Jurisdictional conflict over cassation appeals against tribunal appellate decisions in civil cases
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined its jurisdiction to the Bacău Court of Appeal, leaving the lower appellate decision in force pending review by the competent higher court. The dispute involved a national natural gas transport company suing a local authority and a private landowner to enforce the demolition of ancillary structures built in violation of mandatory safety distance requirements imposed by an administrative authorization for a gas pipeline. The decisive legal basis was the interpretation of Article 97(1) and Article 497 of the Code of Civil Procedure, which establish that the High Court lacks jurisdiction to hear appeals against tribunal judgments in civil matters where the first-instance court was a local court, as the law restricts the High Court's appellate jurisdiction to decisions of appellate courts and mandates that appeals against tribunal rulings in such hierarchies be heard by the next higher tier, specifically the Court of Appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, Art. 497 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over cassation appeals against tribunal appellate decisions in civil cases: Împotriva deciziei civile nr. 449/2018 din 21 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Neamţ , secţia I civilă a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2018
Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz, la data de 13 iunie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. a chemat în judecată pârâţii UAT Tarcău, Primarul comunei Tarcău şi A., pentru a se dispune obligarea pârâţilor să intre în legalitate prin devierea conductei de transport gaze naturale fi 12+3/4 Piatra - Neamţ - Bicaz pe cheltuiala pârâţilor sau să desfiinţeze anexele gospodăreşti edificate cu nerespectarea condiţiilor impuse prin avizul nr. x/21.10.2014 emis de reclamantă şi plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 123/2012, Decizia nr. 118/2013 a Preşedintelui Autorităţii de Reglementare în domeniul energiei, Ordinul nr. 47/1203/509.
2. Prin sentinţa civilă nr. 728 din 26 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Bicaz a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. în contradictoriu cu pârâţii UAT Comuna Tarcău, prin reprezentant legal primarul, Primarul comunei Tarcău, Judeţul Neamţ şi A..
A fost obligat pârâtul A. să desfiinţeze construcţia - magazie de lemn şi adăpost pentru păsări, precum şi platforma betonată, edificate cu nerespectarea distanţei minime impusă prin avizul x/21.10.2014 asumat de pârât prin schiţa anexă la certificatul de urbanism nr. x/20.08.2011, situate în comuna Tarcău, pe suprafaţa de 500 m.p. teren curţi construcţii, învecinat cu D.J. Piatra Neamţ Bicaz, râul Bistriţa, proprietatea statului şi B., sau să devieze conducta de gaz fi 12+3/4 cu respectarea distanţei impuse prin aviz, faţă de construcţiile edificate.
S-a respins ca nefondată acţiunea în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Tarcău.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 2300 RON cheltuieli de judecată.
3. Prin decizia civilă nr. 449/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 728 din 26 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Bicaz. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul următor:
A fost obligat pârâtul A. să desfiinţeze parte din construcţia - magazie de lemn şi adăpost pentru păsări, evidenţiată cu culoare roşie şi cu nr. x ca reprezentând "extindere magazii" în schiţa anexă a raportului de expertiză construcţii efectuat de expert C. pentru termenul de judecată din data de 5.09.2017 şi depusă la dosar fond, ce face parte integrantă din prezenta decizie, extindere edificată cu nerespectarea distanţei minime impusă prin avizul x/21.10.2014 asumat de pârât prin schiţa anexă la certificatul de urbanism nr. x/20.08.2011, situată în comuna Tarcău, pe suprafaţa de 500 m.p. teren curţi construcţii învecinat cu D.J. Piatra Neamţ Bicaz, râul Bistriţa, proprietatea statului şi B., în loc de "Obligă pârâtul A. să desfiinţeze construcţia - magazie de lemn şi adăpost pentru păsări".
Au fost menţinute celelalte obligaţii ale pârâtului şi celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost obligată intimata-reclamantă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. să plătească apelantului-pârât suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
4. Împotriva deciziei civile nr. 449/2018 din 21 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Neamţ , secţia I civilă a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 9 iulie 2018.
6. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.
Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".
Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.
Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului.
De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.
Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.
În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.
Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Neamţ, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. împotriva deciziei civile nr. 449/2018 din 21 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2018.