Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4304/2018 AI generated

Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against Tribunal decisions in claims valued under 200,000 RON

Case Number Decizia nr. 4304/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted its exception of lack of material jurisdiction and declined jurisdiction, ordering that the appeal be heard by the Pitești Court of Appeal; consequently, the appellate decision of the Argeș Court of Appeal remains the final operative outcome pending review by the correctly designated instance. The case involved a civil dispute regarding unpaid utility invoices and a guarantee claim, where the guarantee provider filed an extraordinary appeal (recurs) against an appellate decision issued by the Argeș Court of Appeal in a matter valued under 200,000 RON, a threshold that originally excluded such appeals from the Supreme Court's jurisdiction. Relying on the interpretation of Articles 97(1), 483(2), and 497 of the Code of Civil Procedure, as well as the constitutional principle of hierarchical judicial organization following the Constitutional Court's Decision No. 369/2017 which voided the legislative gap, the Court held that the statutory framework does not grant the Supreme Court jurisdiction over appeals against decisions rendered by courts of appeal in matters valued up to 200,000 RON, thereby assigning such jurisdiction to the next higher instance in the hierarchy, the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against Tribunal decisions in claims valued under 200,000 RON: În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, 1516, 1521 C. civ., art. 128, 142 alin. (4) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din 25 iunie 20104, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012, O.G. nr. 13/2011.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction matter in dispute judicial review constitutional principle matters excluded Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 69/2018
Prin decizia civilă nr. 69/2018 din 30 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 10 aprilie 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat constatarea inexistentei unui drept de creanţă al S.C. B. S.A. în cuantum de 21.798,25 RON, reprezentat de factura nr. x/28.02.2014 şi factura nr. x/28.02.2014, cu cheltuieli de judecată.

1.1. Prin cererea reconvenţională, pârâta B. S.A. a solicitat în contradictoriu cu reclamanta A., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 21.798,25 RON reprezentând plata facturilor nr. x/28.02.2014 în valoare de 21.653,57 RON şi nr. x/28.02.2014 în valoare de 144,68 RON, ambele emise de B. S.A..

În drept, au fost invocate prevederile art. 1381, 1386 şi urm. C. civ., Legea nr. 123/2012, H.G. nr. 1007/2004.

1.2. Reclamanta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. C. S.R.L. în baza contractului de închiriere nr. x/20.02.2012, care a încetat la data de 07.03.2014 prin vânzarea respectivului spaţiu către D., administrator al S.C. C. S.R.L..

2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 2 februarie 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat, în cuantum de 4.513,73 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, 1516, 1521 C. civ., art. 128, 142 alin. (4) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori din 25 iunie 20104, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012, O.G. nr. 13/2011.

3. Prin încheierea de şedinţă din 21 octombrie 2015, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a admis excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea dosarul nr. x/2015 la dosarul nr. x/2014.

4. Prin sentinţa civilă nr. 8477 din 19 noiembrie 2015, Judecătoria Piteşti a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantei A..

A fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie a S.C. C. S.R.L..

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamanta S.C. B. S.A., s-a constatat inexistenţa unui drept de creanţă al pârâtei-reclamante până la concurenta sumei de 10.493,66 RON.

A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 10.493,66 RON reprezentând energie electrică neînregistrată, actualizată cu dobânda legală şi rata inflaţiei.

A fost obligată chemata în garanţie la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 10.493,66 RON reprezentând energie electrică neînregistrată actualizată cu dobânda legala şi rata inflaţiei.

A fost compensată în parte cheltuielile de judecată.

A fost obligată chemata în garanţie la plata către expert E. a sumei de 500 RON, reprezentând diferenţa onorariu şi la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2400 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri reclamanta A. şi chemata în garanţie S.C. C. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă.

5.1. Prin decizia civilă nr. 3597 din 17 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost declinată competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de reclamanta A. şi chemata în garanţie S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8477 din 19 noiembrie 2015 a Judecătoriei Piteşti, în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, sub dosarul nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 49 din 31 martie 2017, Tribunalul Specializat Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş şi, totodată, a fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă. Cauza a fost trimisă Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă pentru soluţionarea conflictului.

7. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţi de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 126/F- C. civ. din 16 mai 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

8. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, sub dosarul nr. x/2014.

8.1. Prin decizia civilă nr. 2848 din 5 octombrie 2017, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins apelurile ca nefondate declarate de reclamanta A. şi chemata în garanţie S.C. C. S.R.L., obligând apelantele la 804 RON cheltuieli de judecată către intimată S.C. B. S.A..

9. Împotriva deciziei nr. 2848/2017 din 5 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia Civilă a declarat recurs chemata în garanţie S.C. C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, sub dosarul nr. x/2014.

10. Prin decizia civilă nr. 69/2018 din 30 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost declinată competenţa de soluţionarea în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

11. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 iulie 2018, sub dosarul nr. x/2014.

12. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Argeş, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Argeş competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-chemată în garanţie S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2848/2017 din 5 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2018.