Early repayment commission abuse upheld as Supreme Court cedes jurisdiction to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, la data de 22 octombrie 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., să se dispună:

- constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinse în pct. 4.1 lit. a) din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr. x/AT/09.05.2007 referitoare la restituirea împrumutului în CHF ca fiind abuzivă, conversia în RON a creditului (la data semnării contractului de credit) şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în mod abuziv, cu dobânda legală de la data plăţii, până la restituirea efectivă;

- constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în pct. 5 lit. a) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. x/AT/09.05.2007 şi în pct. 3.5. din Condiţiile generale ale aceleiaşi convenţii, privind comisionul de risc, ca fiind abuzive şi eliminarea lor din Convenţia încheiată între părţi;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate lunar cu titlu de comision de risc şi comision de rambursare în avans - de la data semnării convenţiei de credit şi până la restituirea în întregime a creditului de către reclamanţi;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor mai sus indicate, de la data încasării şi până la restituirea efectivă.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000.

2. Prin sentinţa civilă nr. 3982 din 21 iulie 2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea petitului 1 al acţiunii introductive şi s-a admis în parte cererea introductivă formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

S-a constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă nulitatea absolută a următoarelor clauze din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. x/AT/09.05.2007: clauza cuprinsă în art. 5 lit. a) şi în) art. 3.5 din Condiţiile generale ale convenţiei, privind comisionul de risc, ca şi clauze abuzive.

S-a dispus eliminarea acestor clauze sus-menţionate din convenţie şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate de reclamanţi cu acest titlu, de la data achitării şi până la zi, sume asupra cărora urma să se calculeze dobânda legală de la data achitării şi până la data restituirii integrale.

3. Prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015, s-a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (continuatoare în drepturi a S.C. C. SA) şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în alin. (1) al minutei şi dispozitivului sentinţei civile nr. 3982 din 21 iulie 2016 pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015, în sensul înscrierii corecte a denumirii pârâtei, ca fiind S.C. D. S.A. (continuatoare în drepturi a S.C. C. SA), iar nu S.C. C. S.A., cum greşit s-a consemnat.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială în ceea ce priveşte indicarea cuantumului comisionului de risc.

4. Împotriva sentinţei civile nr. 3982 din 21 iulie 2016 pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015, au declarat apel reclamanţii B. şi A. şi pârâta D. S.A..

Totodată, reclamanţii B. şi A. au declarat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din 14 februarie 2017 pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015.

5. Prin decizia civilă nr. 335/A din 12 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a apelurilor declarate de reclamanţii B. şi A. şi pârâta D. S.A., în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

6. Prin decizia civilă nr. 666 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, iar dosarul a fost trimis Curţii de Apel Târgu Mureş pentru soluţionarea conflictului.

7. Prin sentinţa nr. 63/CF din 10 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

8. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, sub dosarul nr. x/2015.

9. Prin decizia nr. 18/A din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3982 din 21 iulie 2016 şi a încheierii din 14 februarie 2017 pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015

S-a admis apelul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 3982 din 21 iulie 2016 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, în dosarul nr. x/2015.

S-a dispus schimbarea în parte a hotărârii apelate, după cum urmează:

S-a dispus înlăturarea considerentelor prin care s-au analizat pe fond pretenţiile aferente capătului de cerere nr. x cu menţinerea soluţiei primei instanţe care a luat act de cererea de renunţare la judecata acestui petit.

S-a constatat că au caracter abuziv următoarele prevederi:

- pct. 5 lit. b) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. x/AT/09.05.2007 şi pct. 3.7 din Condiţiile generale ale aceleaşi convenţii, referitoare la comisionul de rambursare anticipată;

A fost obligată pârâta D. S.A. să înlăture din Convenţia de credit sus-menţionată dispoziţiile cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv.

A fost obligată pârâta D. S.A. să restituie reclamanţilor sumele de bani percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, precum şi la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate de la data încasării şi până la data restituirii integrale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A fost obligată pârâta D. S.A. la plata către reclamanţi a sumei de 2.500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

S-a respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii din 14 februarie 2017 pronunţate de Judecătoria Târgu-Mureş, în dosarul cu nr. x/2015

10. Împotriva deciziei nr. 18/A din 29 ianuarie 2018 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş a declarat recurs pârâta D. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

11. Prin decizia civilă nr. 1445/R din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 18/A din 29 ianuarie 2018 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

12. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 iulie 2018.

13. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Specializat Mureş, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 18/A din 29 ianuarie 2018 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2018.