.626,09 RON cu titlu de debit principal, precum şi a sumei de 468.769,15 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.471,31 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul admiterii acestuia, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei nr. 3271/10.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, admiterea în parte a cererii precizatoare şi obligarea pârâtei la plata sumei de 580.581,87 RON.

Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă, în rest, ca neîntemeiată acţiunea introductivă atât cu privire la debitul principal, cât şi cu privire la penalităţile de întârziere.

Totodată, a fost respins capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată formulat de către intimată.

La data de 20 martie 2017, respectiv 24 martie 2017, atât reclamanta, cât şi pârâta au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă C. (România) S.A. (societate absorbantă a D. S.A., fostă A. SA) şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi ulterior precizată şi obligarea pârâtei B. la plata sumei totale de 1.255.395,24 RON compusă din 786.626,09 RON reprezentând contravaloare mărfii livrate şi neachitate şi 468.769,15 RON reprezentând penalităţi de întarziere calculate până la data formulării acţiunii, respectiv 23 decembrie 2014 inclusiv.

În cuprinsul recursului, recurenta-reclamantă a arătat că, hotărârea instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ.. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 4.6 din contractul încheiat între părţi, pârâtei îi revenea obligaţia sesizării oricărui refuz calitativ sau cantitativ de marfă în termen de maxim 48 de ore de la recepţie, acesta fiind un termen de decădere, de comun acord agreat de părţi.

Sub acest aspect, s-a mai învederat că pârâta a recunoscut că sesizarea cu privire la pretinsele "lipsuri considerabile" a formulat-o la data de 29 noiembrie 2013 prin adresa nr. x, la două luni de la data ulimei livrări, respectiv 29 septembrie 2013, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 4.6 din contract, potrivit cărora, orice sesizare trebuia făcută în scris în termen de 48 de ore de la recepţia mărfii loco şantier.

În acest context, s-a susţinut că, neînregistrarea facturilor în evidenţa contabilă a pârâtei nu putea fi interpretată ca un refuz de înregistrare generat de obiecţii implicite, atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada formulării unui astfel de refuz la plată în termenul de comun acord stabilit de părţi prin dispoziţiile art. 4.6 din contract.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ., lipsind de eficacitate toate clauzele contractuale prin interpretarea potrivit căreia modificarea tacită a unora dintre acestea, respectiv a celor privind locul livrării, are drept consecinţă inaplicabilitatea clauzei referitoare la existenţa, întinderea şi aplicarea penalităţilor de întârziere în contextul nerespectării obligaţiilor de plată la termenul convenit de părţi.

În opinia recurentei-reclamante, conform dispoziţiilor art. 1270 alin. (2) C. civ., era atributul exclusiv al părţilor să modifice sau să înceteze contractul. Însă, a susţinut că, prin comportamentul părţilor, raportat la modul de livrare a mărfurilor, acestea au înţeles să modifice doar aceste prevederi contractuale în mod tacit şi nicidecum nu au înţeles să valideze în totalitate dispoziţiile contractuale.

Mai mult decât atât, s-a învederat că, în măsura în care argumentarea instanţei de apel ar fi corectă, atunci, în derularea contractului nu şi-ar fi găsit aplicabilitatea nici dispoziţiile contractuale referitoare la acordarea discounturilor de preţ şi nici cele referitoare la termenul de plată a mărfurilor.

În consecinţă, recurenta-reclamantă a susţinut că, în măsura în care, în cauză, nu se mai puteau percepe penalităţi de întârziere, motivat de faptul că temeiul contractual nu ar fi existat, instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1495 alin. (1) teza I raportat la art. 1489 C. civ.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, câtă vreme, în mod greşit, instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe expertiza tehnică judiciară specialitatea contabilitate şi nu a motivat înlăturarea acestei probe, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, nu doar înlăturarea expertizei judiciare contabile fără o motivare prealabilă arată că decizia recurată nu este susţinută de către materialul probator administrat în cauză, ci, chiar faptul că instanţa de apel a înlăturat din cadrul probatoriului necesitatea prezentării scrisorilor CMR.

Recurenta S.C. B. S.R.L. a mai arătat că, reţinerile instanţei de apel conform cărora raportul juridic existent între părţi ar fi fost modificat în mod tacit, sunt contrare manifestării de voinţă a părţilor exprimată la momentul încheierii contractului, care au înţeles să excludă orice modificare tacită a acordului lor iniţial de voinţă.

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a normelor care reglementează excepţia de neexecutare a contractului, precum şi a normelor de drept material care reglementează obligaţia de livrare a bunului de către vânzător şi a obligaţiei transportatorului de a deţine documentele de transport ale bunurilor livrate, respectiv dispoziţiile art. 1556, art. 1671, art. 1961 şi 1976 din C. civ., art. 39 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a O.G. nr. 27/2011, art. 3 pct. 14, art. 24 alin. (1) şi art. 77 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011, art. 39 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 980 din 30 noiembrie 2011 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În continuare, recurenta-pârâtă a prezentat detaliat împrejurările care arată că reclamanta nu a respectat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contract, astfel încât, pârâta apreciază că este îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare, fiind incidente dispoziţiile art. 1556 C. civ.

O altă critică a recurentei-pârâte vizează împrejurarea că, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale care reglementează obligaţia reclamantei de a deţine toate documentele care atestă transportul mărfii, considerând în mod greşit că, în lipsa acestora, s-ar putea reţine că reclamanta CRH şi-a executat obligaţia de predare a mărfii.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, în lipsa scrisorii de transport tip CMR, transportul facturat de către C. S.A. şi marfa pretins a fi livrată nu sunt dovedite de către societatea reclamantă.

S-a învederat că, avizul de însoţire a mărfii nu face dovada transportului sau a faptului că marfa a fost livrată, întrucât această dovadă putea fi efectuată doar prin intermediul scrisorii de transport tip CMR. Nu există procese-verbale de recepţie semnate de persoanele împuternicite de către pârâta B., astfel încât, obligaţiile asumate de către reclamantă referitoare la cantitatea produselor livrate nu au fost executate corespunzător.

Prin urmare, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

La data de 31 mai 2017, recurenta-reclamantă C. (România) S.A. (societate absorbantă a D. S.A., fostă A. SA) a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului formulat de pârâtă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de această parte nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

S-a susţinut sub acest aspect că, motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă reprezintă, în esenţă, motive de netemeinicie, şi nu de nelegalitate în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., şi prin urmare a solicitat să se constate că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. este nul.

La data de 31 mai 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 489 din C. proc. civ., anularea recursului promovat de către reclamanta C. (România) S.A., având în vedere că acesta nu este motivat, întrucât nu cuprinde detalierea motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În această privinţă, s-a arătat că recurenta-reclamantă, în cadrul recursului formulat, nu a dezvoltat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reclamanta rezumându-se doar la a relua aspectele menţionate de către instanţa de apel, neindicând care sunt motivele de nelegalitate care ar fi incidente în cauză, respectiv în ce modalitatea instanţa de apel ar fi aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material care i-ar fi creat un prejudiciu.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursul promovat de către reclamantă, ca neîntemeiat, întrucât acesta a fost formulat cu încălcarea dispoziţiilor art. 496-497 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 28 iunie 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamanta C. (România) S.A. ca neîntemeiate, având în vedere că recursul promovat de pârâtă a fost formulat cu respectarea dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă a mai arătat că, în cadrul cererii de recurs a detaliat pe larg care sunt motivele care ar trebui să atragă casarea deciziei civile nr. 1748/2016 pronunţată la data de 28 octombrie 2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă.

Prin rezoluţiile aflate la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.176,57 RON, iar în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în valoare de 4705,41 RON, recurentele depunând la dosar dovezile de achitare, în cuantumurile datorate.

Prin raportul întocmit la data de 21 iulie 2017 s-a constatat că, recursurile declarate de reclamanta C. (România) S.A. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu sunt admisibile în principiu, având în vedere valoarea litigiului şi dispoziţiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 4 decembrie 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosarul cauzei punct de vedere asupra raportului, prin care a susţinut că recursul său este admisibil în principiu, raportat la valoarea totală a litigiului de 1.255.395,24 RON, din care 786.626,09 RON reprezentă debit principal, iar 468.769,15 RON penalităţi de întârziere. În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului pârâtei astfel cum a fost formulat în scris.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 20 februarie 2018.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căilor extraordinare de atac, urmează să respingă recursurile ca inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursurile pendinte au ca obiect decizia civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care instanţa de apel a admis apelul pârâtei S.C. B. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul admiterii în parte a cererii precizatoare şi obligarea pârâtei la plata sumei de 580.581,87 RON. Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă, în rest, ca neîntemeiată acţiunea introductivă atât cu privire la debitul principal, cât şi cu privire la penalităţile de întârziere.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 786.626,09 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi neachitate şi a sumei de 39.504,53 RON reprezentând penalităţi de întârziere.

Ulterior, la data de 6 martie 2015, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care a arătat că valoarea penalităţilor de întârziere solicitate este de 468.769,15 RON.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) "pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii".

Având în vedere dispoziţiile legale evocate, în speţă, valoarea litigiului se raportează la capătul principal al cererii de chemare în judecată, care este în cuantum de 786.626,09 RON.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, valoarea capătului principal al cererii de chemare în judecată fiind în cuantum de 786.626,09 RON, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speţă, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, atacată cu recurs, a fost pronunţată anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, având în vederea valoarea litigiului şi dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunţării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanta C. (România) S.A. (societate absorbantă a D. S.A., fostă A. SA) şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanta C. (România) S.A. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2018.